ŢIE. RÂNDURI

Ceea ce-mi spui, îmi sună în ureche şi în stern.
Ceea ce-mi ar
ăţi, îmi cântă printre coaste şi-n stomac.
Ceea ce sim
ţi despre mine, îmi vorbeşte în tot corpul.
Ceea ce e
şti, mi se desfăşoară chiar şi când nu mai eşti lângă mine, ca pene colorate ce gravitează continuu în jurul fiinţei mele.
Pot s
ă te cunosc în atâtea feluri, mai la suprafaţă sau profund, cât Pământul!
Şi tot nu am gură să spun că te cunosc, nu am mână să te desenez şi ochi să recunoască pe de-a-ntregul fiinţa ta!
N-am condei s
ă te scriu, deşi aş vrea, aşa cum te ştiu şi te simt.
M
ă-ntreb dacă mă cunoşti, dacă ar trebui să mă dezbrac mai mult de mine pentru a-ţi uşura întrezărirea.
Şi tu te-ntorci zâmbind, de parcă n-ar fi important, de parcă totul e-nţeles şi totul este clar.
Dar ai mereu o umbr
ă în albastrul ochiului. Şi umbra aia mă bântuie-n senin.
Şi nu ştiu dacă e treaba mea s-o şterg, sau săţi îngădui s-o trăieşti. S-o mângâi, s-o-nţeleg, s-o iert? Sau să ţi-o las ca pavăză pentru clipele în care vrei să fugi de lume?
Dar, oare umbra aia chiar exist
ă sau mi se pare mie?
Nu! Nu-mi spune c
ă mă-nşel! N-ai face altceva decât să-mi spui că e aievea!
Las
ă-mă să mă-ndoiesc o vreme, să mă lupt cu vina, iar când voi câştiga şi bătălia asta, voi pune un soare acolo, în albastru.
Doar ai r
ăbdare. Ştiu că ai.
positively-smitten

Anunțuri

25.

Unii mă văd puternică.
Alţii mă văd dinamică, veselă.
Mama mă vede copil.
Copilul mă vede mamă.
Eu mă văd firavă, neîncrezătoare.
Tu, Doamne cum mă vezi?
Destramă-mi trupul şi ridică-mă!
Să mă văd cu totul, să mă văd aşa cum nu mă văd acum, nici eu, nici ceilalţi.
Să mă văd aşa cum mă vezi Tu!

Daria Gănescu despre Teatrul Spiritual

NOI in secolul XXI

La 19 ani am intrat la Facultatea de Teatru. În acea toamnă mi-a picat în mână cartea “19 trandafiri” a lui Eliade.
Întâmplător? Bineînţeles că nu.
Citeam şi gândeam atunci: “ce rol transformator poate avea teatrul atât pentru actor, cât şi pentru spectator!”
Anii au curs cum le e obiceiul, m-am concentrat pe devenirea mea ca actor, ca păpuşar. Am acumulat experienţe şi tehnici, m-am aruncat cu toată puterea în valurile profesiei şi ale vietii.
Dar acel gând a rămas acolo, în adâncul fiinţei mele: “teatrul trebuie să transforme; atât actorul cât şi spectatorul nu pot fi la fel după ce spectacolul are loc”.
Dorinţa de a schimba ceva cu ajutorul teatrului s-a manifestat atunci când mi-am schimbat profesia din cea de actor-papuşar în cea de clovn de spital. A fost un prim pas, care m-a dus, însă la înţelegerea că schimbarea nu trebuie să fie doar a stării emoţionale…

Vezi articol original 190 de cuvinte mai mult

Lansare pentru NOI, cei visători, ÎN SECOLUL XXI

„NOI in secolul XXI” – vol. 2 a ajuns si la Baia Mare.
Am revazut in sala, parti distincte din copilaria si adolescenta mea. Parca se vorbisera intre ei si au venit special pentru a fi reprezentanti ai momentelor din viata mea de atunci. A fost ca si cum as fi primit permisiunea de a-mi revedea viata!
Peste asta, ca bonus, am cunoscut oameni minunati, cum e Mihai Cotea: Omul din Coltul Cultural 
Inca nu stiu ce-am facut sa merit toate minunile si bucuriile din ultimii doi ani.Imi ajunge sa ma bucur si sa fiu recunoscatoare.
Multumesc, Tata!

Colțul Cultural

La Baia Mare a avut loc ieri un event fain la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”. Daria Gănescu s-a reîntors la origini cu un vraf de cărți la sub braț, pe care le-a împărțit tuturor celor prezenți, pe feliuțe de gânduri. De meserie artist păpușar, născută și crescută la Baia Mare și Baia Sprie, Daria a luat drumul Capitalei, după Revoluție, pentru a studia meseria părinților săi la UNATC. În decursul anilor a colaborat cu Teatrul Țăndărică, urmând ca de aproximativ 19 ani să se implice și să dezvolte un program UNITER importat la noi în țară, denumit: CliniClown ( clovni care lucreaza numai in spitale sau la copiii cu nevoi speciale.) Grație acestui proiect, a decis să meargă mai departe și în prezent se numără printre membrii fondatori ai Asociației ClowniMed.

”Noi în secolul XXI” face parte din colecția Noua Paradigmă a editurii Cartea Daath. Este vorba de două volume…

Vezi articol original 441 de cuvinte mai mult

AŞCHIE

Au trecut 24 de ani de când mi-am mutat rădăcinile în altă parte.
Şi totuşi, cred că vreo aşchie a rămas uitată, lăsată să putrezească în pământul negru şi gras de pădure.
Rădăcinile noastre nu putrezesc. Intră într-un fel de hibernare, aşteptând cuminţi, poate ‘om avea nevoie de ele cândva. De-o amintire, de-un sprijin… poate ‘or fi bune.
Până la urmă e simplu: pleci de la tine, faci un ocol cât lumea de mare, iar la final te intorci tot la tine. Te trage aţa, deh. Aţa care te leagă de Sinele tău, te ţine legat de ceea ce eşti, te trage acolo unde ceea ce eşti se poate manifesta ca ceea ce este.
Ajunge să întorci privirea peste umăr doar o dată şi … haţ! Coada ochiului îţi rămâne agăţată în aşchia rămasă în urmă! N-ai cum s-o ignori. De fiecare dată când încerci să inchizi ochiul, te doare. Şi e bine că doare. Nu te mai lasă să te faci că nu vezi.
Şi din colţul ochiului coboară până în inimă, până în stomac, în ficat şi-n oase. Îşi găseşte locul de unde s-a rupt atunci, demult şi te simţi întreg.
Nu toţi avem aşchii lăsate în urmă, dar atunci când le avem, ele tind să se agaţe de ochi, de inimă sau măcar de-o mânecă. Aşa sunt ele, vor mereu acasă.
Poate şi eu sunt, de fapt, o aşchie. Ma tot agăţ de locul meu şi Dumnezeu mă tot smulge, de parcă aş infecta locul. Nu mă lasă să prind rădăcină acolo unde mi-aş dori, ci doar acolo unde e nevoie.
Pot doar să aştept. Şi asta încep să învăţ foarte bine.
Să aştept până voi putea să îmi aduc rădăcinile înapoi, acasă. Ştiu că îmi vor ramâne aşchii prin lume şi mă bucur că voi putea construi din ele capete de pod.
O reţea de poduri frumoase şi mlădioase, care vor ţine legătura dintre mine şi mine. Ma voi colinda de-a lungul podurilor atunci când mi se va face dor de aşchiile mele, le voi vizita, bucurându-mă de florile amintirilor, crescute pe marginea podului.
Aşa că aştept ca aşchia ce sunt să prindă rădăcină din nou, acolo unde pământul e gras şi negru, de pădure şi piţigoiul îmi vorbeşte despre vreme în fiecare zi.

 

IMG_15131

24.

Visăm
Ne dorim
Ne propunem
Decidem
Ne sărbătorim pentru reuşite
Ne sărbătorim că n-am clacat după eşecuri
Vrem să fim
Vrem să facem
Vrem să devenim
O forfotă continună, o muncă neobosită şi neîntreruptă
Mulţumiţi
Nemulţumiţi
Fericiţi
Nefericiţi
Realizaţi
Rataţi
Sănătoşi
Bolnavi
Veseli
Depresivi
Vrem să fim într-un fel sau în altul
Vrem să ne manifestăm aşa sau invers
Vrem să fim percepuţi de unii sau de alţii, într-un fel sau într-altul
Suntem ca zorzoanele pe taraba unui negustor de chilipiruri
Suntem pietricele în mozaic, ca în tuburile de caleidoscop, pe care un copil le învârte doar pentru a schimba imaginea
Trecem dintr-o stare în alta cu importanţă maximă
Starile trec prin noi cu nonşalaţă şi fără nici o importanţă
Ne credem primii iubitori, primii eliberaţi, primii fericiţi, primii depresivi, primii luptători şi aşa mai departe
Nu suntem şi nu vom fi “primii” sau “cei mai”, nici măcar “mai altfel”
Suntem la fel în diferenţa noastră
Nu ne diferenţiază nimic şi nu ne aseamănă nimic
Suntem la fel în unicitatea noastră
Unic – doar unul
Cum să fie doi unici?