VA URMA

“Învârteşte, Doamne, roata!” zice un cântec pe care nu l-am ştiut niciodată. Mi-a rămas doar versul ăsta în cap.
Cine vede viaţa liniar şi nu realizează că e mai degrabă o roată, suferă mai mult. Când apar momente grele în viaţă, le treci mai uşor ştiind că, de fapt, nimic nu e permanent şi în acelaşi timp, nimic nu e pierdut. Pentru că nici pierderea nu e permanentă!
Am început cam aiurea, nu?
Aşa-i. Asta, pentu că nici atunci, nici acum nu prea ştiu cum să zic. De ce? Pentru că au zis-o mulţi şi-au zis-o fals şi de complezenţă, şi pentru că, în orgoliul meu nemăsurat, trăiesc nevoia de a fi onestă până la os. M-au bombănit mulţi când am scris despre “sinceritatea absurdă” sau “până la os”. E treaba lor.
Cu maximă onestitate vă spun că am trăit o perioadă de teamă pentru care îmi cer iertare. Mi-a fost teamă că Teatrul Spiritual se va stinge. Nu doar pentru că Gyuri a plecat, ci din cauza presiunii la care a fost supusă Daniela după plecarea lui.
Nu vreau să vorbesc despre acea perioadă.
Vreau să mulţumesc Cerului c-a avut-o în pază şi că ne-a ajutat pe toţi să ieşim la liman, întregi la cap şi la inimă. Şi mai vreau să le mulţumesc prietenilor care au înţeles ce e mai important, celor care au ştiut să îmbrăţişeze şi să tacă, celor care ne-au spus/scris că “sfârşitul nu-i aici”.
Da, sfârşitul nu-i aici sau nu-i aşa cum au crezut unii. Sfârşitul e ca în povestea cu Pasărea Phoenix, un simbol pe care noi îl iubim. De aceea, cu bucurie anunţ că Teatru Spiritual continuă!
Nu stiu ce să vă spun mai mult, pentru că mie îmi ajunge această veste.
Vă mai fac o mărturisire: pentru mine, momentul imortalizat în această fotografie va fi mereu temelia Teatrului Spiritual.
NOI în Trei.

Caietul Dariei – I

Această prezentare m-a făcut să mă uit în urmă la toate momentele care au compus acest “ceva” căruia îi spun “viaţa mea”. Nu pot decât să îmi cer iertare pentru toate momentele în care m-am plâns, pentru toate momentele de neîncredere, de necredinţă şi să fiu recunoscătoare pentru îngăduinţa cu care m-a privit Cerul, pentru abundenţa năvălită în existenta mea. Să mulţumesc e prea puţin, dar o voi face. Mulţumesc pentru toti oamenii senzaţionali, minunaţi şi miraculosi pe care mi i-ai dăruit, Doamne! Ei au fost şi sunt în preajma mea dintotdeauna! Nu voi rosti nici un nume. Nu mi-ar ajunge spaţiul şi timpul şi sunt convinsă că ar fi o listă asupra căreia ar trebui să revin zilnic. Spun doar atât: minunat eşti, Doamne şi minunate sunt aceste creaţii ale Tale: OAMENII!

NOI in secolul XXI

Daria Ganescu este autoarea primului Caiet din volumul 2 al Colectiei NOI in secolul XXI.

Aceasta colectie are cerintele sale: materialele scrise sau desenate sa fie autentice din toate punctele de vedere; sa fie minimum doi autori; fiecare autor sa-si adune opera intr-un Caiet; forma de exprimare poate fi jurnal, eseu, poezie, desen, fotografie; sa fie vorba despre viata autentica, despre noi, traitori la inceput de secol XXI; impreuna, toate Caietele dintr-un volum, sa aiba un sens, sa transmita un mesaj; oricite pagini ar avea, un volum din aceasta colectie va costa 21 lei; prima lansare a fiecarui volum va naste un spectacol…

Din acest volum s-a nascut mai mult decit un spectacol de lansare. S-a nascut si a crescut Eternul Spectator, spectacol care s-a jucat la Teatrul de Arta din decembrie 2014 si pina in mai 2015. A atras dupa sine conceptul, proiectul si teatrul ce poarta numele: „Teatrul Spiritual”.

Vezi articolul original 76 de cuvinte mai mult

DESPRE MENIRE – din „Caietul Dariei”

„În loc să te întrebi care e menirea ta, întreabă-te ce e menirea.
Nu ştiu de ce consideri că menirea se referă la lucruri măreţe. Ce e măreţ, de fapt, în viaţa asta? De ce consideri măreţ doar ce e răsunător şi impozant? De ce consideri că e măreţ doar ceea ce aduce transformări radicale, vizibile de la kilometri, ca o tornadă?
Menirea unui om poate fi la fel de fină şi discretă, ca pânza unui păianjen, ca picătura de rouă care astâmpără setea unei frunze.
Oamenii sunt ahtiaţi după grandoare. Vor ca viaţa lor să însemne ceva, să facă din ea ceva semnificativ şi când spun „semnificativ”, se referă la acel „maret” despre care vorbeam mai sus. Să fie grandios, să fie cu surle şi trâmbiţe, să zguduie mapamondul, să se povesteasca despre ei în legende!
Hei! Dacă fiecare ar avea o asemenea menire, lumea ar fi mereu sfârtecată de cutremure, tornade, răsturnări de guverne şi genocid!
Cum rămâne cu mângâierea, cu sprijinul nevăzut şi consolarea? Cum rămâne cu strângerea de mână, cu zâmbetul, cu secretul emoţiei şi delicateţea visului?
De ce trebuie să categorisim menirile? Cum putem s-o facem atâta vreme cât nu există nici unul mai întâi şi nici unul mai la urmă? Cum putem spune că menirea unuia e mai importantă decât a altuia, atâta vreme cât cel dintâi nu ar putea să îşi împlinească menirea, dacă cel din urmă nu şi-ar aduce contribuţia? De ce trebuie să fii primul, cel din faţă? De ce e mai puţin important să fii cel ce sprijină, cel ce alină sau îmbărbătează? Cum e mai important cel ce se aruncă în faţă decât cel ce l-a îmboldit s-o facă? Şi totodată cum e mai important cel care a dat imboldul decât cel care a finalizat acţiunea?
Suntem independenţi datorită iubirii, ajutorului şi sprijinului altora. Am putea spune că independenţa e o dependenţă cu lesă lungă, îmbracată frumos.
Putem spune că înainte se pleacă de la urmă, aşa cum urcuşul începe întotdeauna de la bază, cum evidentul e întotdeauna susţinut de ceva greu vizibil.
Uită-te în poveşti şi legende: fiecare erou are ajutoare, sfătuitori şi ocrotitori. Cine e mai important? Cine a făcut totul posibil? El, eroul în armură strălucitoare? Singur?
Atâta vreme cât nu îţi îmbrătişezi menirea, nu vei fi niciodată împăcat cu viaţa ta. Uneori ţi se pare prea mult sau prea greu, alteori ţi se pare prea mărunt şi fără însemnătate. Oricum ar fi, dacă vrei să îţi găseşti calea, trebuie să îţi accepţi menirea. Fără fatalism şi fără resemnare. Doar acceptă.”

Fragment din Caietul Dariei – NOI in secolul XXI (vol.2) – aparut la Editura Cartea Daath.
http://www.edituracarteadaath.ro/noutati/NOI-volumul2

 

 

Lansare „NOI in secolul XXI” – vol.2

Scriam mai demult ca, atunci cand viata isi intra in fagasul normal, nu poti decat sa te dai la o parte si sa privesti la minunile ce se petrec!
Multi s-au plans de anul 2014, ca fiind unul dintre cei mai nabadaiosi ani, unul dintre cei mai dificili. Da, n-a fost chiar comod. Dar minunile ce s-au petrecut, darurile primite atunci cand ti-ai vazut de treaba ta, cand ti-ai ascultat inima, sunt absolut senzationale!
Nu ramane decat recunostinta, pace si lumina!

desen: Irina Maria Ganescu