DE VORBĂ CU TATA

Tată,
Mai spune-mi o dată, Te rog: de ce m-ai trimis Tu în lume?
Te întreb pentru că doar uneori uit, deşi, în general, îmi pare că-mi aduc aminte.
Pentru că doar uneori îmi pare greu, deşi, în general, îmi place aici.
Pentru că doar uneori nu înţeleg care e rostul a toate, deşi, în general, pricep că toate au un rost.
Pentru că doar uneori mă simt aproape de casă şi atunci m-apucă dorul, deşi, în general, mi-e uşor să mă consider de carne caldă, aici, în lumea asta, uitând de răceala familiară a stelelor.
Şi pentru că doar uneori, dragostea lor nu-mi ajunge şi-ar fi ca o limbă străină, pe care mă străduiesc în van s-o-nţeleg, deşi în general, mi-s dragi, iar dragostea lor mă ţine legat în viaţă, de viaţă.
Când ai puţină tihnă, aştept răspuns.
Poate nu la toate deodată, poate nu mereu, poate doar câte una, poate doar uneori… cum ar fi…. acum.
772px-Grace1918photographEnstrom

Reclame

CĂTRE MAMA

Sărutmâna, Maică.
M-am gândit să-ţi scriu. Da, tocmai azi.
Cu ruşine mărturisesc: au trecut 21 de ani de când n-am mai venit la tine.
Şi ce bine-mi era în braţele tale, în inima ta, în iubirea ta!
Am vorbit de multe ori, ţi-am trimis pachet cu grijile, păsurile, fricile mele, iar tu mi le-ai stins cu iubire şi mi-ai trimis în schimb curajul.
Mă rog de iertare, deşi ştiu că n-ai fost supărată pe mine.
Abia acum înţeleg răbdarea pe care ai avut-o. M-ai renăscut acum 21 de ani şi ai aşteptat să cresc şi să înţeleg.
Încep să înţeleg şi asta mă copleşeşte: sensul a ce sunt. E atât de simplu şi atât de mult.
Ai vegheat şi aşteptat acest moment, aceste rânduri.
Rogu-te să nu mă laşi sa fie doar atât!
Aş spune că te îmbraţişez cu drag, dar ştiu că nu te pot cuprinde.
Mă las în îmbrăţişarea Ta, cu smerenie.

ArsenieBocaIisusinZeghe1

ÎTI DUCI TRAIUL?

Trăim ca să ducem un trai, nu ca să trăim Am uitat să trăim ca să iubim, ca să înfăptuim idealuri. Idealul a ajuns însuşi traiul. Nu Viaţa! Dacă ar fi fost aşa, umanitatea ar fi păşit deja în lumină.
Traiul e important: cum îl duci, cu cine-l duci şi mai ales cât.
Traiul cuprinde toate aspectele vieţii şi le ţine strâns în lesă, la picior. E ca un führer cu părul lăcuit şi cizme asemenea, pleznind din cravaşă ori de câte ori încerci să ieşi pe uşa din dos, pe burtă.
Odată ce ai consimţit să-l duci, traiul va invada fiecare milimetru, fiecare secundă ce aparţineau cândva vieţii.
Şi vine momentul în care realizezi că nu mai vrei să-l duci, nu mai vrei să-l cari pe umeri, ca un Atlas decăzut din drepturi. Vine momentul în care vrei să trăieşti. Pentru că îţi aduci aminte că poţi şi ştii să faci asta. Curat şi simplu. Ştii şi vrei să trăieşti Viaţa!
Ascultă doar cum sună: V I A Ţ A…
Cât aer, deschidere şi libertate!
Ai crezut că atunci când vei avea, vei putea trăi. Ai crezut că atunci când vei urca pe scara socială cu încă o diplomă, vei trăi. Ai crezut că vânzându-ţi talentul şi experienţa, vei putea trăi.
Nu te-ai uitat la cine îţi cere toate astea. N-ai observat nefericirea şi sufocarea din spatele ochilor, schimonoseala şi boala din spatele costumelor. Ai crezut că vrei „un trai mai bun”, că asta îţi lipseşte. Acum îl ai şi realizezi că îţi lipseşte Viaţa.
Ai încercat de câteva ori să te furişezi în afara dictaturii traiului, dar cravaşa si-a făcut simţită prezenţa.
Aşa nu vei reuşi niciodată.
Soluţia e mult mai simplă.
Ridică-te. Respiră.
Alege să nu-ţi mai duci traiul. Alege să trăieşti o viaţă.
Alege ca idealul vieţii tale sa fie însăşi Viaţa, nu cum, cu cine şi cât îţi duci traiul.
Traiul va fi mereu acolo, la locul lui, amintindu-ţi de ce ai făcut această alegere.
Dar viaţa va putea zbura liberă, se va putea manifesta prin tine, necondiţionată de cum, cine, cât!
Respiră! Trăieşte!

simple-life

ÎNTOARCEREA FIULUI

Nu-mi spune că n-ai obosit să te împingi mereu de la spate.
Nu-mi spune că n-ai obosit să te minţi.
Nu-mi spune că tu încă mai crezi tot ce-ţi susură ei.
Nu-mi spune că şi acum îi consideri potriviţi să-ti conducă viaţa, că eşti de acord să le cedezi drept de semnătură pe visele şi iubirile tale.
Nu-mi spune că ţi-e bine aşa, că nu te sâcâie ceva prin ceafă, pe sub coastă.
E coasta lui Adam, care nu-ţi mai încape în piele! Dă pe-afară, simte nevoia să creeze din nou! Tu o-mpingi uşurel înapoi, doar-doar s-o linişti si vei avea încă o viaţă pe care s-o dormi liniştit.
Te eschivezi, susţinând sus şi tare că ţi-ai găsit bucuria şi rostul. De unde, atunci, neliniştea noptii?
Nemulţumirea îţi lasă pe faţă, tranşee în care visele şi fricile se luptă pe viaţă şi pe moarte. Inima ţi-e un oraş sub asediu! Fiinţa ta e un câmp de bătălie! Aerul intră clandestin în plămâni, ca o grupare a Mişcării de Rezistenţă! Privirea ţi-e goală mai mereu…
Cât nu e prea tarziu, nu-mi spune că asta te reprezintă, că ăsta eşti tu şi totul e bine!
Nu-mi vinde gogosi îndopate cu lozinci pozitive, când eu VĂD în inima ta durerea şi spaima, si plânsul!
Spune-mi că ţi-e teamă!
Spune-mi că ţi-e sete!
Spune-mi că habar n-ai încotro s-o apuci!
Spune-mi că te doare şi nu stii unde exact şi de ce!
Spune-mi că ai gânduri şi sentimente de care ţi-e rusine, că nu ai încredere în tine nici până la colţ!
Spune-mi toate astea şi încă o sută si eu te voi crede.
Voi crede că eşti om şi voi crede că esti sincer; voi crede că vrei.
Voi mulţumi Cerului, voi întinde masa cea mare şi vom sărbători întoarcerea ta acasă.

 

prodson02

12.

Am atâtea să-ţi spun.
Cuvintele se bulucesc în gură şi nu iese nici unul.
Gânduri. Imagini. Emoţii.
Gură săracă, trup prea mic!
Multe, prea rapide, toate vor să fie exprimate, date afară!
Ies!
Se sparg ca baloanele de săpun. N-au formă. N-au consistenţă. Au doar „o idee despre”. Nu sunt adevăr. Sunt cuvinte despre.
Ce vrei să-ţi spun? Ce mai rămâne de spus? Pot totul într-o secundă sau nimic într-o viaţă. Alege!
De ce vorbim? De ce pierdem timpul? E mai bună atingerea.
Dă-mi mâna.
Ştiu. Ştii.
E mai important să faci un ceai decât să spui.
Cât timp şi energie mi-a luat să spun asta şi tot nu înţelegi. N-ai ce.
N-ai ce să le spui. N-ai cum. Ţine-i în braţe. E de ajuns.
Când nimic nu mai merge, ţine-i în braţe. Nu au nevoie de nimic altceva. Nimic nu le e mai de folos.
Ţine-i în braţe, pentru Dumnezeu! Nu-i lăsa să cadă! Măcar să alunece, să nu se rănească… prea tare.
Ţine-i în braţe.