Despre invidie

Tot ce v-am spus de-a lungul anilor, mi-am spus şi mie. Nu mi-am spus eu, mi-a spus El/Ea.
Tot ce-am simţit pentru voi, pentru mine simţeam, de fapt. Şi tot ce simţeaţi voi, cânta, plângea în mine.
Ştiţi că, de fapt, nu există nici prietenie, nici frăţie, nici iubire. Relaţiile nu există, de fapt. Ni se pare. E o himeră, o iluzie, o mincună! Mintea crede că toate astea există şi, săraca de ea, se străduieşte să le ţină în cei mai buni parametri, să le facă frumoase, să le înnobileze.
Şi cum ar putea exista o prietenie între mâinile aceleiaşi persoane? Pe bune: mâininle tale se-nţeleg bine, au o relaţie bună sau sunt în conflict? Ochii tăi se înjură unul pe altul dimineaţa sau trăiesc în armonie? Picioarele tale îşi dau la tibie unul altuia sau colaborează pentru ca tu să te poţi deplasa?
PE BUNE! Realizează cineva cât de absurd este?? Realizează cineva cât de anormali suntem? Facem diferenţa între iubire şi neiubire? Nu există nici una nici alta!
O să îmi săriţi din nou în cap, şi eu o să spun că m-am obişnuit…
Adevărul nu poate fi modificat, nu poate fi alterat nici de părerea voastră, nici de-a mea.
Trâmbiţaţi şi fluturaţi ideea de “iubire” şi habar nu aveţi despre ce vorbiţi!
Vă daţi ochii peste cap şi îmi vorbiţi de ‘astral’, ‘drepturi’, ‘nivel vibraţional’, ‘conexiunea cu Sinele’, ‘re-acordare’ şi alte măgării! Da, sunt MĂ-GĂ-RII, atâta vreme cât toate astea vă ajută pe voi să vă separaţi, să vă consideraţi mai cu moţ! Sau din contră, mai prejos! Şi asta vă ajută pe voi să vă hrăniţi invidia, chestia aia slinoasă, care vă suge sângele direct din carotidă!
Invidia este noua divă a societăţii! Îşi prelinge existenţa printre şi prin oameni, ca o otravă intrată direct în sânge, hrănindu-se în voie cu vlaga tuturor! Habar nu aveţi cât de bine se simte ea când “admiraţi” pe cineva, cum jubilează ea când ‘edificaţi’, ‘promovaţi’ şi alte bazaconii d’astea, folosite doar pentru a masca ‘ce i-aş lua tot ce are’, ‘de ce are mai mult sau altfel?’, ‘iar a fost mai deştept ca mine’.
Realizează cineva anomalia? Degetele mâinii pot fi invidioase unele pe altele??? Asta-i boală autoimună, frate! Lumea suferă de Invidie Autoimună! Asta e boala de care suferă lumea! Şi boala asta este si ea efectul unei alte boli: Separarea.
Mâinile tale nu se iubesc între ele! Ele sunt împreună. Pur şi simplu: sunt împreună. Degetele, picioarele, ochii, rinichii tăi! La fel! Cum ar fi să înceapă rinichii să se invidieze între ei: “tu de ce stai numai în dreapta şi eu sunt obligat să stau numai în stânga??”. Doamne fereşte!
O să îmi spuneţi şi că m-am înfuriat, că scriu din furie, că sunt agresivă şi că e ceva în mine care mă face să reacţionez aşa.
DA! Eu sunt un membru furios al acestui organism. Treaba mea este să mă înfuriu! Eu sunt ca o suprarenală, care altă treabă n-are decât să şpriţuie adrenalină în sistem, doar-doar l-o face să acţioneze. Asta sunt şi mă simt bine cu rolul meu. Organismul are dreptul de a asculta mesajele suprarenalei sau să stea ca un cartof.
Şi aşa cum suprarenala se află în ‘căldarea cu energie’ şi se descarcă şi se-ncarcă permanent, aşa şi eu, ma încarc de la Doamne-Doamne şi mă descarc în capul vostru. Doar-doar veţi înţelege că faptul că suntem diferiţi nu ne serveşte nouă, ci ÎNTREGULUI. Aşa cum un organism nu se poate forma doar din ficaţi, aşa şi acest organism, are nevoie de toate alea pentru a funcţiona. Şi da, dacă un deget se cangrenează – îl tăiem, dacă un dinte se strică – îl scoatem, dacă ficatul nu mai funcţionează calumea – facem un transplant. E chiar atât de simplu.
Iubirea pe care o aşteptaţi voi din partea Organismului care vă conţine nu există, pentru că ar însemna boală cu bună ştiinţă, boală consimţită de Întreg, iar asta nu se va întâmpla niciodată. Doar pentru orgoliul unei celule, organismul nu va alege moartea. Va alege tămăduirea. Întotdeauna, pentru totdeauna.
Aşa că veniţi-vă-n fire, curăţaţi-vă de mâzga lipicioasă care e invidia şi vedeţi-vă de treabă. Că iaca, se face seară şi sună clopotul.

10520575_623539537748321_9011574889393469757_o

DAR DE 8 MARTIE PENTRU FEMEIE

Draga mea,
Să-ţi spun un secret: nu eşti ceea ce crezi că eşti.
Nu crede tot ce ţi se spune.
Nu eşti “o fiinţă”, eşti Fiinţarea însăşi. Eşti viaţă şi moarte, frumos şi urât, sus şi jos, creaţie şi distrugere.
În tine se-adună şi se-mpart minunile lumii, din tine izvorăşte apa cea vie şi tot în tine stă ascuns Leagănul Lumii.
Tu dai o însuşire oricărei creaţii. Orice idee ivită, primeşte de la tine o calitate.
Tu împarţi tot ce nu se poate divide şi aduni tot ce pare complet separat.
Oglindeşti tot ce e în afara ta şi, uneori uiţi că tu nu eşti doar oglinda.
Întăreşti orice lucrare, rabzi ce e de nerăbdat, chiar şi atunci când toţi îţi spun că eşti nerăbdătoare.
Ridici cetăţi în fiinţa ta, pentru a da altora şansa de a învinge în războaie purtate doar în mintea lor.
Oferi ce nu poate fi primit şi primeşti ce nu-ţi oferă nimeni. Te îndestulezi din lipsa lor, considerând-o îndeajuns.
De capeţi firmituri, tu scrii povesti despre Hänsel şi Gretel, şi le arăţi drumul spre casă.
De capeţi flori, o creezi pe Albă-ca-Zăpada, dăruindu-le esenţa vietii tale.
Dacă te alungă, din chinul şi lacrima ta îl zămisleşti pe Făt-Frumos, dăruindu-l altora spre salvare.
În mare de te-aruncă, plânsul tău devine cântec, însoţindu-i mereu pe cale.
Toate astea le faci şi toate astea le eşti. Şi chiar de nu crezi, ele sunt. Şi chiar de nu le poţi, ele te vor împuternici pe tine.
Draga mea,
Nu vinde nimic din ceea ce eşti şi nu da de pomană nimic din ceea ce meriţi să primeşti.
Nu crede ce ţi se spune.
Eşti ceea ce crezi şi crezi ceea ce simţi. Şi asta ar trebui să îţi fie de ajuns.

Aliniamento - Sara Stradi

imagine: Sara Stradi

EPOPEEA LOIALITĂŢII

De câteva luni mă tot bântuie ideea de loialitate. Există cu adevărat aşa ceva? Este cu adevărat necesară? Este cu adevărat înţeleasă? Nu-mi sări în cap, sunt şi eu unul dintre partizanii ideii că loialitatea este un “must”. Şi totuşi, observând multiplele nuanţe pe care le poartă şi atât de diferitele moduri în care este înţeleasă, am început să-mi pun întrebări. Despre mine. Despre sistemul meu de valori. Ştiu că am tendinţa de a fi rigidă în convingeri, mai ales atunci când ele au legătură cu bunul-simţ. Aşa că, am pornit temeinic pe urmele acestei convingeri, că loialitatea e importantă şi că e nevoie să ştii exact ce semnifică această noţiune ca să poţi şti clar dacă esti loial sau doar te îmbeţi cu apă rece.
Am făcut ce face orice amărât când încearcă să pornească de undeva: am deschis DEX-ul. Am inspirat adânc înainte, pregătindu-mă pentru ce va urma (definiţii fără noimă). Când treci peste prejudecăţi e bine, îţi dai şansa de a descoperi sau de a înţelege chestii.
Bineînţeles că această noţiune abstractă nu avea cum să fie definită decât prin alte noţiuni abstracte. Cum să defineşti loialitatea decât:
LOIÁL adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, neprefăcut, nestrămutat, sincer, statornic.

Până aici totul e minunat! Toate acele însuşiri sunt în armonie cu ce ştiam eu despre loialitate! Ufff…..
Şi atunci? Ce-i aşa de complicat de înţeles? Dacă până şi în DEX e definită clar şi simplu, s-o priceapă tot omu’?
Şi-atunci m-a trăznit, ca o tigaie bine mânuită: dar dacă unii consideră că ajunge doar una dintre acele însuşiri pentru a fi loial? Dacă unii consideră că aceste noţiuni sunt sinonime cu ‘loial’?
Adică, vezi tu, dacă unii oameni consideră că a fi cinstit e acelaşi lucru cu a fi credincios sau neprefăcut? Ups!
Huston, We have a problem!

Tu aşa crezi? Poţi răspunde, că şi asa nu te vede nimeni că citeşti asta. 😉

Am luat-o ‘la picior’, cătinel, prin DEX, scoţând la iveală definiţiile tuturor acelor atribute înşirate la definiţia loialităţii. De ce? Pentru că am decis să nu mai spun ce cred eu. Mi-am propus să dau definiţii corecte d.p.d.v. lingvistic şi general-valabile socio-cultural. (hai, că se vede c-am facut filo, nu?)
S
ă revenim la oile/definiţiile noastre! Aşadar!
Primul lucru care mi-a s
ărit în ochi, a fost că loialitatea se sprijină pe 8 stâlpi. (Ha! Cum altfel?)
Primul st
âlp este cinstea. Eu, scurtă la minte, când mă gândesc la adjectivul ‘cinstit’, îmi vine în cap porunca “să nu furi”. Asta pentru că eu văd furatul ăla mai larg decât strict acţiunea de a pune mâna şi a lua ce nu-i al tău. Dar să vedem ce zic oamenii mari.
CINSTÍT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
Nu voi s
ăpa şi nu mă voi lega de “onest”, că nu mai terminăm analiza noastră nici la paştele cailor. În general, şi aici am avut o surpriză placută, realizând că termenul e destul de clar explicat. Mi-a sărit în ochi ‘cast’ şi era cât pe ce să sar şi eu (clanţă!), când mi-am amintit termenul ‘femeie cinstităşi m-am potolit. M-am bucurat să văd şi varianta 3. pentru că mulţi uită că respectul arătat cuiva e mai mult decât ‘nu-l scuip în faţă‘. A respecta înseamnă a onora, a cinsti pe cineva: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine săţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ”.
Cine sunt tat
ăl şi mama? Asta e o discuţie pentru altă ocazie.
A
şadar, cu cinstea ne-am lămurit (sper), putem trece la următorul stâlp:
CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui; devotat, fidel unei persoane; nestrămutat, statornic față de un angajament, de o idee, de o cauză. 2. Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase
Ei, aici i-aici!
Încurcate şi absconse – meandrele limbii române! Şi pentru că situaţia e cam albastră din perspectiva acelora care nu vor aproba nici în ruptul capului varianta a doua, eu zic să nu săriţi înainte de a gândi puţin. Oricât de împotriva ‘practicilor religioase’ aţi fi, e bine să conştientizaţi faptul că trăim într-o lume în care o mare parte a populaţiei crede în ceva, într-un anume fel, iar asta se imprimă în câmpul colectiv. Asta înseamnă că şi în câmpul personal, aceste noţiuni, credinţe, informaţii sunt stocate şi acţionează, chiar şi atunci când noi nu suntem conştienţi.
Credința este convingerea unei persoane că lucrurile stau într-un fel anume, cu sau fără prezența evidențelor empirice care să probeze respectiva convingere. În anul 2011, un studiu a arătat că atunci când 10% din populație are o credință de nestrămutat, acea credință va fi adoptată întotdeauna de majoritatea societății.” zice prietena Wiki.
Îmi place diferenţierea făcută de limba engleză. Una e ‘to believe’ şi alta e ‘to have faith’. În română putem folosi ‘cred/bănuiesc’ şi ‘am încredere/mă încred’ (subiect despre care am scris în trecut)
Dar s
ă revenim la credinciosul nostru. Scrie acolo ‘fidel unei persoane’. Cărei persoane? Celei din faţa ta? Mulţumesc lui Dumnezeu că scrie şi ‘statornic faţă de un angajament’, că altfel mă lua cu răcori! Consider că fiecare dintre noi este statornic, fidel, credincios faţă de angajamentul luat într-o anumită situaţie sau relaţie. Nimeni nu e fidel faţă de nimeni altcineva decât faţă de sine însuşi, faţă de decizia luată incipient. A spune că eşti fidel faţă de partener sau că eşti statornic faţă de o prietenie, e acelaşi lucru cu a-i spune cuiva că ai încredere în el/ea. Adică îi pui pe umeri povara de a fi fără greşeală, fără pată, de a se conforma aşteptărilor tale, condiţionezi relaţia în funcţie de dorinţele şi nevoile tale de moment. Ori asta numai prietenie şi iubire nu se cheamă.
Statornicia
într-o relaţie nu se bazează doar pe credinţă/încredere, ci şi pe celelalte două ‘virtuţi creştine’: nădejdea şi iubirea. Şi atunci, orice s-ar întâmpla în acea relaţie (de orice fel ar fi ea), vei iubi omul acela şi vei nădăjdui pentru el şi în legătură cu el. Abia atunci vei putea rămâne credincios acelei relaţii. Altfel, frustrarea se va insera pe nesimţite, erodând ireversibil relaţia. Asta n-ar fi o problemă, dar frustrarea roade chiar din carnea ta, nu a celuilalt.
Şi dacă tot am pomenit de virtuţile creştine, să ne amintim prima poruncă: “Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”
Da,
ştiu că săriţi! Săriţi, că face bine la ten! Dar cât timp săriţi, priviţi un pic mai atent această frază.
Eu Sunt (este) Domnul Dumnezeul T
ău; să nu ai alţi dumnezei (în) afară de M(S)ine. (în afara Mea/Ta)
Pentru Eu Sunt, persoana a doua sau
întâi sunt la fel! Cum naiba (scuze) să nu fie aşa, când toate sunt UNUL şi acelaşi, când toate sunt împreună!? Acela Eu Sunt!
Mda, alt
ă discuţie, pentru altă dată, ştiu.
Acestea fiind zise, cred (b
ănuiesc) că putem trece la următoarea însuşire.
DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios.
Pe bune? “Plin de devotament”???
Şi dacă e doar jumătate sau ¾? Ce facem? Dacă paharul abnegaţiei (un cuvânt ce răscoleşte traume vechi, comuniste) n-a apucat să se umple? Cum rezolvăm problema? Fugim la robinetul cu devotament şi mai băgăm? Cumpărăm de la magazin? Hai, că asta e degeaba. Devotat e sinonim cu credincios, aşa că p’ăsta îl trecem în paşi de vals vienez.
Mai departe!
FIDÉL, -Ă adj. 1. statornic în sentimente; credincios, devotat. 2. exact; care păstrează, reproduce (ceva) întocmai.
Ptiii! Era cât pe ce să sar şi peste asta, până am văzut varianta a doua! Da – să reproduci fidel starea emotională a cuiva. Unii o consideră empatie. Eu îi spun oglindire. De ce? Pentru că de cele mai multe ori asta facem. Vine omu’ acasă cu o stare şi pe “oama” lui o apucă bâţu’ şi nu ştie de ce. Şi uite-aşa, omu’ zice că nu poate găsi linişte în propriul cămin, iar “oama” – că el îi face nu-ştiu-ce, că se poartă nu-ştiu-cum… şi gata, punem de-un divorţ! Ba mai sunt şi unii care, din maximă loialitate, se obligă să fie trişti când partenerii/prietenii sunt trişti şi invers, nu contează că toate corăbiile lor frizează Titanicul, dacă prietenii sunt cu voie bună, joacă şi ei pe aceeaşi strună. Apoi se ascund într-un colt, să poată să zacă. Cunosc foarte bine sistemul, c-am fost pe strada aia destulă vreme. (mai mult varianta a doua) N-ar fi nici un bai dacă asta nu ne-ar costa o grămadă de energie, aruncată pe gârlă, că oricum nu foloseste şi dacă, în fond n-ar fi o mare şi obeză minciună.
Despre ‘statornic
în sentimente’ ce să mai vorbim? Eu ştiu că pe lumea asta există două de bază: iubirea şi frica. Restul sunt emoţii, adică păreri despre. Dar despre asta am mai scris, nu insist acum.
Next!
NEPREFĂCÚT adj. 1. cinstit, sincer, (livr.) franc, leál, loiál, (înv.) nefățărít, prost, (fig.) deschís. (O fire ~.) 2. degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, nesilit, nestudiat, simplu, spontan, (livr.) nonșalánt, (înv.) prostátic
Aia cu “nef
ăţărit, prost” pe bune dacă o înteleg. Poate îmi explici tu.
M
ă mir ca nu au scris tradiţionalul “care nu se…”, dar mă voi rezuma la a sublinia ‘sincer’ si ‘natural, nesilit, simplu’. Întreb: cum să fii sincer faţă de altul când nu poţi fi 100% sincer faţă de tine? Cum să poţi rosti adevărul, când mintea îţi tricotează instant cel puţin 3 variante de realităţi iluzorii, condiţionate de diverşi factori şi diverse şabloane preluate/învăţate/moştenite? Cât de naturali suntem, de fapt? Cât din adevărata noastră natură are şansa de a se manifesta în fiecare clipă? Cât dăm voie acestei naturi să iasă la iveală?
Aceste
întrebări ne trimit la o altă însuşire a loialităţii, care, de fapt, e acelaşi lucru cu ‘neprefăcutul’.
SÍNCER ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care nu tăinuiește nimic; dispus să-și exprime gândurile fără a le ascunde; neprefăcut; deschis.
Întrebările de mai sus încă sunt valabile. Dacă e să fim ‘sinceri’, procentul ar fi, în cel mai bun caz 50-60%. Nu supun la discuţie această idee. P’asta o ştiu, o studiez de prea mult timp. Am întâlnit şi persoane la care procentul ajunge chiar la 80-90%, dar sunt rare şi sunt catalogate ca ‘persoane antisociale’. Poate, spunându-ţi asta, vei întelege care e treaba cu 50-60. 😉 Consider că fiecare dintre noi are de lucru la capitolul ăsta şi treaba fiecăruia este săşi vadă de siceritatea lui. Alt subiect, altă discuţie.
Trecem mai departe.
NESTRĂMUTÁT, -Ă, nestrămutați, -te, adj. 1. Care nu se mută sau nu poate fi mutat din loc, care rămâne nemișcat, fix, stabil; p. ext. trainic, durabil. 2. Fig.(Despre oameni și acțiunile1 lor, despre întâmplări etc.) Care nu poate fi clintit, schimbat; statornic, ferm, hotărât
Citind definiţia asta mă umflă râsul, amintindu-mi de multe femei care îşi doresc ‘bărbaţi statornici şi fermi’, nerealizând că această statornicie aduce cu ea şi încăpăţânarea şi îngustimea percepţiei. (Fost-am şi pe strada asta.) Şi-apoi dă-i şi luptă, ca la paşopt! Că zice la marele DEX: “care nu poate fi clintit, schimbat”. Şi ce-şi doreşte femeia? Să îl schimbe după cum consideră ea că tre’ să fie! Dar hai să nu acuzăm doar sexul frumos de această meteahnă, că nici domnii nu se abat de la regulă. Poate crezi că am deviat de la subiect, dar nu e aşa. Intrăm într-o relaţie cu decizia fermă şi ‘de neclintit’ că vom fi loiali. Asta până în momentul în care ceva începe să scârţâie. Şi scârţâie exact asta: proiecţia făcută pe celălalt, adică aşteptările şi creaţiile mentale pe care le-am făcut bazându-ne pe una, cel mult două calităţi ale persoanei respective. Restul… de-ar fi tăcere, ar fi tare bine. Am realizat că mulţi sunt loiali aşteptărilor, proiecţiilor, potenţialului – nu relaţiei în sine, nu propriilor şi realelor sentimente. Şi de aici, potopul!
A fi nestr
ămutat este o mare calitate, atunci când eşti capabil să ţii măsura, să înţelegi de unde până unde, să fii capabil să oferi libertatea pe care ai vrea s-o primeşti, atunci când consideri că statornicia îţi aparţine şi nu faci din ea o povară pentru celălalt.
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt.
Mi-a s
ărit în ochi cuvântul: constant. Apoi am mai citit ‘care este mereu la fel, care nu se schimbă‘. După capul meu, astea se bat cap în cap. De ce? Pentru că eu consider că omul nu se schimbă – fiinţa lui rămâne aceeaşi fundametal, dar nu va putea fi niciodată constant – manifestarea fiecăruia se modifică în permanenţă, datorită a o multitudine de factori (vârstă, experienţă, stare fizică şi psihică de moment, etc.) Nimeni nu e la fel niciodată, nimeni nu e ca o linie dreaptă a unui EKG! Viaţa însăşi nu e o linie dreaptă, pentru Dumnezeu! Să ceri cuiva să fie constant în exprimarea de sine, este ca şi cum l-ai vrea mort. Să ceri cuiva să fie constant în sinceritatea faţă de sine şi a-i oferi acelaşi lucru în schimb, este a-l iubi si a-l respecta cu adevărat.
Ace
ştia sunt cei 8 stâlpi pe care se fundamentează loialitatea (după DEX, nu după capul meu). Nu aduc în discuţie acele persoane care nu sunt capabile de loialitate. De ce? Pentru că nimeni nu va recunoaşte că nu este sau când nu este loial, iar o problemă nerecunoscută nu există ca problemă, deci nu are nevoie de o rezolvare. 🙂
Cam asta e c
ălătoria mea prin hăţişurile loialităţii. Nu voi scrie o concluzie bombastică sau moralizatoare. Voi pune doar o întrebare:

Cui şi cât suntem loiali, de fapt?

10520575_623539537748321_9011574889393469757_o

Inițiere în Numerologie – Modulul 2

afishul-cursului-modulul-ii-final

A ne cunoaște pe noi și a-i cunoaște pe ceilalți (uneori chiar mai bine decât se cunosc ei înșiși) ne dă putere și ne ajută să ne mișcăm cu ușurință, cu smerenie și bucurie prin viață.

Venim pe lume având înscris în noi, fiecare, codul personal pentru toata viata aceasta. E ”încifrat” în primul rând în data nașterii. Foarte exact și de neschimbat. Din cifrele ce formează data nașterii ni se relevă Cifrul Numerologic Personal și din el se construiește MATRIȚA psiho-energo-informativă.

Pe Cifrul Numerologic Personal si pe Matrița ta se poate face o analiza numerologica foarte complexă si se pot determina o serie intreaga de calități și limitări pe care le ai ca ființă umană. Le ai din naștere și nu se modifică niciodată.
Un psiholog ar petrece săptămâni sau poate luni întregi, supunându-te la teste multiple pentru a-ți spune despre tine doar o parte din tot ceea ce se poate releva din analiza numerogramei natale.

La Modulul 1 am făcut Inițierea in tainele cifrelor și a Cifrului Numeric Personal și am înțeles cum energia fiecărui An Personal ne ajută sau ne frânează acțiunile.

La Modulul 2 continuăm cu Matrița psiho-energo-informativă și toate aspectele ce se relevă din ceasta.

Când: sâmbătă 4 și duminică 5 martie 2017, de la 10 la 18, în fiecare zi

Cine: Oricine este inițiat in Numerologie.

Unde: locația va fi anunțată celor înscriși. Locurile sunt LIMITATE.

Înscriere și alte detalii: email la bogdan@numerosfera.ro sau workshop.dardedaria@gmail.com

Să ne (re)vedem cu drag,
Daria                             și              Bogdan

Daria                             Bobo-Bogdan

DARdeDARia                                 Numerosfera

Colivia

În colivia în care mă ţin e bine şi cald.
O hrănesc uneori, să nu se ofilească.
În colivia în care mă ţin, soarele apune regulat şi răsare de fiecare dată.
Când deschide ferestrele.
Între două răsărituri e linişte.
Uneori plec, lăsând în urmă puţină iubire. Să nu se simtă părăsită.
S-a mai şubrezit în ultima vreme, dar îmi serveşte la fel de bine.
Nu are rost s-o repar, că nu am nevoie de ea mereu.
Asta nu-i prea place ei, coliviei.
Ştie că nu vom fi împreună pentru totdeauna şi, uneori, la plecare se agaţă de mine, încercând să mă urmeze.
Asta mă face greoi.
Chiar şi iubirea ce i-o las ca zălog, mă ţine din zbor. Nu pot pleca prea departe.
Când va veni timpul, îi voi spune poveşti, s-o adorm.
Şi va dormi destul. Atât cât voi avea nevoie să-mi pregătesc părăsirea.
Până atunci vieţuim împreună: ea caldă, eu blând.

fatacolivia

sursa imagine: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/8e/83/06/8e8306099b3b245362b402c820ff2b2c.jpg