CE RĂMÂNE DE FĂCUT

Nu am încotro.
Nu există altă cale.
Senzaţia de lipsă de aer e prea puternică, prea reală.
Va fi complicat?
Va fi incomod?
Habar nu am.
Ştiu doar că nu mai pot altfel.
Nu mai încape minciuna.
Nu ştiu dacă voi reuşi, nu ştiu “cât mă va ţine”, ştiu doar că asta simt acum:
retragere
rugăciune
meditaţie
izolare.
doare lumea,
mă doare interacţiunea.
Nu mai pot amâna întoarcerea.
Primeşte-mă, Doamne, ca instrument al păcii Tale!”
Până acolo, mai am de curăţat!
Mulţumesc pentru răspuns, Tată!
Stiu ce am de făcut cu mine, unde să mă pun, cum să mă aşez – în ce sertar al fiinţei să mă ascund pe
mine, ca s
ă Iţi fac loc.
Iertare că Ţi-am stat în drum atâta timp, crezând că fac ceva.
Ştiu ce treabă am: să mă dau de-o parte.
Am o rugă-minte: … ba n-am.
Ce sens are să Te rog pe Tine, ceva ce trebuie să fac eu: să nu uit să nu mai stau în drum.
Am trotuare!
Am curţi!
Am grădini!
Ce naiba (scuze!) caut eu în mijlocul drumului, agăţată de frâiele unui bidiviu înaripat???
Da, ştiu, aveam senzaţia că mă pricep la d’astea…
Acum ştiu că nu e treaba mea.
Am o strângere, o spăimuţă: şi eu acum ce fac? Ce treabă mai am eu?
Am. O grămadă!
Am de iubit, de iubit, de… iubit, de… … iubit…
A! Şi mai am!
Am de simţit căldura, frigul, foamea, setea, bucuria, tristeţea..
Am de minunat, de sperat, de râs, de plâns, de mâncat, de băut…
Am o grămadă de treabă! De ce pierd vremea?

Anunțuri

CERE ŞI ŢI SE VA DA

Diferenţa între a cere şi a primi e simplă.
Diferenţa între a cere şi a cerşi e clară.
Diferenţa între a primi şi a lua e subtilă.
Îţi doreşti ceva: sufletul tău ştie că ceva e pe cale să se manifeste şi atunci stârneşte apele dorinţei. Te trezeşti că îţi doreşti ceva anume.
Dacă eşti conştient că nu poţi dori ce nu este deja, îţi manifeşti dorinţa ca fiind mesajul “acum poate să vină”.
Dacă nu eşti conştient de asta, îţi vei manifesta dorinţa ca pe un jind, ca pe o lipsă.
Dar despre “mecanismul” ăsta am tot citit şi stim cu toţii.
Alteori îţi manifeşti dorinţa ca pe o pretenţie, ca pe o comandă. Baţi din picior ca un copil răzgâiat şi ţipi “vreau!”.
Astfel ajungi să confunzi a cere cu a lua. Cu japca.
Dar nici pentru asta nu trebuie să îţi faci griji. Nimic nu este, neîngăduit fiind de Sus. Doar că, aşa cum este adevărată vorba “cere şi ţi se va da”, la fel de adevărată este şi “ia şi ţi se va lua”. Nici o problemă în asta (din partea Universului), doar că, pentru tine, s-ar putea să fie puţin inconfortabil la un moment dat.
Oare, în spatele acestei atitudini nu se ascunde teama că, de fapt nu ţi se cuvine? Teamă este sau conştienţa faptului că nu e cazul să primeşti acel ceva, că dorinţa ta nu e benefică ţie sau că nu vei şti ce să faci cu darul primit?
Ştim că frica blochează, închide căile de comunicare, comprimă. Astfel nu trebuie să îţi faci griji dacă îţi doreşti ceva din frică; nu vei primi niciodată.
Altfel se pune problema dacă e vorba de conştienţa că nu ar trebui să vrei acel ceva, că dorindu-l, nu-ţi faci un bine. Atunci dorinţa ta se va manifesta pentru că ai luat o decizie conştientă (în sinea ta). Ce faci cu rezultatul? Crezi că poţi tasta „undo”? Nu prea. Îţi rămâne să trăieşti experienţa pe care ai cerut-o până o vei consuma. Incomod? Cam da. Dar ce să-i faci? Ai cerut – ai primit.
Înveţi ceva din asta? S-ar putea. Ce ar fi de învăţat? Să gândesti înainte de a-ţi dori? Să analizezi ce îţi doreşti înainte de a lansa cererea? Corect. Dar din punctul cui de vedere analizezi situaţia? Pe cine laşi să te conducă? Spui „îmi ascult inima”. Care inimă? Atâta vreme cât te agiţi şi vrei totul şi acum, şi aşa cum crezi tu că e bine, nu ai nici o şansă s-o nimereşti.
Dă-te la o parte, nu-ţi dori nimic pentru tine în mod special sau, dacă îţi doreşti, nu uita să adaugi „dacă e bine pentru mine” şi să lasi Sinele să cearnă grăuntele de aur din mormanul de nisip.
N-ai decât să îţi faci o listă cât a lui Moş Crăciun! Numai nu uita să i-o dai Sinelui, să aleagă El de acolo, ce e mai bun pentru tine.
Priveşte-ţi dorinţele ca pe seminţe. Plantează-le şi lasă Sinele să se îngrijeasca de ele. El va şti pe care să le ude cu Apa Vieţii, să crească vânjoase şi miraculoase.
Doreşte-ţi fără să vrei să se împlinească, neurmărind asiduu fructul dorinţei tale. Las-o să încolţească, să rodească şi să se coacă în ritmul ei.
Cere şi nu aştepta să primeşti.
Bate şi aşteaptă să ţi se deschidă.

11

SĂ NE FIE CLAR

Mă admiri. Te miri de mine. De ce?
Mă consideri altfel?

Mă judeci.

Mă consideri mai mult sau mai bun?

Mă judeci.

Eu, cel pe care-l vezi, nu sunt altfel, nu sunt mai mult sau mai bun decât tine.
Nu am nici o calitate în plus sau în minus. N-am nici măcar o genă diferită de ale tale.
Tu vezi în mine doar persoana, învelişul.
Învelişul nu face nimic de unul singur. Ai văzut vreodată vreo căruţă umblând de una singură prin lume? Ai văzut vreodată vreo cutie făcând vreodată ceva de una singură, folosind la ceva dacă e goală?
Cu siguranţă, nu.
Creaţiile pe care le vezi nu sunt ale mele, nu sunt ale cutiei.
Creaţiile pe care le admiri nu sunt ale persoanei.
De la mine, nu pot şi nu ştiu nimic. Tot aşa, nici tu nu poţi şi nu ştii nimic, de la tine. De unde pot şi ştiu eu, poţi şi ştii şi tu.

„… mărturisesc despre Mine însumi, totuşi mărturia mea este adevărată; căci Eu ştiu… nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.”
(Ioan 8/12)

Nu putem admira pe cineva dacă nu îl considerăm mai bun, mai mult, mai sus decât noi.
Astfel ne considerăm mai jos, mai puţin, nu destul.
Pe cine considerăm aşa?
E ca şi cum L-am considera pe Dumnezeul din noi, mai nevolnic, limitat şi „nu îndeajuns”, în comparaţie cu Dumnezeul din altul!
Cum poţi să faci comparaţie între Dumnezeu şi Dumnezeu?
Poţi, atunci când nu Îl crezi pe de-a-ntregul, când nu-L crezi de-adevăratelea.
Poţi, atunci când te consideri în afara Lui.
Şi aşa esti, dacă aşa crezi.
Mă admiri că spun, că scriu, că fac… şi într-un colţ al minţii tale înmugureşte invidia. Şi ea, invidia, îşi face mendrele în mintea ta, apoi coboară în inima ta, ba mă mai atacă şi pe mine, pe la spate (că din faţă n-are curaj). E ca un câine care muşcă doar în spate, jos, la picioare, că n-are curaj să te înfrunte.
Baiul e că, dupa ce a fost aşa „vitează”, se întoarce la stăpânul ei şi îşi cere recompensa! Şi cum ai putea-o recompensa mai bine decât cu o şi mai proastă părere despre tine? Şi-aşa îţi adânceşti bine în inimă, senzaţia că eşti mic şi nevolnic, schimonosindu-L pe Tatăl în toate felurile.

Fă-ţi un bine şi nu mă mai admira! Nu mă aprecia!
Sunt la fel de nevolnic şi inutil ca tine. Fac umbră pământului şi încerc să îmi găsesc drumul.
Sunt pe drum, la fel ca tine.
Habar nu am care e rostul vieţii, care e Adevărul acestui Univers.
Nu-mi pune în cârcă reuşitele şi frumuseţile lumii, că nu le pot căra.

Dacă citeşti ce scriu, uită cine a scris şi aminteşte-ţi cine a dictat.
Dacă ai nevoie de înţelegere, lumină şi ghidare, la Dumnezeu sunt toate.
Dacă ai nevoie de sfaturi, la Dumnezeu le găseşti.
Dacă ai nevoie să admiri pe cineva, admiră-L pe Dumnezeu.
Dacă ai nevoie să iubeşti pe cineva, iubeşte-L pe Dumnezeu.

Ţie, Doamne!

The_Book_of_Life_by_borda

Un început

 

Citeşti prin cărţi, vezi prin filme, îţi imaginezi: întâlnirea cu acel cineva care te poate îndruma pe următoarea porţiune de drum.
Tot auzi de la unii şi alţii că au fost sceptici, că s-au împotrivit, că au pus tot felul de piedici călăuzei lor şi îţi spui: “ce proşti! Eu, dacă l-aş întâlni m-aş bucura şi aş fi deschis şi doritor!”
Şi vine ziua în care întâlneşti pe cineva care, se vede treaba, poate să te conducă pe drumul pe care vrei să mergi.
Ăsta o fi?
Neah… mi-am dorit eu prea mult.
S-ar putea să fie….
Şi dacă e doar o părere? Dacă e doar un test? O încercare?
S-ar putea să fie doar asta… dar dacă…
Şi dacă e test şi pic în plasă? … Şi dacă nu e test şi pierd călăuza? …
Fie ce-o fi! Asta e! Încă o plasă! Şi ce dacă? Au zis că a greşi e omeneşte! Omeneşte – neomeneşte, asta este!
Cu curaj, ca de obicei: capul – în zidul din faţa dumneavoastră!
Te simţi ca un cal mergând atent prin mlaştini: cu ochii doar în faţă, ca să vezi peste tot; toate simţurile ascuţite ca nişte lame. Îi măsori fiecare gest, fiecare privire, fiecare respiraţie.
Încerci să maschezi atenţia exagerată, după un zâmbet stingher, după vorba multă şi efervescentă.
Ştie! Te vede. Realizezi că te vede. Eşti deconspirat.
Vrei să fugi, să te ascunzi şi te trezeşti într-o îmbrăţişare de căldură şi iubire.
N-ai unde şi n-ai de ce să fugi. Nu pentru asta eşti aici.
Eşti aici pentru că ai hotărât să fii, ai hotărât să cauţi şi să găseşti, ai vrut să priveşti Adevărul în faţă.

Lumină aurie, materială şi caldă. Peste tot în jur, prin tine, Este şi Eşti.

Deocamdată atât.

Ai vrut confirmări, acum le ai.

Singurul aliat de încredere era vocea interioară pe care o ştii şi o crezi de o viaţă. Şi ea, acum îţi spune să taci şi să mergi mai departe.
Încetezi cu comentariile şi porneşti pe drumul deschis.

2013-05-27-SpiritualPath