Terapia DAR sau Reflexo Energetic

Ideea a venit prin Ghidul meu, ca o confirmare la o problemă/întrebare cu care mă confruntam de vreo 10 ani: cum aș putea aprofunda tehnica reflexoterapiei, în așa fel încât să ajung mai aproape de cauza afecțiunilor și cum aș putea elimina disconfortul pacientului, pentru ca mintea lui să nu mai blocheze procesul tămăduirii?

Dar să îți spun povestea de la început.

În 2007 am terminat cursurile unei școli de masaj, axându-mă pe partea terapeutică (reflexoterapie și masaj terapeutic). De la început m-am gândit că sunt anumite aspecte pe care aș simți să le elimin: durerea în anumite puncte; disconfortul reacțiilor de curățare ale organismului, de după anumite ședințe; îndepărtarea efectului, dar nu și a cauzei. Știu că s-au scris o sumedenie de cărți despre asta, dar pentru mine, singura valabilă este experiența directă, personală.

Am continuat să practic, dar cu intermitențe. Mă sâcâia mereu gândul că, în momentul în care pacientul simte durere, mintea lui se agață de acest aspect neplăcut, blocând acceptarea tămăduirii. Pe lângă asta, vedeam clar că, degeaba amelioram sau chiar înlăturam o problemă fiziologică, ea reapărea.

Încurajată de fratele meu, am ales să caut mai profund, să încerc să simt, să înțeleg care sunt problemele, de fapt, de unde vin ele și cum aș putea ajuta cu adevărat. Bineînțeles că primele încercări au fost un fiasco. Mă bazam pe ce știam din anatomie și fiziologie și îmi pusesem în cap ‘să văd cu mâinile’. Mi se părea o chestie ‘uau!’ și aproape că îmi făcusem un țel din asta. Pe fratele meu îl bombardam cu întrebări de genul ‘cum?’ sau ‘ce trebuie să fac?’. Eram convinsă că el, fiind tămăduitor, mă va putea învăța ‘cum să văd energia’. Pe scurt, voiam să fiu ca el, să fac ce face el.

Am muncit mult cu încăpățânarea mea până m-am lămurit: fiecare cu drumul lui. Grația Divină se manifestă altfel prin fiecare, iar capacitatea de a tămădui este o consecință a evoluției personale, dacă ți-e dat și acest aspect, dacă ființa ta are în ‘program’ asta, nu un țel în sine.

A tămădui vine în ungurescul ‘támasztani’, care înseamnă ‘a sprijini’, ‘a ajuta’, deci nu ‘a vindeca’. Poți ajuta atunci când tu nu mai ești (atât de) neajutorat. Altfel, orbul îl conduce pe orb.

Așa că, am lăsat de-o parte tot ce am învățat în legătură cu terapia și m-am concentrat pe cunoașterea omului.

În copilărie, un medic bătrân mi-a spus: ‘dacă nu poți diagnostica pacientul, măcar în linii mari, de când intră în cabinet până ajunge la scaun, atunci nu ești medic’. Eu nu sunt medic, dar am înțeles cât de important este să cunoști omul care vine la terapie.

Toate problemele și disfuncțiile fiziologice își au rădăcina în planul emoțional. Toate dizarmoniile din planul emoțional își au rădăcina într-un punct dizarmonic din planul mental. De aceea, tămăduirea nu poate fi doar responsabilitatea terapeutului. E un  proces în care se angajează atât el, cât și pacientul.

Am acumulat experiență în numerologie, astrologie, consiliere și am cerut ghidare Sus. Am trecut prin câteva perioade de curățare, pe care, la început, nu le-am înțeles. După fiecare astfel de perioadă, primeam încă un ajutor, mai multă înțelegere și claritate. Ședințele de terapie s-au modificat în timp și continuă să se modifice, devenind mult mai mult și mai frumos decat mi-am propus la început.

Acum nu mă mai încred doar în ce am învățat, în ce știu eu, nici măcar în înțelegerea dobândită până acum, pentru că, oricând Ghizii pot aduce cunoștințe noi, pot oferi noi înțelegeri. Mă las călăuzită, punând în folosul pacientului tot ceea ce sunt.

Îi spun Terapie DAR pentru că e mai mult decât o terapie. E un dar pe care Cerul ni-l face și ție, și mie.

O întâlnire cu mine este, de fapt, o întâlnire cu tine. Eu sunt doar un mijlocitor, un canal de comunicare. Cine cu cine comunică? Păi, organele și sistemele din organismul tău îmi pot atrage atenția asupra unor nemulțumiri de-ale lor (ce? credeai că n-au personalitate?), Ghizii tăi sau ai mei îmi pot oferi informații despre aspecte asupra cărora e nevoie să îți pui atenția, poți să ai și tu înțelegeri, să primești mesaje sau să trăiești anumite experiențe emoționale pe care le-ai blocat în trecut. Pe scurt, orice e posibil pentru că nu îngrădim nimic. Primim tot ce este și tot ce putem fi, cu recunoștință.

Ce ofer eu:

–              Consiliere

–              Informații și mesaje din partea Ghizilor și a Îngerilor (dacă ei decid asta)

–              Terapie energetică – subtilă, profundă, fără contraindicații sau reacții adverse

–              Stabilesc o punte de comunicare cu organismul tău pentru ca el să îmi poată spune de unde vin problemele și disfuncțiile pe care le întâmpină

–              Un spațiu curat și sigur d.p.d.v. energetic, în care mă voi strădui să îți creez toate condițiile pentru ca tu să te poți relaxa și deschide

Ce am nevoie de la tine:

–              Dorința autentică de a permite această experiență

–              Curiozitate și minte deschisă

–              Să te programezi și să îți respecți programarea

–              Să-ți dai voie să te relaxezi și să primești toată Dragostea și Adevărul, cu Recunoștință (D.A.R.)

 

Pentru programări și alte amănunte, mă poți suna:

0744996576 / 0722196606

Pace și Lumină!

logo-mama-redesign

Reclame

D(i)ary. luni, 18 februarie ’19

Ce e mai important: să știi sau să se observe că știi; să poți sau să dai dovadă că poți? 

 Recunosc, ți-am pus o întrebare capcană. Dar, ce-ar fi viața fără o capcană – două? 

 Ai să zici că a vrea să demonstrezi nu e necesar, atâta vreme cât tu știi ce știi și poți. Așa e. Când ești onest cu tine, știi ‘câte prune ai în straiță’ (cum zicea bunica) și nu mai simți nevoia să demostrezi nimănui, nimic. Oare chiar știi de ce ești capabil? De câte ori ai zis ‘asta n-aș face niciodată’ și la ceva timp după ai făcut exact acel lucru? De câte ori te-ai crezut incapabil să duci ceva la bun sfârșit și, totuși, ai reușit? Hai să nu ne ascundem după degete: viața are o adevărată plăcere în a ne contrazice și orice om cu nițică experiență, știe că nu e sănătos să zică ‘niciodată’,  pentru că viața o să răspundă ‘serios?’. Eu, una, știu că sunt capabilă de tot ce e nevoie să fiu capabilă. De la alb la negru, toate culorile și nuanțele. Fără comentarii.

Dar să mă întorc la întrebarea capcană de la început. Am zis că nu e important să dovedești ce știi și ce poți. Dar, oare știi și poți? Ce știi și ce poți? Ce știm, de fapt? Din tot ceea ce știm, chiar știm sau primim informația când avem nevoie? Despre ceea ce putem și cât putem nu mai zic, tocmai am zis mai sus: putem ce și cât e nevoie. Asta mi se pare evident: nu putem nimic de la noi înșine, de unii singuri. Cine crede că poate singur… mă rog… pentru el. 

 Ce știm? Cât știm din ce credem că știm? 

 Mi se întâmplă foarte des să mi se amintească de ceva ce am zis la vreun atelier sau la vreo întâlnire, iar eu mă uit ca vițica la poarta nouă. La început mă străduiam să îmi amintesc. Știam clar că alea erau momentele în care nu vorbisem eu, dar mă străduiam să îmi amintesc. Acum sunt liniștită pentru că știu că, dacă e nevoie, mi se va aduce în minte momentul, subiectul sau ce e nevoie să îmi amintesc. 

 Mi s-a întâmplat să știu la virgulă ce am spus cuiva într-o ședință de consiliere, deși, la început nu îmi aminteam nici măcar cum se numește persoana. Scuze! 😀 Mi se-ntâmplă multe faze din astea și sunt convinsă că și ție, dacă ești atent și recunoști. 

Nu știm ce și cât știm pentru că nu știm nimic de la noi. Nu avem capacitatea de A ȘTI . Avem capacitatea de a accesa informații, nu de a ști. E cu totul și cu totul altceva. Singurele clipe în care știi, sunt acelea în care în conștiința ta se produce o mică-mică schimbare și tot angrenajul care ești își răsucește axa cu 0.5 mm. Atunci simți că știi. Ce știi? Că ai mai înțeles încă un fir din toată țesătura și în acea privință nu mai există dubiu. Astea sunt singurele momente și singurele aspecte în legătură cu care știm. În rest, în ceea ce privesc informatiile… știm pe naiba, nu știm nimic. 

 Nivelul de iritare pe care îl simți este direct proporțional cu nivelul orgoliului tău. Chiar nu mă interesează cât de tare te-ai bășicat. Pune-i plasture! 

 Cu astea am terminat pe ziua de azi. Mă întorc la treaba mea: am început o pătură. O minune! 

 Servus! Ne vedem când ne-ntâlnim! 

D(i)ary. joi, 14 februarie ’19

Când oferi un sfat, de fapt, e ca și cum ți l-ai pune la păstrare pentru momentul în care vei avea nevoie de el. La fel e și cu ajutorul. Cu orice fel de ajutor. De-aia zice ‘când dai, ție-ți dai’. De fapt, nu de aia, dar se portrivește.

Servus! N-am scris de un secol. Mi-ar fi venit, am vrut, dar…. Vrei să știi de ce n-am scris? Sunt sigură că nu. Și dacă vrei, vrei din pură curiozitate, nu de altceva. Și eu aș fi curioasă. Asta dacă mi-ar păsa.

Un mail de la un prieten a ros ca un șoricel conștiincios, timp de trei săptămâni și a resușit să facă o găurică în carapacea sub care mă ascunsesem. Un mail din ăla simplu și curat cu “ce mai faci?”, fără alt motiv.  Au fost și alții, înainte, care îmi spuneau ‘de ce nu mai scrii?’ sau ‘pune mâna și mai scrie!’. N-a funcționat niciodată sistemul ăsta la mine. Nu mă împinge de la spate, ca mă pun ca măgarul, pe picioarele de dinapoi și nu mai faci nimic cu mine. Funcționez foarte prost la teme impuse sau sarcini precise. Și cu cât îmbătrânesc, îmi cresc dioptriile și rezistența la insistențe!

Multlumesc, Tată, că l-ai inspirat pe acest prieten și îi mulțumesc și lui, că s-a lăsat inspirat.

Mulțumesc, Tată, că m-ai folosit acum câțiva ani, când el avea nevoie de sfatul Tău și că l-ai folosit pe el acum, când aveam eu nevoie. Îi mulțumesc lui, că a ascultat povața și s-a ghidat după ea.

Nu vreau să-mi forțez norocul. Atât deocamdată. Ne auzim/vedem mâine.