22.

Ego-ul ştie că e limitat şi slab, şi găseşte modalitatea de a face un titlu de glorie din asta.

Reclame

Decembrie – NOI in secolul XXI-2

Se spune ca in viata, fiecare om ar trebui sa faca un copil, sa
sadeasca un pom si sa scrie o carte.
Am contribuit la venirea in aceasta lume a unui om, pom inca n-am sadit, dar iata ca gandurile mele ocupa o jumatate de carte. Si pentru asta ma bucur si sunt recunoscatoare!
Sper sa bucure si sa fie de folos!

LA CE BUN?

Putem bate câmpii, putem bate dealurile şi munţii. Putem năclăi cu filosofie fiecare colţ al planetei, putem înţesa cu ştiinţă fiecare frunză sau fir de nisip.
Aşa, şi?
Putem răsturna guverne şi religii, putem distruge şi înfiinţa noi şcoli, putem trăi sănătos sau putem putrezi în propriul corp.
Aşa, şi?
Putem crede în eternitatea spiritului, în infinitatea universului; putem să ne punem sau nu întrebări despre rostul vietii, putem găsi răspunsuri sau nici să nu ne pese.
Aşa, şi?
Putem muta munţii, putem fi celebri, bogaţi, fericiţi, mizerabili, dispreraţi, strălucitori de tâmpenie sau plictisitor de geniali.
Aşa, şi?
La ce bun toate astea?
La ce-ţi folosesc toatea astea? La ce-ţi foloseşte lumea asta?
Uită-te în jur şi întreabă-te: la ce-mi foloseşte?
Stai! Nu-ţi răspunde din prima!
Lasă să treacă gargara poetico-belicoasă. Ia-o usor, respira… Nu te mai simţi dator să răspunzi. Aşteaptă.
Aşa… mai stai… doar respiră.
Acum poţi să asculţi răspunsul.
Ştiu că-l auzi. Nu-ţi vine să crezi? Ştiu şi asta. Nici mie nu mi-a venit.
“La nimic.”
Aproape că nu-ţi mai vine să te mişti. Răspunsul vine atât de sec şi de adevărat, încât nu mai simţi nevoia să respiri.
Linişteşte-te. Nu e cazul să cazi în depresie. Există un motiv, dar nu grămada de pretexte pe care le-ai folosit până acum.
Motivul pentru care putem, este că vrem, nu pentru că foloseşte la ceva.
Ne-am obişnuit să căutăm un scop inalt in tot ce facem, doar ca să ne motivăm acţiunile, de parcă cineva ne trage la răspundere.
Nimic din ceea ce facem nu ne foloseşte, de fapt, la nimic. Sunt doar acţiuni în acest film. Sunt efecte ale vechilor cauze şi cauze ale viitoarelor consecinţe. Sunt doar iţe în care să ne putem încurca din ce în ce mai bine, şi astfel să devenim fatalişti, dezvoltând şi elaborând filosofia karmei.
Ne încurcăm în propriile şireturi, dăm cu ţeasta de toate pragurile şi, la final, plini de vânătăi şi cucuie, ne etalăm ca persoane cu experienţă.
Aşa, şi?
(Nu te enerva, ştiu c-o luăm de la capăt! Ai puţină răbdare, intră în joc.)
Realizăm pe propria piele ce ne face bine şi ce nu, ce acumulează “bad karma” sau “good karma” şi ne străduim să acţionăm în consecinţă. Înţelegem diferenţa dintre acţiune şi reacţiune şi încercăm să trăim conştienţi de faptul că viaţa este mult mai mult decât această existenţă.
Asa, şi?
Înţelegem că treaba noastră este să evoluăm spiritual şi că totul, absolut totul este o manifestare a divinului, că suntem conectaţi cu tot ceea ce este.
Aşa, şi?
Şi sclavii din galere erau conectaţi. Cu lanţuri!
Întreb din nou: la ce îţi foloseşte?
Încearcă să nu faci heblu în sistem, te rog! Îţi promit că te vei simţi mai bine.
Acelaşi răspuns se-ntoarce în timpan:
“La nimic.”
Şi totusi există un rost. Nimic nu e degeaba şi nimc nu e întâmplător.
Totul se aşează perfect în matcă. Totul este perfect. Nu neapărat plăcut, dar perfect. Când vezi perfecţiunea situaţiilor sau lucrurilor neplăcute, nu te mai poţi supăra. Servesc perfect, se potrivesc perfect cu întregul.
9 Semi-cactus

TESTAMENT

Obişnuiam să cred că fără frământare, nu există creaţie; fără caznă nu există naştere; fără zbucium, nu există zbor.
Obişnuiam să cred că trebuie să sapi adânc pentru a găsi stelele din apă; trebuie sa rozi multe pingele pentru a traversa deşertul; trebuie să storci multe cămăşi pentru a putea considera că ai muncit.
Obişnuiam să cred…
Când obişnuiţa se amestecă în credinţa ta, iese un material foarte solid, din care poţi reconstrui Zidul Chinezesc. Şi chiar zideşti ceva! Doar că zidul tău, nu pleacă dinspre punctul A înspre punctul B, ci se învârte în jurul tău. Normal! E zidul tău!
Te trezeşti înconjurat de zid. E frumos. E al tău. Ai muncit o viaţă să-l ridici. Trainic. Eşti mândru de zid. Zidul e mândru… de el însuşi. Se-naltă semeţ! E mândru!
Gata. L-ai terminat. Sunteţi mândri amandoi. Şi acum? Ce?
Acum începe munca de mentenanţă. Fiind atât de mândru de creaţia ta, faci tot ce îţi stă în putinţă să o menţii în parametri optimi. Astupi fisuri, şlefuieşti şi desprăfuieşti, mai aranjezi o pietricică, mai astupi o găurică… Şi asta îţi ocupă tot timpul şi toate aspectele vieţii. Normal. E zidul tău. Trainic.
Obişnuiam să cred ca fiecare e dator să creeze un zid.
Dar e doar un zid, pentru Dumnezeu! La ce naiba ne foloseşte un zid??? Ce să faci cu el? Nici măcar păsările călătoare nu se aşează pe el! Stă semeţ şi cretin, obturând lumina!
LA CE-ŢI TREBUIE ZID???
Doar să te mândreşti că ai creat ceva?
Doar asta poate crea omul pe lumea asta? Doar asta poate lăsa în urmă? UN ZID?
Un zâmbet n-ajunge? De ce nu ajunge?
Poate vouă. Mie îmi ajunge.
Asta va fi creaţia mea, asta va fi moştenirea pe care vreau s-o las în urmă.
Nu e nimic măreţ în iluzia asta, în afara zâmbetului. Nici un zid nu se compară cu măreţia şi supleţea zâmbetului.
Aşadar, dragii mei, treaba mea va fi să desfac zidul, bucată cu bucată şi singurul lucru pe care îl veţi primi la trecerea mea, va fi un zâmbet. Aşa voi fi sigură că, de la mine nu veţi avea material pentru ziduri.
Fiţi binecuvântaţi!

o-poza-dintr-un-milion-de-poze_6e1c51db72fc50