DEX = Dicţionar de Experienţe

 A

aluneca = utilitatea picioarelor încetează, ne lăsăm în voia mişcării
aţipi = momentul în care trupul devine culcuş sufletului, lăsându-l să plece
aripi = atitudine comună cu cea a păsărilor
arbore = mantră

B

bea = lichidul trece prin trup, spală celule sau le face să danseze
boală = emoţii manifestate în mod neplăcut

C

cald = viu
cor = uniunea vocilor
carte = emoţii şi gânduri desenate în amănunt
călător = stare de fapt

D

dori = când uităm că avem
darnic = cel care ştie că are
Dumnezeu = noţiune folosită pentru a defini Principiul

E

emoţie = gândul inimii
enervare = frica manifestată cu agresivitate

F

frig = viaţa e firavă; stop; somn
foc = iubirea lemnului

G

grijă = un alt fel de a te teme; un alt fel de a considera că eşti mai bun ca altul
gravitaţie = legătura cu Pământul

H

haină = ascunde frica; ţine de cald când “motorul” funcţionează defectuos

I

ieri = azi consumat
îndoială = echivoc; lipsa încrederii/uitare

J

jind = separare puternică; când ne convingem că nu este

K

kilogram = unitate de măsură a ataşamentelor

L

lumina = hrană; acasă

M

mamă = legătura cu trupul; naştere; ciudată combinaţie între iubirea necondiţionată şi posesivitate

munte = formă de relief care aşteaptă să se mişte

N

naştere = plămădire
negru = ce naşte alb
neant = libertate

O

om = a fi
oră = o frântură de iluzie
oaie = nor zgomotos, pe patru picioare

P

pământ = trup; naştere

R

rază = cale
răsărit = naştere; început; creaţie
rece = fără viaţă; ceea ce îndepărteaza surplusul de foc

S

speranţă = aşteptare cu încredere
suflet = Eu Sunt

T

tată = o altă noţiune pentru Principiu
trup = vehicul; instrument pentru experienţă
timp = iluzia trecerii

U

urlet = când emoţia se transformă într-un sunet pentru care trupul devine neîncăpător
ura = frica dusă la paroxism

V

vânt = respiraţia Pământului
viaţă = experienţa de acum
vinde = schimb de energie materializată

X

xilofon = instrument folosit pentru a atinge emoţiile
xenofob = separat şi pierdut

Z

zori = când Soarele se gândeşte la noi
zare = locul de unde începe infinitul

(pictura de Sergiy Shkanov)

Reclame

LECTIA DE ZI

Ai învăţat că boala este un dezechilibru energetic şi, deseori, este un ajutor primit, pentru a nu face tâmpenii mai mari decât până acum.
Ai învăţat că moartea nu e pierdere, nu e sfârşit.
Eşti pregătit. Ştii că nu va fi uşor. Eşti conştient că te vei lovi de spaime, oboseală, tristeţe, neputinţă.
Bănuieşti că pregătirea teoretică te va ajuta doar într-o oarecare măsură, că experienţa reală va fi “puţin” diferită, dar eşti pregătit.
Îţi sufleci mânecile, strângi coatele, strângi din dinţi şi te asezi în poziţie de START. Adică astepţi să vină peste tine tăvălugul.

…………

Aşa, şi?

…………

A! Am uitat!
Dumnezeu e ostentativ uneori!
Când zici că eşti pregătit pentru ce va să vină, hop! Surpriza!
Pentru ce ziceai că eşti pregătit? Pentru boală, suferinţă…
Ai greşit lecţia!
Lecţia de zi este ACCEPTAREA!!!
Aia cu “fie ce-o fi”, “vină ce va veni”, “bucuroşi le-om duce toate”, “fie voia Ta, Doamne şi nu a mea”… Ţi-aminteşti?
Te-ai pregătit pentru lecţii pe care le ştii deja. Da, poate le vom recapitula, dar acum învăţăm acceptarea.
Ai primit mesajul. De mai multe săptămani te învârţi în cerc, din ce în ce mai aproape de centru, din ce în ce mai aproape de punctul fierbinte.
Da… tu aveai treabă cu idealuri înalte, dar ai uitat că lecţiile pornesc de la mic la mare, de la personal la colectiv.
Dacă vrei să îi înţelegi pe alţii, e necesar să te înţelegi pe tine.
Dacă vrei să te înţelegi, trebuie să te priveşti, să te analizezi.
Acceptându-te pe tine, vei reuşi să îi accepţi şi pe ceilalţi.
Ca să te accepti, ai nevoie să accepţi adevărul:

TOTUL ESTE MANIFESTAREA PRINCIPIULUI.

Că îţi convine sau nu, că înţelegi sau nu, că ţi se pare etic, moral sau nu, nu are nici cea mai vagă importanţă.
Adevărul este unul singur şi părerea ta nu îl va schimba.
Asta nu înseamnă că eşti obligat să te resemnezi!
Resemnarea este otrăvitoare şi nu are nici o legătura cu acceptarea.
A accepta înseamnă a înţelege că experienţa prin care treci, îţi foloseşte ţie, ca fiinţă spirituală.
Mai mult, a accepta, înseamnă ca şi atunci când nu vezi, nici măcar nu bănuieşti care ar fi folosul tău, să conştientizezi faptul că undeva există răspunsul la întrebarea „de ce?”.
De fiecare dată eşti prevenit şi pregătit, chiar dacă nu observi, nu auzi mesajele şi de fiecare dată primeşti şi explicaţia, răspunsul la „de ce?”, după eveniment.
Fără excepţie.

Te-ai pregătit pentru ce era mai greu şi eşti complet nepregătit pentru un eveniment mult mai uşor şi mai lin pentru toţi.
Te-ai pregătit pentru un uragan şi te-a luat de pe picioare o ploaie de primăvară.
De ce? Pentru că nu ăsta era scenariul pentru care „te-ai pregătit”.
Te trezeşti spunând „Cum? Doar aşa? Doar atât?”
Te simţi incapabil şi frustrat.. şi realizezi că suferinta n-are consistenţă, că n-ai destule motive să suferi. Bineînţeles că o vină mică e mereu la îndemână, dar ce te faci când toate circumstanţele o demonteaza?
Nu-ţi rămâne decăt să recunoşti ataşamentul şi să accepţi dizolvarea lui printre lacrimi.

… şi cât de bine ştiai ieri că Totul Este Manifestarea Principiului…

… chiar şi lipsa, neputinţa, lacrima…

Accepţi şi te antrenezi pentru acceptare.

ELEFANTUL

 

Unde e limita libertăţii?
Unde se termină libertatea şi începe responsabilitatea?
Unde e graniţa dintre astea două?
Când se transformă libertatea în egoism?
Când libertatea ta devine rană pentru altul?
În ce moment trebuie să te opreşti?
În ce loc e graniţa? Poate ea fi împinsă dintr-o parte în alta, fără să greşeşti, fără să răneşti?
Cine stabileşte limita? Tu sau celălalt?
Cum ştii că ai ajuns la graniţă, când nu există gard sau grănicer?
Sau te trezeşti întrând cu bocancii în viaţa altuia şi ajunge să îţi ceri scuze şi să te retragi? Dacă ai produs deja daune însemnate?
Sau umbli toată viaţa pe vârfuri, ca o balerină începătoare?
Sau zici “fie ce-o fi” şi-i dai înainte cu bune intenţii, dar fără nici un fel de responsabilitate asumată?
Ai toate şansele să fii un elefant printre bibelouri.
După ce ai făcut zob jumătate, îţi vine să nu te mai clinteşti, ba chiar ţi-e teama să respiri!
Cauţi cu disprerare o soluţie.
De la înălţimea ta elefantină, te apleci spre micile şi fragilele “obiecte”. Observi că sunt frumoase, ba chiar că se mişcă, vorbesc! Au o viaţă a lor! Te fascinează şi începi să fii atent.
Faci cunoştinţă cu una sau două, schimbaţi păreri despre vreme şi despre copii, schimbaţi reţete de viaţă. Legi prietenii.
Pielea groasă şi cenuşie a devenit mai delicată, transparentă parcă. Observi o licărire suavă în interior, asemenea strălucirii porţelanului.
Curând realizezi că înaintezi încet, dar sigur pe drumul tău. Diferenţa e că nu mai esti singur şi nici daune nu mai provoci.
Călătoria se transformă din marş, într-un dans cu schimbări de decor şi lumini. Şi chiar dacă uneori pierzi ritmul, îl regăseşti reacordântu-te cu tine şi cu ceilalţi.
Nu mai e graniţă între libertate şi responsabilitate. Nu mai e nevoie.
Cunoşti, rezonezi, îţi pasă.

PUNCT ŞI DE LA CAPĂT

Ştiu. Ştiu multe. Ştiu tot.
E o aroganţă să spun asta? Nu.
La fel cum nu e greşit sau umilitor să spun că habar n-am de nimic.
O parte din mine ştie, alta e oarbă.
Acum ştiu că ştiu tot şi nu găsesc motivul pentru care aş vrea să vă spun ceva din ce ştiu.
Totul se reduce la un punct.
Cum explici un punct? Cum îl dezvolţi? Are tot ce-i trebuie. Nu are nevoie de nimic, nu-i lipseşte nimic.
Capul doare. Idei.
Se-nvălmăşesc.
Ai impresia că dai idei altora?
Ai senzaţia că te inspiri de la alţii?
Nu dai şi nu primesti nimic.
Totul este.
Etern.
Continuu.
Iei din eter şi eterului îi dai.
O infinită autoservire.
Nu există plagiat, decât dacă eşti conştient că Îl plagiezi pe Dumnezeu; dar El nu cere drepturi de autor. Nu există inspiraţie din partea cuiva, doar de Sus.
Multe idei care nu se pot contura.
Multă culoare – nici un contur.
Multe sunete – nici o melodie anume.
Agitaţie pe teme date: nedreptate, pace, rasism, cinste, grijă…
Se lipesc de mine ca muştele.
Vreau să ies. Lipsă de aer.
Nici una din toate astea nu sunt ale mele. Nu mă interesează. Aroganţă? Insensibilitate? Poate.
Aşa credeţi, dacă nu fac circ.
Bine. E bine.
Nu de astea îmi pasă, ci dacă iubiţi, dacă vă uitati la cer sau în voi când mulţumiţi pentru masă.
Când aţi iubit ultima oară un copac, un surâs sau un vis?
Când vi s-a făcut atât de dor de Dumnezeu, încât v-au podidit lacrimile în mijlocul străzii?
Când v-aţi lăsat de-o parte pentru altul şi când aţi simţit puterea şi dogoarea în suflet, mai mari decât zarva din jur?
Sufocată.
Nu pot schimba macazul instant.
Iertare pentru lipsa de rabdare!
Lipsă de încredere?
Iertare şi pentru asta!
Punct şi de la capăt.
Punct.
Cum explici punctul?
De la capăt.

AL LUMII / AL TĂU

 Nu poţi să fii al lumii şi al tău în acelaşi timp.

Suntem două persoane, în general: cel ce trăieşte în afară şi cel ce trăieşte în interior.
Aiurea!
Suntem o sumedenie de persoane!
Cel-care-are-copii, Cel-care-are-părinţi, Cel-care-are-iubit/iubită, Cel-care-are-fraţi, Cel-care-are-prieteni şi Profesionistul.
O sumedenie de faţete cresc din noi şi se arată pe rând sau două-câte-două, depinde cum avem nevoie.
În timpul sărbătorilor, trecerea de la o “persoană” la alta e mai rapidă. Faţetele stau înghesuite, ca în vitrină.
Spunem că ne obosesc sărbătorile pentru că sunt prea multe de făcut într-un timp atât de scurt, dar nu asta e motivul. Suntem obişnuiţi cu stilul ăsta, nu ne mai oboseşte, face parte din programul normal. Ce ne oboseşte este jonglatul rapid între rolurile noastre.
Cel-care-are-părinţi cu Cel-care-are-copii se înţeleg bine pentru că sunt obişnuiţi unul cu celălalt. Hai, căîl acceptăşi pe Cel-care-are-iubit/iubită.
Pentru că sunt sărbători, se alătură şi Cel-care-are-fraţi. Îi facem loc, bucurându-ne că suntem toţi, la grămadă.
Seara, suntem obosiţi după alergătura între „noi toţi”, dar mulţumiţi ca s-au înţeles între ei.
Următoarele zile îi alăturăm pe Cel-care-are iubit/iubită cu Cel-care-are-prieteni. Acum treaba e şi mai simplă: nu ne mai simţim arătaţi cu degetul de Cel-care-are-copii şi nici împiedicaţi de Cel-care-are-părinţi.
Profesionistul are o bine-meritată vacanţă. Nu ne sâcâie, ba chiar şi-ar dori să apară ceva care să prelungească puţin această pauză.
Oare el este cel care vrea mai multă vacanţă? Nu. El s-ar arunca în muncă numaidecât.
Cel-care-are-copii, Cel-care-are-părinţi, Cel-care-are-iubit/iubită? Nu… Aştia nu ar vrea niciodată să fie singuri.
O fi Cel-care-are-prieteni? Cu siguranţă nu. Nevoia simţită acum nu e aceeaşi cu a lui. Lui îi place zarva şi veselia, nu vrea linişte.
Cine vrea vacanţă? Cine e acela care a stat ascuns până acum şi dintr-o dată îl apucă exprimarea?
Ieşi la rampă!
Timid, obosit peste măsură, ieşi la rampă TU.
Eşti plin de iubirea ce le-o porţi, plin de iubirea ce ţi se oferă, plin de tot tumultul revederilor, de toată zarva asta minunată, dar toate atârnă pe tine ca prea multă beteală pe brad.
L-ai accepta pe Profesionist în preajmă dacă ai ştii că poate să tacă, dar el nu prea e bun la asta.
Tot ce îţi doreşti este să te poţi opri puţin, să tragi aer în piept şi să fii.
Eşti.
Tu eşti.
Tu eşti cel care are copii, părinţi şi prieteni, tu eşti iubitul sau iubita, tu eşti profesionistul.
Ţie îţi sunt dăruite toate aceste calităţi, tu ai creat toate aceste faţete.
Eşti ca un briliant, strălucind spre toţi ceilalţi, dăruind tuturor ceea ce îşi doresc de la tine.
Cate o faţetă luminoasă pentru fiecare persoană sau aspect din viaţa ta.
Se răsfrâng ca razele unui soare spre toţi cei din viaţa ta. Le dăruieşti atât cât îşi doresc, netulburându-i cu prea mult.
Şi-atunci de unde oboseala?
Îngrijindu-te să oferi fiecăruia, partea lui din lumina ta, ai uitat sa fii tu. Te-ai expulzat odată cu lumina, în exterior. Simţi nevoia să te aduni în tine, să-ţi aduni toate tentaculele astea luminoase, în centru.
Şi le aduni, şi le faci ghem.
Un ghem mic de lumină abia pâlpâind.
Îl ţii în căuşul inimii, la căldură, la odihnă.
Zarva şi efervescenţa se potolesc.
Eşti tu cu tine, în tine.
Retras în chilia sufletului tău, înţelegi că îi iubeşti, că eşti împlinit şi fericit.
În linişte, fiind în tine, înţelegi că eşti înconjurat de atâta lumină, atâta iubire.
Le mulţumeşti tuturor celor care eşti şi te aşezi mai confortabil în fiinţa ta.

Tu, cu tine.