AFACERE LA MODĂ

Spune-mi că sunt retrogradă!
Hai, te rog, spune-mi asta!
Eu şi Mercur ce ne mai dăm de-a-ndoaselea!
Aşa-i! Recunosc cu mâna la chipiu!
Accept orice etichetă, orice critică, numai să mă laşi să văd viaţa prin ochii mei.
Nu vei putea cu nici unul dintre artificiile tale să mă convingi că e drept ceea ce inima mea ştie că e strâmb.
Pentru tine o fi?
Nici asta nu e adevărat. Ştii şi tu, la fel de bine că e strâmb. Dar nu-ţi dă mâna să recunoşti, că-ţi strică socotelile, îţi dăunează la imagine. De unde să mai vină profitul, nu?
Ştiu de ani de zile că una dintre cele mai profitabile afaceri e cea care îi vizează pe copii.
De aceea nu e nevoie de noi, cei care nu facem show aducător de beneficii zornăitoare.
Ştiu dintotdeauna că, de fapt, în lumea asta, copiii nu au dreptul la opinie.
Nu sări, că nu e cazul. Oricât ai încera să-mi explici, îţi voi demonstra că te minţi. Frumos, dar te minţi.
Copiii nu au dreptul la propria opinie!
Se îmbracă doar cu ce vrem noi, citesc ce îi sfătuim noi sau şcoala, consumă genul de artă pe care îl place “to’arşa” educatoare sau bunica, îşi aleg hobiurile comode pentru noi şi îşi dezvoltă personalitatea pe baza datelor oferite de familie şi societate.
Ei, asta cu dezvoltarea a devenit noua modă!
La-nceput a fost moda hainelor. I-am îmbrăcat şi înzorzonat ca pe păpuşele, de nu se mai vedea copilul din atâtea volane şi fundiţe. (norocul a făcut că am trecut la căţei)
Apoi au venit jucăriile.
Cum să se joace copilul cu o lingură sau cu o frunză? Să-şi folosească imaginaţia? Doamne fereşte! I le dăm noi mură-n gură, pe toate! Să îşi imagineze ce vrem noi. Şi cât mai multe să fie jucăriile, până i se face lehamite de joc!
A urmat hrana.
Nu se poate să mănânce mâncare normală, trebuie să fie acea “hrană” la borcan, sterilizată şi pasirată, cu gust de etichetă. Şi când creşte, să mănânce pastile colorate, că doar am evoluat, ne pregătim să trăim ca astronauţii, cu geluri şi bumbi!
Un fruct din copac e murdar şi îi poate cauza, mai bine îi dăm pastila albastră.
În acelaşi trend cu hrana a intrat şi sportul. (că educaţia fizică a murit) La şcoală face un sport, dă probe, ia note, de-l apucă tremuratul doar când se gândeşte la asta.
Pauzele sunt din ce în ce mai scurte şi vacanţele la fel. Să nu cumva s-apuce să se dezorganizeze, să iasă din turmă.
Şi ultima găselniţă: “cursuri de dezvoltare personală pentru copii”.
Pe bune?!?!
Ce-o să-l înveţi? Să fie copil? Să fie adevărat?
Sau o să-l “fasonezi” după bunul tău plac?
Şi tu, cel ce-ţi trimiţi copilul la asemenea adunări, de ce o faci? Să-i mai umpli timpul cu activităţi, nu-i aşa? Să faci din el cetăţean de onoare, om de succes!
Vreţi să îi programaţi temeinic, nu-i aşa?
Nu-i de mirare că între atâtea hăinuţe cu fundiţe, păpici sterilizate şi cursuri de dezvoltare, aţi uitat să îi învăţaţi codul bunelor maniere.
Pentru Dumnezeu! Opriţi-vă puţin şi uitaţi-vă la ei!
Nu sunt defecţi şi cu toate astea acceptă să-i “corectaţi”.
Nu-şi doresc nici măcar 10% din ce le oferiţi şi totuşi înghit tot ce le băgaţi pe gât.
Acceptă cu iubire să le schimonosiţi copilăria, să le programaţi viitorul. Da, cu iubire. Ce altceva i-ar putea face să accepte tot egoismul vostru?
Când veţi înceta să îi vedeţi ca pe proiecte personale sau ca pe unelte de făcut bani?
Nu sunt nici una, nici alta!
Sunt oameni perfecţi şi întregi. Acei oameni pe care aproape nimeni nu-i ascultă şi nu-i bagă-n seamă, dar de care aproape toţi se folosesc.
Da. După 25 de ani în care m-am învârtit printre copii, am tupeul să afirm asta.
Şi mai am tupeul să afirm: nu-mi plac copiii.
Îmi plac bijuteriile, pantofii sau prăjiturile.
Pe copii îi respect.
Puneţi-vă în locul lor şi întrebaţi-vă dacă v-ar plăcea, dacă i-aţi mai suporta mult pe cei din jurul vostru fiind în situaţia lor.
Folosiţi-vă mintea pentru a-i înţelege, nu pentru a gândi în locul lor.
Trăiţi împreună cu ei, nu în locul lor.
Asta dacă vă doriţi o existenţă frumoasă şi normală.


logo-mama-redesign

Reclame

38.

Drumul de cărămizi galbene nu există până nu ai decis să mergi pe el.
Se aştern una câte una sub picioarele tale, chiar înainte ca talpa să atingă pământul.
Uneori nici pământ nu vezi în faţa ta. Doar un hău pregătit să te-nghită.
Fă pasul şi talpa va întâlni o cărămidă galbenă. Stabilă şi sigură.
Ideea de cădere e doar atât: o idee.
Căderea nu există decât atunci când nu crezi în cărămizile galbene.

Multumesc, Tată.

Vremelnic

Pe lumea asta toate au un început, un mijloc şi un sfârşit.
În toate găseşti sablonul trăirii tale: o naştere, o vieţuire şi o moarte. La fel cum fiecare celulă este o replică fidelă a organismului tău, şi evenimentele/situaţiile/relaţiile sunt o replică a însăşi vieţii: se nasc, trăiesc o perioadă şi apoi se sting.
Viaţa e formată din secvenţe, la fel cum organismul e format din celule, care trăiesc o perioadă după care sunt înlocuite de celule noi.
Existenţa ta e un puzzle, la fel cum tu însuţi eşti o piesă în mai marele puzzle al exitenţei acestei lumi.
Şi-atunci? Cum ai vrea ca o stare/o situaţie/o relaţie să ţină toată viaţa?
Şi totusi asta ne dorim, după asta tânjim tâmp şi de aici ni se trag o grămadă de frustrări.
Şi nu suntem capabili să trăim pe de-a-ntregul fiecare moment al vieţii pentru că îl comparăm cu un anume moment pe care l-am ales drept etalon al binelui nostru. Şi după acel etalon ne împărţim viaţa în “e bine” şi “e rău”. Cu acel moment în care ne considerăm fericiţi comparăm toate celelalte momente ale vieţii, nu doar ale noastre, dar şi ale celor din jur! Şi aşa ni se pare corect, ca şi altul să se fericeasca după şablonul nostru, nu înţelegem că feicirea lui nu se aseamănă cu a noastră. Ba ne mai apucă şi să-i învăţăm pe alţii ce înseamnă fericirea şi cum ar trebui să trăiscă, negândindu-ne că suntem pe lângă, că suntem aberanţi.
Poate că mă vei întreba “Şi-atunci? Ce avem de făcut?”.
Păi, nu avem nimic “de făcut” decât să ne vedem fiecare de ograda sufletului lui şi de vitele din ea. Pentru că vitele mele nu sunt ale tale, iar ale tale nu sunt ale nimănui altcuiva decât ale tale.
Nu mă poţi învăţa cum să trăiesc, aşa cum nici eu nu te pot învăţa cum să trăieşti din simplul motiv că fiecare e cu viaţa lui. Nu mă poţi învăţa cum să mă bucur pentru că bucuria mea nu are acelaşi izvor cu a ta. Nu te pot învăţa cum să fii împlinit pentru că împlinirea ta vine din ce ţi-ai propus tu pentru această existenţă şi, aşa cum tu nu ai habar, nici eu nu pot să am.
Singurul lucru pe care îl putem învăţa este sinceritatea. Sinceritatea abruptă şi fără echivoc.
Ăsta e singurul ajutor pe care ţi-l pot da, singurul bine pe care ţi-l poţi face singur.
Să fii sincer până la os, până la esenţă.
Crezi ca e uşor?
Crezi că poţi, în momentul frustrării să te opreşti, să te priveşti în ochi şi să recunoşti că starea incomodă pe care o ai, vine din orgoliul tău, din dorinţa de a controla?
Crezi că ţi-ar fi uşor să recunoşti că esti egoist şi îngust? Că în tine se lăfăie un dictator care ar vrea să stăpânească sentimentele şi gândurile tuturor?
Crezi că ai accepta cu uşurinţă că preferi să te faci că nu vezi nevoia celui de lângă tine, doar ca să nu îţi asumi responsabilitatea propriei atitudini? Că e mai simplu să treci prin viaţă ca gâsca prin apă doar ca să dormi liniştit? Că e mai simplu să te faci că nu auzi, că nu vezi, că nu înţelegi doar pentru că n-ai chef să fii sincer?
Cât de uşor îţi e să fii cu adevărat sincer cu tine?
Cât de uşor îţi e să recunoşti că (nici să vrei) nu trăieşti singur, că fiecare gest sau gând îi afectează pe toti ceilalţi şi că atitudinea ta e ca un virus, ca un cancer pentru marele organism al lumii?
Cât de liniştit dormi?
Cât de des îţi zâmbeşti şi îţi spui că eşti deosebit, fantastic, minunat?
Dacă ai fi total sincer cu tine, ai mai vrea să dureze o viaţă toate astea? Ai mai vrea ca situaţiile/relaţiile tale să dureze toată viaţa? Aşa?
Cum te-ai mai forma? Cum te-ai mai educa, cizela?
Dacă viaţa ta, aşa cum e acum, ar dura până ai pleca de aici, cât de mult ţi-ar folosi?
Cu ce te-ai alege?
Cu o burtă mare şi o stare de lâncezeală.
De ce nu ţin pentru totdeauna?
Pentru că nu sunt perfecte.
Eternă e doar perfecţiunea.
Atâta vreme cât nu eşti perfect, nu poţi crea perfecţiunea, iar ceea ce nu e perfect, e limitat în spaţiu şi timp.
Ai un singur lucru de făcut: să tinzi către perfecţiunea sufletului tău.
Deocamdată poţi doar observa cum se aştern în fata ta şabloanele neperfecte pe care le-ai creat, încercând să nu te mai amesteci, să te detaşezi de ele.
Singurul ideal este revenirea acasă; întoarcerea în Sine.
Până la atingerea lui, bucură-te că nimic nu ţine o eternitate!

 

logo-mama-redesign

Atelierul de DAME

Afishul-Atelier-de-Dame-afishul-poza

Despre femeia din noi si adevărata sa putere. Un atelier practic, pentru femei și bărbați, deopotrivă.

Nu trebuie să înveți cum să fii femeie. Nimeni nu te poate învăța asta.

Poți, în schimb, să descoperi cine e femeia din tine, cum e ea și ce mesaje trimite lumii din jur. Poți să înțelegi care e treaba și rostul tău, ca femeie; ce poți oferi și ce poți primi cu adevărat.

Știm că suntem femei sau bărbați, dar știm oare să ne manifestăm ca atare?

Știm să oferim celor din jur cea mai bună și mai frumoasă variantă a noastră sau doar așteptăm să primim ceea ce am fost învățați că ar trebui să primim? Suntem reali sau doar ”încercări” de bărbați sau femei?

Ce e feminitatea? Se poate manifesta ea pe deplin în solitudine sau are nevoie de relaționarea cu alții? O putem învăța din cărți sau la cursuri sau e necesara experimentarea, trăirea reală?

Ce diferențe există (dacă există) între femeia în societate și cea din spațiul intim al căminului? Sunt aceste diferențe importante?

Acestea și multe altele sunt întrebările pe care e important să și le pună orice femeie, de fapt orice persoană. Iar răspunsurile vor veni în momentul experimentării, al viețurii conștiente.

De aceea nu te invităm la un curs sau seminar, ci la un atelier practic, în care să punem cărțile pe masă, față-n față, bărbați și femei, fără măști, cu sinceritate.

Când: 26 – 28 August 2016 (de vineri seara până duminică după amiază)

Unde: locația va fi anunțată celor înscriși. Locurile sunt LIMITATE.

Înscriere și alte detalii: email la bogdan@numerosfera.ro sau workshop.dardedaria@gmail.com, sau mesaj privat către Daria sau Bogdan, pe FaceBook

Daria

Bogdan (Numerosfera)