1. 12. 2018

question mark

Cât folosește altora lumina ce ești? 

Reclame

D(i)ary. marți, 16 octombrie ’18

Știi ce mi se pare absolut fabulos? Felul în care știe Cerul să îți oblojească fricile. Dacă îl lași.

Momentul alegerii. Îți dai frâu liber, e fain, te simți bine, ba chiar te admiri la un colț. Nu durează prea mult, că intervine afurisitul ăla de echivoc: “dar dacă…”. Na! Ți-a tras-o la rădăcină! Te-a luat de pe picioare, ca un tsunami nevăzut și șiret! Și s-a dus și bruma de încredere pe care credeai c-ai învățat-o și-ai exersat-o până acum! Ei, nu chiar, că ai capacitatea să observi șerpișorul ăla care se insinuează în carnea ta. Eu cred că e bine, atâta vreme cât îl observi continu și îl ții sub control. Important e să nu îl lași să își facă de cap în viața ta, că strică toate jucăriile.

Și îl observi…. Și îl observi…. Și îl ții în frâu… și te ia un plictis de zile mari, gândindu-te “altă treabă n-am decât să stau după idiotul ăsta, care se crizeaza la fiecare pală de vânt?” Și zici că nu îi mai dai atenție, că nu îl mai hrănești cu energia ta, și se va ofili singur. Hahaha! Așa am făcut! Și era mai bine, până când am observat cum vin din exterior subiecte de discuție exact pe tema fricii pe care eu consideram că nu o mai hrănesc! Te-ai prins?! Pe măsură ce trecea timpul, am realizat că degeaba încerc eu să stau cu spatele la el, că șerpișorul sâsâia din toți rărunchii, doar-doar l-o băga și pe el în seamă cineva. Atunci am schimbat macazul. L-am luat în palmă, l-am privit si… ce ochișori mici și vii are! E chiar drăgălaș, în felul lui tembel. Hai, c-am luat-o razna, după ce că personalizez frica, îi mai găsesc și însușiri drăgălașe! Mai rămâne să dezvolt un atașament față de șerpișor!

Și nu exact asta facem? Ne atașăm de propriile frici, dându-le cu spoială de calități. Frica de libertate o numim responsabilitate. Frica de responsabilitate o numim dorință de libertate. Frica de suferință o numim progres și frica de a primi schimbările, o numim traditionalism  ș.a.m.d.

Ce faci în momentul în care ai în palmă frica ta; e clară, conturată, știi exact ce e. Îi dai în cap, o strivești ca pe un gândac sau o pui în buzunarul de la piept, ca pe ceva foarte drag ție? Eu zic că nici una, nici alta. Cum să-ți spun? La fel ca tine, frica ta crede că există, că e reală, că e îndreptățită la opinie. Și-atunci, ca de la hologramă la hologramă, cred că e mai bine să o așezi pe un scăunel lângă tine și să îi spui: “hai să vedem ce face Tata cu situația asta”.

Vă liniștiți amândoi și primiți primul mesaj, apoi al doilea… și înțelegeți (din nou) că totul este așa cum este. Orice culoare i-ați da, orice părere ați avea despre situația prezentă, ea nu este decât așa cum este, fără un sus sau un jos, fără un bine sau un rău.  Îți amintești atunci un vers: “Bucurosi le-om duce toate”, că fără bucurie nu știu ce rost ar mai avea să le ducem. Fără bucurie și umor, nu văd ieșire din ițele pe care le-am încurcat cu toții, atât de magistral.

Privesc Cerul și văd doar iubire și pace. Privesc mesajele pe care Frații din Lumină le trimit către noi și toate spun cam același lucru: “Bucură-te, totul e bine, totul e în echilibru, totul e armonie!” privesc la noi și văd o colcăială și o zbatere fără sens, când, de fapt toate-s așezate și cunoscute. Nu avem nimic altceva de făcut decât să respirăm și să ne bucurăm!

Cu bucurie, înainte!

D(i)ary. marți, 17 aprilie ’18

Unii prieteni mă întreabă ‘ce-mi doresc de ziua mea’.

Ce să-mi doresc? Ca tot omul: sârme noi pentru uscatul rufelor, un aragaz cu un cuptor mai bun, colac nou la wc, un preș nou la intrare… să zugrăvesc la vară… să… mna… ca omul.

Despre asta vrei să vorbim? Ce-mi doresc?

Mai bine vorbim despre ce este. Despre starea de fapt. Anul trecut a fost special. Anul ăsta e special. Fiecare aniversare e specială. Nu pentru că ‘e ziua mea’, că nu-i a mea. N-am dobândit-o în nici un fel. Ce e cu ziua asta, de fapt? Oamenii își sărbătoresc nașterea, adică venirea în existența asta materială. Așa, și? Care-i treaba? Chiar ai de sărbătorit momentul în care ai venit să îți plătești ‘facturile’? Chiar ai de sărbătorit coborârea din Rai? Nu comentez. Știu că nu-ți place ce spun. Nu-ți cade bine.

Ce e ziua nașterii? Ne obișnuim să sărbătorim începutul, ca la revelion, dar ziua de naștere e, mai întâi, o încheiere. Abia a doua zi poți sărbători începutul. Ziua de naștere semnifică încheierea unui an, a unui ciclu. De aia se spune că ‘ai implinit’. Adică l-ai împlinit/întregit/încheiat. Dacă ești atent, copilul împlinește 1 an de la naștere. Adică s-a scurs un an de când a venit aici. Deci, ziua asta semnifică încheierea unor ani de când am venit în manifestare aici. Abia de mâine încep un nou an.

Ziua de naștere e o perioadă – punte, o zonă de trecere. Dacă nu îți acorzi șansa de a sorta și deșerta bagajul adunat, ai toate șansele să îl cari cu tine peste punte și, în anul ce vine n-o să înțelegi ce-i cu atâta greutate pe capul tău.

Eu consider ziua de naștere un bun prilej de auto-observare și auto-redefinire, reafirmare a propriei persoane.

Așa că, de ziua mea, îmi doresc de fapt, o sită. Să cern tot ce e de cernut, să las în urmă tot ce e de lăsat, să pot trece podul cu un bagaj mai ușor (că, deh, de la o vârstă e mai greu cu căratul). Și îmi mai doresc ceva: curaj să fiu ce sunt, încredere în Cei de Sus și 1000 de ani pace.

Pace și Lumină!