27. APA

Un maestru într-ale artelor marţiale spunea că trebuie să fii ca apa.
Să curgi, să te aşezi, să iei fiecare obstacol aşa cum e, fără să-l judeci, doar să treci prin, pe lângă, pe sub sau peste el. Cum poţi, cum îţi iese pe moment.
Să fii incolor, inodor.
Fără personalitate? Nu, fără ambiţii, fărăîntr-un fel sau în altul”. Să fii transparent şi permeabil. Să fii fluid şi fluent.
Să îţi asculti apa din tine, să afli dacă e curată sau nu, dacă e liniştită sau nu, învolburată sau limpede… Să laşi apa din tine să vorbească, să se exprime pe sine, nu pe tine. Să spună despre tine ceea ce tu habar nu ai.
Apa e ca energia: nici bună, nici rea; nici folositoare, nici distructivă.
Apa este.
Apa e exemplul cel mai palpabil, cel mai vizibil al divinităţii.
Este primul element despre care învăţăm că, deşi îşi schimbă felul în care se prezintă, rămâne acelaşi lucru: apă.
Doi Hidrogeni, împreună cu un Oxigen = 3 entităţi = Trinitatea = Viaţa.
Să fii ca apa. Să fii echilibrul celor Trei, fără ambiţii, doar să fii.
O considerăm murdară sau curată, sănătoasă sau nu, importantă sau nu. Şi ea se supune, cu smerenie şi fără resentimente, voinţei noastre. Ne oferă acea manifestare a ei pe care noi o afirmăm.
Să fii ca apa. Să fii acel ceva/cineva de care cel din faţa ta are nevoie, pe care cel din faţa ta îl cere. Să răspunzi întotdeauna afirmativ cererii Întregului. Fără întrebări, fără comentarii, fără dorinţe personale.
Să fii ca apa. Să fii îndestulare şi distrugere, viaţă şi moarte.
Să fii întreg. Să fii totul, cu pretenţii de nimic.

Reclame

Despre depresie

Am citit undeva un titlu:
“Luptăm împreună împotriva depresiei”
!!!!
Cum să lupte un om în depresie? Când eşti în depresie, eşti într-un hău, nimic nu are importanţă, nici tu nu ai vreo importanţă. Degeaba îl bombardezi cu “pozitivisme”, că nu îl poţi ajuta. Depresia e ceva atât de personal încât nimeni şi nimic nu te scoate de acolo. E hăul tău, nimicul tău, nimeni nu poate ajunge acolo, în adânc, unde eşti tu. De multe ori e secretul tău, pe care nu-l împarţi cu nimeni. Nimeni nu ştie că tu, de fapt, eşti în întuneric. Cei din jur te văd vorbind, zâmbind, chiar spunând glume, dar tu eşti în acel abis unde nimicul e singura realitate, doar el există. Tu nu existi. Nici măcar moartea nu are vreo valoare. Ca să mori, ar trebui sa fii cineva, dar tu eşti nimeni. Ar trebui să fii viu, dar tu nici măcar viu nu eşti. Eşti acel ceva fără nume. Vrei doar să dispari pentru că ăsta e singurul lucru care pare logic. Faptul că eşti în corp nu are nici o logică.
Singurul lucru care te poate ridica din acel hău este conştienţa faptului că te-ai separat de Sinele tău, de Dumnezeu. Acela e momentul salvator. Dacă vrei să te reuneşti cu divinul din tine, eşti salvat de depresie. Dacă acest lucru nu ţi se pare important, nu ai nici o şansă.
Cum se-ntâmplă “salvarea”? Habar nu am. Pe nesimţite. Momentul în care ai înţeles că eşti separat şi consideri importantă legătura dintre tine şi El, este clipa în care îi dai voie Sinelui să te ajute, să te ridice în lumina vieţii.
Am putea spune că depresia (ca mai toate) e o boală a orgoliului. Starea în care Egoul se consideră singur. Absolut singur. Separat de tot.
Depresia nu se vindecă prin luptă, ci prin iubire. Depresia se vindecă prin iubirea faţă de tine, faţă de Sinele tău.
Îmbrăţişarea dintre minte şi spirit vindecă depresia.

 

christ-of-the-abyss-0402