O NOAPTE

Puteam să îmi aprind lumânarea, scăpărând un chibrit.
N-am vrut.
M-am îmbrăcat frumos şi am pornit spre biserică.
Păsări negre şi coioţi străjuiau gardurile casei Tale, Doamne. I-am lăsat să fie, că doar ne-ai îngăduit pe toţi, pe lumea asta.
Mă gândeam: ce frumos ar fi să treacă şi pe-aci lumina aceea albastră, de care povestesc unii… Oare ar schimba ceva? Ar fi măcar văzută, băgată-n seamă?
Adună-te, Darie! Ce? Ridici pretenţii la Dumnezeu? Doar fumul de tămâie, smerenia şi iubirea ajung Sus, la El!
M-am adunat şi mi-am găsit un loc, mai deoparte, lângă treptele construite mai nou, lipite stupid de faţa bisericii, strivindu-i frumuseţea.
Slujba începuse, de fapt, dar oamenii nu o băgau în seamă, că doar era cam întuneric, fără candelabre şi nici startul nu fusese dat cu “veniţi de luaţi…”. Considerau că e un fel de antreu, un aperitiv.
Ascultam ce spunea preotul acela, puţin plictisit. Ascultam cuvintele care îi ieşeau pe gură. El ştia că nu-l ascultă nimeni şi de aceea zicea acele cuvinte “de serviciu”, să fie.
Dar eu îl ascultam. Şi Dumnezeu îl asculta.
În urechi îmi răsuna Cuvântul, iar ochii mei se uitau în jur, negăsind legătura!
Doamne! Unde e legătura???
Aud ce-mi spui şi mă uit la fraţii mei: îmbrăcaţi frumos, adunaţi în curtea casei Tale, să te aştepte să Te arăţi în ei… dar… vorbesc şi se hlizesc între ei, mai se-mbrâncesc, încercând să facă rost de un loc mai bun la “show”. E bine că sunt veseli.
Ei nu Te aşteaptă pe Tine! Ei îl aşteaptă pe preot, să iasă cu lumânările alea. Nici lumina nu vor s-o-mpartă între ei: toti vor “de la preot”.
Cu cine vorbeşti, Tată?!
Ce aud şi ce simt nu are nici o legătură cu ce văd!
Mi-am luat frântura mea de lumină şi m-am strecurat spre casă.
Încercam să fiu cât mai invizibilă, deşi cred că nu era nevoie de atâta strădanie: chiar eram.
Bine c-a venit dimineaţa, cu Lumina Ta, Doamne!
Lumina Ta şi-a Mamei, ce ne luminează inima şi mintea, carnea şi conştiinţa.
Lumina-m-aş şi n-am cui.

inviere

Anunțuri