11.

Pot atât de multe.
Pot să iubesc un culcuş prăfuit în mijlocul vacarmului, unde mirosurile aduc cu groapa de gunoi, unde aerul e sălciu şi tulbure, apa e galbenă şi puturoasă, oamenii – agresivi chiar şi-atunci când se bucură.
Pot să iubesc acest loc, unde copacii se sufocă gemând, cu frunze chircite, unde păsările abia-şi mai amintesc trilul, animalele arată toate parcă-s bolnave – fragile.
Pot să iubesc acest loc unde eşti considerat ciudat doar pentru că se poate, unde oamenii cred când e la modă, iubesc când e la modă şi ajută doar când trendul o cere. Şi pe ei pot să-i iubesc.
Chiar dacă inima ştie ce-i dorul, a-nvăţat să tânjeasca în şoaptă şi să iubească acest purgatoriu, fără dorinţa de-al înţelege sau de-a se explica pe sine.
Ne-am pricopsit unul cu altul şi-nvăţăm să ne iubim aşa cum suntem, în fiecare zi: el jegos şi eu ciudată.
Mulţumesc, Tată.

 

 

 

Anunțuri

10.

 

Încrederea nu ţi-e testată de Dumnezeu.
Încrederea ţi-e pusă la încercare de propriile dorinţe şi aşteptări.
Când îţi pui încrederea în altceva în afara lui Dumnezeu, ajungi ca aceasta să îţi fie zdruncinată. Nimic nu e atât de vast şi de puternic încât săţi poată cuprinde şi susţine visele.
Până la urmă ajungi în acelaşi punct, când te întorci la divinitate.
Şi atunci de ce să ocoleşti? De ce să nu mergi direct în punctul adevărului?

 

UN SOI DE FERICIRE

 

 

Ţi se spune că ai încetat să trăieşti în momentul în care ai încetat să visezi, să îţi faci planuri.
O perioadă am fost de acord cu ei.
Ţi-ai atins scopurile, ţi-ai împlinit target-urile, ai respectat deadline-ul…. S-ar zice că eşti împlinit, deci – fericit!
La ce mai poate visa un om fericit?
E nevoie de vise? Are nevoie să viseze?
Ei îţi spun că da. Eu îţi spun că nu.
Aveam 25 de ani. Stăteam în balconul în care stau şi acum, bându-mi cafeaua. Aveam tot ce mi-am dorit: meseria pe care o iubeam, copilul minunat, un partener şi tocmai mă mutasem în „casa mea”. A venit întrebarea: „
eşti fericită?” Aceea a fost secunda în care lumea, aşa cum o ştiam, s-a năruit. Nu! Nu eram fericită!
Aveam motive? Da, aveam. Nu asta e important, nici nu vreau să spun că cele menţionate mai sus, sunt împliniri de duzină pentru că nu-i aşa.
Atunci am simţit că viaţa mea s-a terminat: dacă nu mai aveam la ce visa, totul era banal, inert. O perioadă chiar aşa a fost. Am căutat cu înfrigurare un vis, o dorinţă cât de mică, ceva! Nimic. Totul era o fundătură. Viaţa mea a devenit o fundătură. Binenţeles că mi-am spus de sute de ori „ai grijă ce-ţi doreşti…”, dojenindu-mă că am greşit, că nu mi-am dorit ce-mi trebuie sau cum trebuie. Până când am realizat că nu mi-am dorit asta în mod particular. În linii generale era ce am visat, dar nu se potrivea ceva; undeva, ceva era anapoda. Bineînţeles că m-am învinuit pe mine mai întâi: „Nemulţumito! Nimic nu-ţi convine!”
Defapt, Tata îmi făcuse o propunere. (El ştie că sunt anumite puncte care trebuie atinse, anumite criterii pe care avem nevoie să le îndeplinim pentru ce ne-am propus, aşa că ne vine în întâmpinare cu mai multe variante.) El mi-a propus, eu am ales. Apoi am realizat că nu eram fericită cu ce am ales. De aici şi sentimentul de vinovăţie. Eram speriată că nu voi fi niciodată mulţumită cu ce aleg şi asta nu era ceva pozitiv în ochii mei. Ar fi însemnat nestatornicie, neseriozitate, lipsă de responsabilitate…
Până în secunda în care mi-am dat seama că asta nu era părerea mea despre mine, era „poezia” care mi se servea din exterior, ca un tratament cu halucinogene. Dar tot pentru că eu am ales varianta aceea.
De multe minciuni m-a ferit Dumnezeu şi din multe coşmaruri m-a trezit!
Am divagat.
Întrebam dacă un om fericit, împlinit mai are vise şi dacă poţi trăi fericit fără vise şi planuri.
Ei îţi vor spune că nu, dar acum eu ştiu că da.
Ştiu că împlinirea şi bucuria în viaţă nu sunt condiţionate de ce vise ai şi câte din ele ţi s-au îndeplinit. Nu confunda fericirea cu satisfacţia!
Important nu este cât visezi sau ce visezi, nici măcar dacă visezi.
Nu e important dacă îţi faci planuri meticuloase, pe 2/5/10/25 de ani, dacă ţi-ai fixat deadline-ul, target-ul şi modalitatea de implementare, dacă ţi-ai perfecţionat tehnica vizualizării, mentalizării, …metamorfozării…. -ăriii…

Important este cine visează!

Important este să fii conştient că visezi şi îţi faci planuri pentru că aşa vrei, aşa ai chef, nu pentru că fericirea ta depinde de asta! Fericirea n-are nici o legătura cu visatul şi plănuitul! Nici măcar cu împlinitul! Încetează să mai visezi la comandă! Încetează să consumi vise la kilogram, vise de duzină! Visele tale nu se potrivesc cu a nimănui! Nu se pot împrumuta, nu se pot implementa la scară largă!
Să visezi e ca un joc, ca un exerciţiu de imaginaţie, nu ca o luptă pentru supravieţuire! Pentru că, până la urmă, experienţele prin care Sinele tău trebuie să treacă, vor avea loc cu siguranţă. Pentru că El are nevoie de asta. Doar variaţiunile pe tema dată ţin de alegerea minţii; şi-atunci, alege ce-ţi place, alege des, în aşa fel încât să nu răneşti pe nimeni, nici măcar pe tine. Simfonia e aceeasi, doar modalitatea de interpretare diferă. Nu am de ce să schimb notele pentru că nu mă pricep la componistică. Pot s-o interpretez în felul meu, să îmi spun părerea în ceea ce o priveşte, s-o exprim cum cred eu de cuviinţă. Pot şi s-o schimb, am încercat asta. Dar n-a ieşit ceva minunat, aşa că mă rezum la a mă bucura de note, de portativ, de chei, măsuri şi alte forme de punctuaţie muzicală.
Şi nu considera asta ca lipsă de inspiraţie, fatalism sau lipsă de curaj .
Vei înţelege că viaţa poate fi un exerciţiu de împrovizaţie. E mai frumos aşa. În loc să-ncerci să baţi în cuie valurile oceanului, mai bine înveţi să faci surf!
Astfel eşti împlinit, dar îţi permiţi să descoperi noi şi noi valenţe, să visezi şi să plănuieşti ce şi cât vrei, îţi dai dreptul de a avea surprize, îţi acorzi şansa de a te mira de încă ceva!
Fericirea, împlinirea, bucuria nu pot fi un scop în viaţă. Dacă le consideri scop, le-ai omorât! Nu sunt target-ul! Ele sunt bonus-uri pentru o viaţă traită sincer şi din plin! Nu contează ce alegi din ce-ţi propune Universul, atâta vreme cât eşti conştient că e doar o variantă, ca e doar o modalitate de interpretare a Simfoniei. Dacă-ţi sună aiurea, schimb-o, ajusteaz-o, reinterpreteaz-o până o consideri adecvată inimii tale, până eşti convins că te exprimă pe tine, în cel mai frumos şi mai înalt fel posibil.
Japonezii au făcut un cult din căutarea perfecţiunii. Fă şi tu la fel: caută să exprimi perfect viaţa, să te exprimi perfect pe tine. Abia atunci vei descoperi care e simfonia vieţii tale şi cât de bine ştii s-o cânţi. Să fie ăsta ţelul vieţii fiecăruia dintre noi şi vom primi toate bonusurile pe care le-am considerat target-uri, şi vom înţelege că fericirea n-are deadline.

Leila-Perfection-Kamal-800x532