De ce îi e mai teamă unui om? De pierdere sau de nerecunoaştere?
Ne-am obişnuit să ne definim prin profesia noastră, prin vârstă, prin relaţii sociale. Dacă azi, acum ar înceta să mai conteze, dacă am pierde toate astea, cine am fi?
Cine eşti tu, cel cu păr alb şi multe diplome înşirate pe pereţi, dar care nu ai cunoscut niciodată iubirea curată? Dacă am dezgoli pereţii casei tale, ce-ar spune ei? Ce s-ar auzi?
Cine eşti tu, cea cu fii “realizaţi” şi la casele lor, care eşti mândră de ei? Ce-ar spune fiii, dacă s-ar despoi de chingile şi zăbalele puse de tine?
Cine eşti tu, cel puternic şi “de viitor”? Când dormi şi suspini, cine îţi mângâie fruntea?
Cine eşti tu, cea frumoasă şi dezinvoltă, ce-ţi fluturi zorzoanele prin faţa oricui? Când eşti singură în întuneric, unde ar vrea să fie sufletul tău?
Vă miraţi că lumea pune etichete, dar sunteţi primii care vă ascundeţi în spatele lor!
Visaţi să rupeţi lantul, să plecaţi, să fiţi liberi, dar vă sunt atât de comode colivia şi zăbala, şi jugul!
Spuneţi mereu şi tuturor, despre cine sunteţi, dar cum să vă creadă, când voi purtaţi altă piele?
Vă doriţi să fiţi recunoscuţi pentru cine sunteţi cu adevărat, dar cum să o facă, dacă voi vă ascundeţi? Si-apoi… ştiţi cine sunteţi?
Femeile ţipă că nu sunt respectate şi bărbaţii că nu sunt iubiţi îndeajuns, dar ele nu ştiu să respecte fără să se umilească, iar ei au uitat demult să iubească real, fără să confunde asta cu posesiunea. Sau o fi invers? Totuna!
Nimic n-are rost atâta vreme cât jucaţi teatru şi minţiţi!
Nu are rost nici vrerea, nici drumul, nici sacrificiul. Toate sunt degeaba.
Mai bine lăsaţi sentimentele înalte la locul lor, să se prafuiască-n tihnă. Lăsaţi sufeletele să piară în absenţa luminii. Vedeţi-vă de drumul orb şi monoton al falsei trăiri şi lăsaţi-i în pace pe cei care vor altceva.
E mult ce vă cer, dar cred că măcar atât puteţi face:
LĂSAŢI-I ÎN PACE!
Dacă nu îi puteţi recunoaşte aşa cum sunt, nu-i nimic. Spuneţi despre ei ce vă vine la gură.
Dacă nu îi puteţi accepta, nu-i nimic. Daţi-i deoparte. Încet-încet s-or aduna ei undeva.
Dacă nu îi puteţi înţelege, nu-i nimic. Lăsaţi-i să fie şi folosiţi-vă de ei când aveţi nevoie de o vorbă bună, de o mângâiere tămăduitoare.
Dacă vă e frică de ei, nu-i linşaţi, feriţi-vă doar, ca de câinii care stau întinşi la soare.
Ei nu au nevoie să îi recunoasteţi, să îi iubiţi, să îi apreciaţi sau să îi înţelegeţi. Au nevoie doar să fie lăsaţi în pace.
Dacă asta veţi reuşi să faceţi, mare bine veţi face omenirii.
Ei se recunosc şi vă recunosc, se iubesc şi vă iubesc aşa cum sunt şi sunteţi. Şi dacă unii dintre ei nu reusesc asta întotdeauna, cu siguranţă vor încerca.
Doar LĂSAŢI-I ÎN PACE.
