D(i)ary. sâmbătă, 17 februarie ’18

Undeva, înainte de miezul nopții am auzit un greiere. Exact ca în nopțile de vară. Amărâtul a crezut că a venit primăvara. În februarie. Sau poate chiar a venit?

Știam că, deși aveam alte planuri pentru fila de jurnal de azi, nu voi putea decât să scriu despre el. Acel greiere care a crezut că a venit primăvara. Și s-a trezit singur, chemarea lui fiind în van. Nici un alt frate nu i-a răspuns. Toți dormeau. Încă.

Totuși, dimineața l-am auzit iar pe fratele pițigoi, anunțând schimbarea vremii. Singura problemă e că pițigoiul anunță cum va fi vremea azi/mâine, nu pe termen mai lung. Ce să-i faci? Așa e cu ăștia care trăiesc în prezent. Nu îi interesează nici măcar prognoza meteo pe trei zile.

Mi-a rămas în urechi cântecul singuratic al greierasului. O să îl pun bine, în urechea internă a sufletului, să-mi cânte până când soarele va răsări.

Cred că ajunge pentru azi.

Anunțuri

D(i)ary. vineri, 16 februarie ’18

Hm. Aseară a trebuit să mă lupt cu o mie de idei care năvăleau peste mine și nu mă lăsau dă adorm. Acum nu mai e nici una! Unde sunteți?!? Așa se întâmplă de obicei, așa că o iau cu începutul:

La mulți ani, Stancă!

O știu de o viață și tot mai am surprize cu ea. Nu întotdeauna nasoale. E o tăhuie, care îmi pune mintea pe moațe și face harcea-parcea în starea mea de armonie interioară. Da’ e vie! Intră ca o furtună, iese ca o vioară! Nu știu cum reușește să nu iasă cu capul spart. Pe bune! Când intră, îți vâjâie capul, vrei să ripostezi, să reziști, îți spui ‘de data asta…’ și … nimic! Nu știu cum și ce face, dar la finalul zilei o iubești. Nu te apuca să îmi spui că e irezistibilă. Nu cred în așa ceva. Nu ea e irezistibilă. Prietenia, devotamentul și iubirea ei sunt irezistibile. Te uiți în ochii ei și îți vine să îți tragi palme: Doamne, cât e de minunată! Mulțumesc!

Întotdeauna a fost dragoste cu năbădăi între noi și întotdeauna ne distrăm povestind aceeași întâmplare: ultima dată ne-am bătut când eram studente, în față la rectorat. De atunci am mai crescut. Ea mi-a botezat copilul, eu nu i-am botezat pe nici unul dintre cei trei minunați, dar mă privesc în ei și râd.

Nu voi spune că mi-e ca o soră, pentru că-mi este. Nu voi spune că sora mea este cea mai bună prietenă a mea, pentru că nu cred în gogorița asta cu ‘cea mai bună’. Sora mea mi-e prietenă. Altfel nu ar fi contat că e sor-mea, iar dacă nu era sora mea, nu mi-aș fi dat timp să rămân prietenă cu ea și nici ea cu mine, sunt convinsă. E ca și cum Tata ne-a băgat în același țarc și a zis: de data asta învățați să vă jucați frumos împreună, clar??

Ne străduim, Doamne! Și, deși aveam deja 30 de ani când mi-a spus (din reflex) ‘tu taci, că ești mică’, uneori aș vrea să mă mai pot uita la ea cu acea privire de copil, care credea că sora ei poate rezolva și drege orice situație. Asta e senzația pe care mi-a dat-o și pentru asta îi mulțumesc: m-am simțit în siguranță lângă ea. Și mi-a plăcut să fiu sora ei, chiar dacă mă călca pe nervi uneori.

Eu cred că cei care susțin că relația cu frații lor a fost doar lapte și miere, mint sau n-au folosit-o conform scopului. Cred că unele dintre cele mai valoroase lecții le înveți în relația cu frații. Oricum, sunt cei mai la îndemână. Și ei ție, și tu lor! Hahaha!

Aud pe unii care spun ‘suntem cu toții frați’. Pe bune? Tu ai frați? Câte scatoalce ți-ai luat? Câte prăjituri ți-au fost furate? Chiar ai suporta de la vecinul de scară, tot ce ai înghițit de la frac’tu? Ia fi mai onest o țâră. Că, dacă te îmbrâncește unu’ în autobuz, te șifonezi că e necivilizat, pe când cu frații tăi, vă îmbrânceați și vă tăvăleați zilnic.

Dar, oare pe frații tăi îi iubești? Ai curaj să fii onest cu ei?

Cât de sinceri sutem cu frații noștri? Cât e prietenie sinceră, bazată pe respect și iubire și cât e o condiționare ‘că doar suntem frați’?

 

STANCA

D(i)ary. joi, 15 februarie ’18

Azi e o zi mai deosebită. Azi sărbătoresc în gândul și inima mea, câțiva oameni-bornă. Tu ai așa ceva? Sigur că ai, doar că nu știi despre ce vorbesc. Poate nu i-ai numit așa.

Oamenii-bornă sunt acei oameni care ți-au consolidat sau modificat traseul în viață. Unii îți arată că ești pe calea ta, alții, din contră, te obligă să schimbi macazul. Nu e întotdeauna ușor sau plăcut cu oamenii ăștia. Adică relațiile cu ei nu sunt întotdeauna cele mai ușoare, dar cu siguranță rămân ca o… bornă în existența ta. Știi clar că întâlnirea cu ei nu a fost degeaba, că dacă ți-a plăcut sau nu, chiar nu contează pentru că, de fapt, e o întâlnire importantă.

Și relațiile astea pot dura de la 5 minute la ani de zile. Nu știi niciodată și nici nu contează. Da, nici durata nu contează. Oamenii-bornă sunt și vor fi mereu importanți pentru tine pentru că asta sunt. Dacă ai înțeles o relație-bornă, îi vei fi mereu recunoscător. Eu, una le sunt. Și după zeci de ani poți să mai tragi învățăminte de pe urma unei relații-bornă.

Probabil vrei să știi cine sunt acele persoane pe care le sărbătoresc azi. Ha! Curiozitatea a omorât pisica!

Unul dintre ei este o profesoară de-a mea, din facultate, care mi-a devenit prietenă, mamă, colegă, soră, bunică, pavăză, exact atunci când aveam nevoie mai mult. Viața ne-a depărtat, dar recunoștința mea va lumina mereu relația cu acel om-bornă. Nu-ți voi povesti mai multe pentru că nu implic și viețile altora în jurnalul meu, fără consimțământul lor. Am vrut doar să spun că-i mulțumesc cu inima.

Cealaltă persoană e primul bărbat pe care l-am iubit. Da’ iubit așa, cu toată ființa și iubirea ce pot fi. Adică de-adevăratelea. A fost și îndrăgostire, și iubire, și sacrificiu, și libertate și … tot.

Nu cred că o femeie poate învăța ceva din viața asta fără să își piardă prima dată mințile, că să își regăsească inima, apoi să se piardă pe sine, ca pe urmă să își poată regăsi puterea și măreția ce e.

Ai să zici că iar încep un articol din ăla greu și serios, dar nu. Nu prea pot să vorbesc despre Adevărata Creație a Tatălui decât în cuvinte mari și frumoase. Și până la urmă, e jurnalul meu imaginar și dacă nu-ți plac imaginile și cuvintele de aici, n-ai decât să te duci în altă parte. La mine așa se vorbește despre Tata și Maica.

Îți dai seama cum e iubirea dintre Tata și Maica???

Ți-ai pus vreodată problema? Cum e aia?

Cerul și Pământul,

Cerul și Pământul

În cântec răsună!

Așa arată iubirea dintre Ei. Și dacă iubirea noastră nu arată la fel, atunci e ce vrei tu, numai iubire nu. Na, că am făcut și versuri.

Nu, nu spun că tre’ să fie cu surle și trâmbițe. Dar îți auzi inima cântând când iubești cu adevărat. Și dacă ai iubit o dată, se va întâmpla de fiecare dată când te îndrăgostești. Ca și cum aduni părți din iubirea cea mare, cu fiecare persoană pe care o iubești. Și se întâmplă după mulți ani să poți iubi pur și simplu, fără ardoare, fără patimă, fără sacrificiu. Doar pur și simplu. Și simplu, și pur. Și pentru asta mulțumesc Sus și omului-bornă ce s-a născut azi.