PIATRA SMERENIEI

Petru a fost piatră bisericii lui Christos. A trăit lângă Isus, a crezut în El și a iubit Christosul. Apoi s-a lepădat ca, mai apoi, să revină la încredințare.

Pavel a fost asupritorul zelos al creștinilor. Apoi s-a convertit printr-o înâlnire directă cu Christosul. Apoi nu s-a mai lepădat niciodată.

Au trăit amândoi momente de rătăcire, au fost fii risipitori, întorși în brațele Tatălui.

Indiferent care ți-e calea, indiferent de câte abateri sau alunecări ai pe drum, important este să recunoști momentul în care e nevoie să te întorci Acasă. Să discerni Adevărul de realitate și să Vezi aceasta ca unică modalitate de exprimare.

Indiferent de forma pe care o îmbracă (personalitatea ta) ființa lăuntrică, de-o fi prin sabie sau cheie, prin slovă sau cântec, să știi că toate slujesc Unicului Adevăr.

Pentru că și cămila va intra prin gaura acului, de va renunța la cocoașă și se va smeri.

Related image

Pavel/Paul: provine din familia de nume romane „Paulus”, care înseamnă „mic” sau „umil”

Petru: derivat de la grecescul „Πετρος” (Petros) însemnând „piatră”

Mesajul bobocului de trandafir

Existența noastră e ca un boboc de floare ce nu apucă niciodată să se deschidă. Un etern început cu care nu știm ce să facem.

Dacă am accepta doar să contemplăm perfecțiunea și frumusețea momentului, am observa respirația florii și Viața manifestându-se în fiecare pulsiune.

Esența vieții nu stă în mișcare, în deplasare, ci în însuși pulsul vital.

Tot ce considerăm a fi mișcare nu sunt decât reverberațiile acestui puls. Undele create de bătăile acestei mari inimi. Inspirațiile și expirațiile Ființei Supreme ce ne conține pe toți, ce conține totul.

Noi nu știm să facem altceva decât să respirăm. Avem senzația că ne mișcăm, că ne deplasăm, când, de fapt nu facem altceva decât să respirăm împreună cu Creația.

Suntem ca ocelii unei imense (aparent infinite) insecte, care văd aceeași imagine din diferite puncte de vedere pentru ca insecta să poată avea o perspectivă completă. Noi credem că ceea ce privim este realitatea, când, de fapt este o infimă parte din ceea ce Insecta Supremă are nevoie să vadă.

rose-591087_960_720

Prima oară

Fiecare om aduce în viața ta câte ceva.

Primești un dar de la fiecare suflet care ți se alătură pe cale, pentru o vreme. Și fiecare dar poartă pecetea “prima oară-n viața mea”. Cred că asta e una din bucuriile existenței aici: “prima oară”.
De-am fi rămas Sus, totul ar fi fost știut, etern. Dar am venit aici să aflăm cum e să nu știi, cum e “nicioadată până acum” sau “prima oară”. Ce stare deosebită e asta! Să te poți bucura de ceva pentru prima oară, ca un copil ce descoperă lumea, indiferent de vârsta pe care o ai!

Mirarea! Minunea noului!

O plantă despre care ai citit, dar pe care o vezi, o atingi prima oară în viața ta. Un miros sau un gust pe care le simți prima oară. Un loc despre care știi, dar îl cutreieri prima oară.
Această stare de început, de nou, atât de personală, de intimă!

Ăsta e exercițiul continuu al existenței: “prima oară-n viața mea”.

Azi am experimentat cutare gust/miros/senzație pentru prima oară.
Azi am întâlnit cutare om pentru prima oară.
Azi am fost în cutare loc pentru prima oară.

Și ne mai întrebăm de ce ni s-a dăruit uitarea, atunci când am venit în această existență! Uite de-asta! Să ne putem mira și bucura! Să putem trăi această stare inconfundabilă, unică a lui “pentru prima oară”!

Dacă-i permiți, viața îți face câte-o bucurie în fiecare zi.

10520575_623539537748321_9011574889393469757_o