Declar pe proprie răspundere următoarele:
NU SUNT:
– aşa cum mă văd alţii
– aşa cum vreţi sau nu vreţi să mă vedeţi
– aşa cum nu vreţi sau nu puteţi să mă vedeţi
– aşa cum aţi vrea voi să fiu, cum ar vrea părinţii voştri sau ai mei, cum ar vrea guvernul, partidul sau biserica
– nici porumbel, nici cioară
– nici duşman, nici prieten
– comodă, docilă, diplomată sau îngăduitoare; deci, nimic din ce v-ar conveni
SUNT:
– aşa cum m-a lăsat Dumnezeu şi dacă El mă lasă, nu văd de nu m-ar lăsa altcineva
– aşa cum m-am descoperit în viaţa asta
– aşa cum aleg să fiu, cum îmi cade bine şi aproape
– aşa cum simt că îi e bine inimii mele să fie
– sinceră, atât cât pot; cât să nu fac rău
– directă, atât cât consider eu că e normal
– şi cioară, şi porumbel, depinde de ce ochi mă privesc
– şi prieten, şi duşman, depinde de ce braţe mă strâng
Aceasta este o declaraţie succintă, comprimată şi oficială.
Cred că fiecare om are dreptul să declare pe faţă, cine este, cine alege să fie. Până la urmă, noi ne alegem o personalitate care să folosească experienţei propuse. Aşadar, asta e personalitatea pe care Sinele meu şi-a ales-o de data asta.
Aleg să manifest toate faţetele acestei personalităţi şi – în măsura în care sunt capabilă – conştient şi asumat.
Nu, nu sunt un dispozitiv cu butoane. Nu pot promite că, dacă îmi veţi cere, voi putea să îmi schimb atitudinea faţă de voi, la comandă.
Ecuaţia e foarte simplă:
Principiu Divin + Respect de Sine = Atitudinea MEA
Adică:
“Nu vei dori să răneşti sau să distrugi nici o creaţie a Tatălui” + Sinele meu îmi spune ca nu eşti benefic pentru mine = Îţi zâmbesc civilizat, putem să vorbim, dar nu vei veni niciodată la mine acasă.
Simplu? Clar?
Notă adiţională:
1. Stiu că ţii la mine, nu încerca să fii singurul/a sau să îţi ceri scuze pentru asta. Nu mi-e teamă să te ţin în braţe sau să îti dau drumul în lume, pentru că “a iubi” nu are nevoie de nimic altceva.
2. Stiu că nu mă poţi înghiţi. Dacă tot simţi aşa, de ce încerci să te porţi nenatural de frumos? Spune-mi în faţă şi scapă odată de povara asta!
Încerc din răsputeri să înţeleg cine şi de ce ne obligă să fim atât de falşi!
Dacă nu te înghit, vei observa. Dacă nu sunt de acord cu tine, vei afla. Dacă mi-eşti drag sau măcar simpatic, vei simţi asta. Iar dacă nu înţelegi, întreabă-mă, îţi voi răspunde.
Ce e aşa de înfricoşător în a-ţi manifesta cu sinceritate şi în limita bunului simţ, sentimentele şi părerile? Oricum sunt pleavă-n vânt! Lasă-le să fie duse de vânt! Dă-le drumul!
Facem din disimulare o artă şi nu realizăm că ajungem să nu mai ştim care e realitatea. Nu mai ştim cine-cu cine şi cine-împotriva cui. La ce ne-ar folosi? Nu vreau să cred că aţi putea întreba asta.
La ce ne-ar folosi să nu ne mai minţim pe noi şi pe alţii?
La ce ne-ar folosi să nu ne mai rănim?
La ce ne-ar folosi să nu ne mai închipuim mai buni, mai frumosi, mai…. decât alţii?
La ce ne-ar folosi să ne respectăm pentru ce Suntem, aşa cum suntem?
La ce ne-ar folosi să ne acceptăm pe bune, cu toate ale noastre, nu doar din gură, nu doar de faţadă?
La ce ne-ar folosi sa ne vedem bârna din ochi şi, înlăturând-o, să vedem frumuseţea din ceilalţi, în loc de nişte amărâte de paie?
Chiar! La ce ne-ar folosi?
Declar toate acestea şi încă multe altele, cu toată sinceritatea şi responsabilitatea de care pot fi acuzată.
Sub deviza: “Daca nu vă place / Io n-am ce vă face.”
Dedesubt-semnata.
Nota de sub sol:
Orice asemănare cu persoane sau situaţii din viaţa reală, este pur întamplătoare (cică)
