ZILE

Ne sărbătorim anii, ne sărbătorim naşterea de prunci, botezul, nunta, izbânzile, numele…

Incercuim cu creion roşu, în calendare, toate aceste zile.

Şi între ele? Ce rămâne între ele? Ce se-ntâmplă cu zilele dintre cele încercuite? Da… mai punem câte o cruce în dreptul câte uneia, să ne amintim că atunci a plecat cineva.

Mai sunt şi altele, pe care nu le încercuim pentru că vrem să uităm, deşi, tocmai de aceea ele stăruie cu încăpăţânare în amintirea noastră. Acelea sunt încercuite în minte.

Dar cele neîncercuite şi necrucificate, cele fără semn în calendar sau în memorie, sunt neînsemnate?

Curg unele după altele, unele aidoma altora, fără vreun rost anume, fără vreo însemnătate anume?

Ce se-ntâmplă cu ele? De ce vin şi unde se duc?

Ar trebui să le punem un semn care să spună despre ele că sunt la fel, că nu au nimic important? Nu de alta, dar când te uiţi în calendar ai impresia că ai trăit în salturi, cu sincope!

Poate ele sunt importante pentru alţi oameni. Poate că una din zilele în care eu nu am nimic de adăugat/însemnat în calendar, ar putea să se petreacă ceva minunat, fabulos şi eu habar să n-am! Poate că în ziua aceea se naşte cineva care îmi va îmbogăţi viaţa peste 10-15 ani. Poate că într-o zi ca aceea s-a născut o idee care îmi face mie viaţa mai bună: au fost inventate roata, becul sau căruciorul de piaţă!

Poate că în această zi, pe care eu nu o consider deosebită, un prieten din viitorul meu trece printr-o transformare radicală, ce îl va face să pornească pe o cale care se va întretăia cu a mea.

Poate că în această zi, voi afla că viaţa are cu totul alt sens decât credeam sau voi întâlni un zâmbet care îmi va aminti că viaţa are exact acel sens pe care îl ştiam, dar pe care l-am uitat.

Poate că aproape de mine, un muşuroi de furnici sărbătoreşte naşterea unei noi regine sau piţigoiul trece printr-o experienţă traumatizantă cu o pisică. Cu ce ar fi astea mai puţin importante decât Unirea Principatelor Române sau ziua în care omul a ajuns pe Lună?

Să fie toate astea şi multe asemenea, lucruri neimportante? Să fie toate astea zile fără însemnătate?

Să aleg să nu-mi pese, sau să pastrez vie ideea că undeva, în lumea asta, cineva sărbătoreşte ceva sau că cineva trece printr-o transformare importantă şi toate astea ajung la mine printr-un nor, o rază de soare, un tril, un foşnet, o emoţie? Dacă ceva, undeva se schimbă şi acea schimbare îmi va modifica şi mie viaţa într-o zi?

Aş vrea sa am pe perete un calendar cu spaţiu destul pentru fiecare zi, în care să pot însemna fiecare minune, fiecare mişcare a emoţiilor şi a gândurilor, fiecare nor şi fiecare pală de vânt. Aşa le-aş putea nu doar memora, ci sărbători la adevărata lor valoare.

Aleg să nu însemn în calendar. Fiecare zi e însemnată – gata.

Nici o zi nu e mai puţin importantă decât cealaltă şi în fiecare zi pulsează VIAŢA în toată frumuseţea şi însemnătatea ei.

Dacă alegi să sărbătoreşti o zi anume, fă-o fiind conştient că sărbătoarea ta nu ar fi fost posibilă fără celelalte zile, de dinaintea ei şi că cele ce vor urma, vor da valoare în timp, sărbătorii tale.

Dacă alegi să încercuieşti anumite zile în calendar, fă-o gândind că ele sunt ca nişte capete de pod, că zilele ne-însemnate dintre ele au fost călătoria plină de sens şi căîncercuitele” nu sunt decât momente de popas. Momente în care te aşezi, inspiri, te uiţi în urmă cu recunoştinţă, apoi expiri şi te uiţi înainte cu bucurie. Urmează o altă zi, în care vei începe drumul spre următorul cap de pod, drum pe care vei avea surprize şi care ar putea să te ducă unde nici nu ai visat.

Drum bun!

calendar

Reclame

REcunoaştere

Ne îndrăgostim.

Intrăm în dragoste cu emoţii, cu bucurie, cu exaltare, cu aşteptări, … cu bocancii…

Şi în-drăgosteala asta ţine şi ţine, până ni se descarcă bateriile. Trebuie să le încărcăm cumva şi atunci luăm unul de la altul.

Uite-aşa începe jocul de-a “na-ţi-o ţie – dă-mi-o mie”.

Suntem atât de preocupaţi să nu scăpăm din ochi mingea asta, a dragostei, încât, curând nu o mai dăm de la unul la altul, ci unul după altul.

Devine un fel de vânătoare, un fel de “care-pe-care”.

Nici nu realizăm când exuberanţa se transformă mai întâi în agitaţie, apoi într-un soi de furie, pe care o numim patos. Şi de-atâta patos nu mai au loc nici pacea, nici echilibrul şi, curând, nici respectul.

Obosim de-atâta agitaţie şi-am vrea puţină pauză, dar cum să ne oprim? Celălalt aşteaptă o minge după ceafă! Nu de alta, dar să simtă şi el că trăieşte, nu? Să simtă că ne pasă, că încă suntem implicaţi!

Aruncăm mingea aia din ce în ce mai mecanic, din ce în ce mai “de musai”. Trebuie să continuăm jocul, altfel cade mingea în ţărână! Altfel ne simţim vinovaţi că am abandonat ringul!

Nu realizăm că, de ceva vreme, mingea s-a transformat în ghiulea. O ridicăm din ce în ce mai greu şi, tot mai des, aşteptăm să o care celălalt. Şi tot aşa, până rămânem sfârşiţi şi muţi, cu ochii pironiţi la bila cu lanţ dintre noi.

Ne amintim cum era la început. Parcă amintirile sunt singurul lucru care ne mai leagă. (Şi cum ne mai leagă!)

Câtă efervescenţă! Câtă culoare! Câtă pasiune! … A fost.

De la ce am pornit?

Ne întrebăm dacă ne mai iubim. Dar ne-am iubit vreodată?

De îndrăgostit, ne-am îndrăgostit. Am intrat în dragoste exuberanţi şi tropăitori, v-amintiţi?

Dar de iubit, ne-am iubit?

Abia acum ne vedem unul pe altul. Ne dăm răgaz să ne privim. Chiar ne privim si ne vedem. Cu adevărat.

Vedem strălucirea, vedem lumina în ochii celuilalt.

Recunoaştem experienţa şi viaţa în fiecare gest, în fiecare rid.

Ne recunoaştem vocea în fiecare pauză, în fiecare tăcere a celuilalt.

Ne Recunoaştem.

Ne iubim.

twin-flame-swirl

VINEREA NEAGRĂ

A fost odată, o zi de vineri, în care nişte semeni de-ai mei şi-au alungat inimile, şi-au strivit trupurile şi au îmbrăţişat neantul, numai din dorinţa de a avea… chestii.

Să-i convingi pe oameni că e minunat să dea buluc, să se calce-n picioare, să se lupte pe viaţă şi pe moarte pentru a cumpăra… chestii (de care n-au nevoie şi, probabil, nu le vor folosi) – FASCINANT!

Să faci dintr-un episod amar, un eveniment pe care îl întâmpină cu entuziasm o lume – FANTASTIC!

Să creezi un eveniment global, care hrăneşte ipocrizia, orgoliul şi indiferenţa, într-o asemenea măsură încât să nu mai conteze NIMIC – MAGISTRAL!

Trebuie să recunosc ca ingeniozitatea şi umorul celor care plănuiesc acest eveniment, sunt de-a dreptul… divine!

Da! Chiar aşa!

Doar Dumnezeu poate oferi ORICE, cu atâta seninatate!

Doar Dumnezeu poate respecta liberul arbitru al unui om, fără să comenteze rezultatul deciziei!

Doar Dumnezeu are destulă putere şi înţelepciune, încât să nu leşine la vederea unei asemenea (aparente) absurdităţi!

Sau nu doar El? Parcă mai era cineva…

Oricum, e un spectacol magnific!

Mi-am rezervat un loc mai în spate, să pot avea o imagine de ansamblu.

Gooonggg!

6a01053588190e970b0120a6ca9f4b970b-320wi

Zi de sărbătoare

Frumos.

Ne pregătim toţi: azi nu spălăm, nu coasem, mâncăm ceva bun, cine are chef şi timp, dă o geană pe la biserică.
Ai fi avut de spălat nişte rufe, dar… nu poţi, că e sărbătoare.
Ai fi vrut să ştergi praful, dar… nu poţi, că e sărbătoare.
Ah! Trebuia să te speli pe cap ieri, azi nu poţi, că e sărbătoare!
Era bine să duci gunoiul de ieri, dar ţi-ai adus aminte prea târziu şi azi nu mai poţi, că e sărbătoare.
Ce sărbătoare e?
Habar n-am.

CE DAI, AIA PRIMEŞTI

Ca să primeşti, trebuie să dai.
Ca să poţi da, trebuie să ai.
Ca să ai, trebuie să poţi primi.
Ca să poţi primi, trebuie să accepţi.
Ca să accepţi, trebuie să înţelegi.
Ca să înţelegi, trebuie să (te) întrebi.
Ca să întrebi, trebuie să vrei să ştii.
Ca să vrei să ştii, trebuie să ai nevoie.
Ca să ai nevoie, trebuie să fi pierdut.
Ca să pierzi, trebuie să fi avut.
Dacă ai avut, înseamnă că ai dat.
Dacă ai dat, înseamnă că n-ai pierdut, ci ai primit.
Ai primit ce ai dat.

go-forward-with-faith-seed-to-tree-580

MAJORAT

Am trecut cu viteză prin secolul vitezei.
O omenire întreagă, alergând cu sufletul la gură, dintr-un loc în altul.

Viteză! Viteză! Toate erau în viteză! Din ce în ce mai repede!
Alergam ca bezmeticii, de parcă ne urmărea cineva!
Caruselul existenţei se învârtea ameţitor!
Am învăţat să călătorim, să comunicăm şi să trăim în viteză.
Simţeam nevoia de viteză!
Am născocit tot felul de tehnici deştepte, care să ne satisfacă această nevoie.
Credeam că noi imprimăm ritmul alert; de fapt nu făceam altceva decât să ne străduim să ţinem pasul.
Mai era ceva… habar n-aveam ce.
Era ceva ce prindea viteză şi putere mai mare decât tot ce descopeream sau „invetam” noi. Ne împingea de la spate şi totodată ne atrăgea spre înainte.
Şi noi pedalam… şi pedalam… şi nu ne mai deplasam dintr-un loc în altul, ci dintr-o stare în alta, vibrând din ce în ce mai rapid, mai intens, mai înalt.
În frenezia iscată nici n-am realizat când imaginile au devenit neclare, formele s-au disipat, transformându-se în culori. Culorile s-au amestecat şi s-au intors, prin prismă, înapoi, în lumina ce le-a creat.

Am ajuns din urmă lumina!

Ceea ce a părut o goană fără sens, ne-a propulsat în lumină.
Trăim majoratul omenirii!
Noi, spirite adolescente ale secolului XX, trăim acum, sărbătoarea maturităţii.
Vibrăm la unison cu Lumina.
Suntem în Lumină.
Devenim Lumină.

La multe secole în Lumină, Lume dragă!

Sunburst