NOAPTE DE GROAZĂ

Mă trezesc dimineaţă, ca de obicei, pregătită să întâmpin ziua ce mi-a fost dăruită.
La cafea trec în revistă mesajele celor ce sunt păsări de noapte.
Primul care mă întâmpină e mesajul fiicei mele: “a bubuit un club. nu eram acolo. sunt ok.”
Secunda următoare e tulbure, năucă, idioată. Mă simt uşurată fără să fi fost îngrijorată.
Îmi zic: “de-aia am visat numai tâmpenii” şi îmi admir frumuseţea de fată, dormind liniştită în camera ei.
După câteva guri de cafea încep rotiţele să se-nvârtă. Cu scârţâit şi cu icneli ies din starea aceea plăcută de “totul-e-în-afara mea-în-mine-e-pace” şi mă reancorez în realitate. Şi odată cu asta începe şi frustrarea şi indignarea.
Păi, cum să fie bine? Cum să fiţi ocrotiţi când v-o cereţi cu tot dinadinsul?
Aseară eraţi toţi exaltaţi! Eraţi toţi pretătiţi pentru un “weekend de groază”!
Ce aţi cerut, aia aţi primit!
Acum vă doare inima pentru cei care au murit sau, şi mai rău, sunt în stare gravă, la spital. Şi ei? Ce şi-au dorit?
Asta îmi place cel mai mult la oameni: pleacă de-acasă cu gânduri de “rupem lanţu’!!!” / “facem orgiiii!!!”, iar când le cade tavanu-n cap, trec pe modulul “copil tânăr şi nevinovat”.
Cei care cred că nu sunt proprii călăi, sunt ori imbecili, ori naivi.
Ştiu că nu vă convine ca, în “momente de grea suferinţă” să mai vină unul şi să vă ţină morală. Ştiu asta. Dar mai ştiu că trebuie să baţi fierul cât e cald (iar acum e incandescent) şi că nu întotdeauna o mângâiere bovină pe cap, te va ajuta să vezi adevărul.
Dacă de mângâieri aveţi nevoie, cântaţi la altă masă!
Eu, una, am obosit să văd atâta ipocrizie! Nu-mi spuneţi că “nu e vina nimănui”. Aşa e! Nu e vina, e creaţia, e lucrarea cârlionţată a minţilor voastre!
Vreţi nopţi de groază, cu monştrii şi draci? Na-vă! Nu vă place?
E “cool” să te-mbraci în cadavru? Atunci trebuie să fie “cool” sa fii unul!
Da, ştiu, sunt dură şi neplacută!
O să mă acuzaţi de lipsă de compasiune.
De asta nu mai pot eu!
Cei care fac asta, habar nu au ce-i aia! Ei cred că, dacă smiorcăie un “vai, săracii!”, au ajuns Maica Tereza!
Mă lipsesc de înţelegerea lor. Mă lipsesc de admiraţia siropoasă şi belicoasă!
Prefer sa urlu ca Ioan în pustie, decât să mă flendur ca o zdreanţă cu sclipici în lumea asta!
Mă doare inima şi sufletul pentru cât rău ştiţi să vă faceţi!
Mă doare mintea de tot jegul care va fi creat pe seama dramei de azi-noapte!
Mă doare ziua şi noaptea, mă doare fiinţa şi planeta şi nu pot face nimic, decât să vă rog din nou: nu mai creaţi o lume care vă ucide!
Luaţi-vă în serios!
Viaţa asta e un joc, dar nu-i de joacă!

cover-photo-clubbing-1024x640

Anunțuri

UN MILION DE STELE

16 Octombrie 2015.

O seară de toamnă în toată regula.
Prieteni dragi m-au invitat să mă alătur evenimentului lor: “Un Milion de Stele”.
În întunericul ce cuprindea oraşul, apăreau luminiţele lumânărilor aprinse din iubire şi respect pentru persoane aflate în dificultate.
Frumos tare!
Nu puteam să nu mă alătur lor!
Aveam de spus ce gândeam şi simţeam de atâta timp. Aveam de mărturisit lumii întregi iubirea şi respectul meu pentru ei!
Şi asta am spus:

Pentru cine nu ne ştie, suntem clovni specializaţi în lucrul în spitale şi centrele de terapie pentru copii cu autism şi Sindrom Down.
Chiar dacă nu suntem foarte cunoscuti, avem o experienţă de 13 ani.
Sunt aproape 3 ani de când am intrat în lumea absolut minunată a copiilor cu Sindrom Down.
Da, ştiu, unii mă vor privi ciudat sau vor spune că habar n-am despre ce vorbesc.
Ba da. Am habar.
Ştiu că există greutăţi şi probleme, nu vreau să minimalizez acest aspect.
Vreau, însă, să vorbesc despre darul minunat pe care-l reprezintă persoanele cu SD în această lume. Si acest dar este onestitatea iubirii.
Rar mi-a fost dat să întâlnesc atâta bucurie şi iubire în stare pură!
Sinceritatea cu care îşi manifestă emoţiile ar trebui să fie un exemplu pentru noi, toţi. Relaţionând cu aceşti copii, ne-am molipsit şi noi de bucuria şi onestitatea lor.
Am fost invitată aici să vă vorbesc despre beneficiile “terapiei prin zâmbet” în cadrul şedinţelor noastre de lucru. Aceste beneficii există, sunt reale şi vizibile în timp. Dar cred că cel mai bine v-ar putea povesti despre munca noastră, părinţii şi terapeuţii, care văd aceste efecte.
Eu, pentru că aşa îmi stă în fire, voi face o nesăbuinţă şi vă voi spune că NOI SUNTEM ÎN TERAPIE! Ei sunt adevăraţii terapeuţi!
De la părinti, terapeuţi de toate felurile şi până la noi, prietenii lor de joacă, suntem incluşi în acest program de tămăduire!

Şi pentru că tot de la ei am învăţat să am curaj să fiu sinceră şi să iubesc onest, voi avea acum curajul să propun ca, pe lângă toate programele de terapie create pentru copiii cu SD, să se creeze oficial un program în care “normalii” să înveţe de la ei iubirea necondiţionată şi bucuria de a fi. Să fie ajutaţi să “contamineze” cu frumuseţea sufletelor lor cât mai mulţi oameni!Cred că asta ar schimba lumea.
Am aprins şi eu o lumânare în marea de lumânări, dar nu m-am gândit la problemele cuiva, ci la frumuseţea şi bucuria prieteniei noatre, pe care o voi onora întotdeauna.

Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. De aceea voi aşeza aici mărturia în imagini a ceea ce am spus.
Aşa arată o primă întâlnire!

12166857_1619329824998131_2030041968_n 12167919_1619329828331464_1955524304_n 12170664_1619329838331463_1661095014_n

TURNUL DE FILDEŞ

Când eram în liceu, profesoara de matematică ne spunea în glumă:
“Mai filologilor! O să vă urcaţi în turnul de fildeş şi-o să meditaţi, iar lumea o să vă arunce cozonaci, ca răsplată că gândiţi pentru ei!”
O luam ca pe o glumă ce era şi habar nu aveam cât adevăr ieşea din gura ei. Nici dânsa nu cred că ştia.
Au trecut prea mulţi ani ca să mă pot duce la “Mama Nechiti” şi să îi spun că a avut dreptate. (Nu în ceea ce priveşte răsplata.)
În centrul ţării există o coloană de lumină, ca un obelisc alb. E ca un fel de ax, ca o coloană vertebrală, ca un releu, ca o legătură indestructibilă între Cer şi pământul României.
E ca un templu sau ca un cordon ombilical. Poţi să-l iei cum vrei, cum ai nevoie. Poţi să-l admiri, poţi să-l foloseşti, poţi s-alegi să-l vezi sau să-l ignori.
Eu am ales să-l cunosc, să-ncerc să înţeleg.
Am intrat în “turnul de fildeş”. Am coborât şi am urcat… nu în el ci prin el, cu el, din centrul Pământului până în inima Soarelui.
Din inima ţării până-n inima mea.

 

logo-mama-redesign