LĂMURIRE

 

Mă-ntreabă unii de ce nu-mi pasă de problemele socio-economice din ţara mea.
Oh, ba da!
Mă-ntreabă cum ce nu-mi pasă de animalele fără stăpân, omorâte şi de ce nu adopt.
Oh, ba da!
Mă-ntreabă de ce nu mă implic activ în ajutorarea bătrânilor, copiilor, persoanelor …
Oh, ba da!
Mă-ntreabă de ce nu merg la nunţi, botezuri, înmormântări.
Oh, ba da!
De ce nu votez?
De ce nu îmi spun părerea oficial?
De ce nu „mă cer” la TV?
De ce nu mai organizez workshopuri, cursuri, întâlniri?
De ce nu mă fac una sau alta?
Oh, ba da!
Toate le bag în seamă şi toate le fac! Doar că le fac în felul meu.
Îmi pasă de problemele sociale, dar nu sunt asistent social. Nu putem fi toţi asistenţi sociali. E mai bine să-i lăsăm să-şi facă treaba. Dacă îi poţi ajuta, fă-o şi taci. Dacă nu ai cum altfel, poţi să te rogi.
Îmi pasă de animalele de pe stradă, îmi împart mâncarea cu ele când e cazul, dar nu înţeleg de ce trebuie „adoptate”. Nu sunt orfane, sunt libere. E o mare diferenţă. Dacă ţi-e teamă că vor fi omorâte de semenii tăi, poţi să te rogi.
Îmi pasă de bătrâni, copii şi alţi oameni, care, după unii ar avea probleme. (De ce să consideri bătrâneţea sau copilăria ca fiind un handicap sau o fragilitate?). Copii am fost, bătrâni vom fi. E ciclul natural al vieţii, atâta vreme cât n-am fost capabili să atingem iluminarea şi să ne spiritualizăm corpul. Dacă ţi-e teamă de bătrâneţe/moarte, poţi să te rogi.
Oameni cu probleme? Persoane cu nevoi speciale? Întotdeauna voi prinde o mână întinsă, c-o fi ea de sus sau de jos. Dar întotdeauna voi fi conştientă că nici o situaţie, a nimănui, nu se întâmplă fără consimţământ. Asta nu înseamnă că nu mă rog pentru ei.
Merg la nunţi, botezuri şi înmormântări; la realele momente ale Cununiei, Încreştinării şi Trecerii. Mă bucur de toate şi le respect cu toată fiinţa mea. Îmi place să petrec şi să dansez, dar fără să fac din asta un spectacol pentru alţii. Mai bine stau acasă şi mă rog.
Îmi spun părerea oficial şi fără reţineri (oare nu de aia am blog?), dar nu simt nevoia unei ştampile sau a unui „SRL” după numele meu.
Nu pot şi nici nu-mi doresc să iau pe umerii mei, soarta acestui neam. Atunci la ce bun să mă bag în seamă? Să mă vadă mama la TV? Mai bine mă rog.
Întâlnirile şi workshopurile se-ntâmplă atunci când trebuie, de multe ori fără să ne dăm seama. E bine aşa. „Mulţi chemaţi, puţini aleşi”. Şi din nou vin şi spun: n-am pus eu coada la prună, aşa că nu se pierde nimic. Dacă vrei, putem să ne rugăm împreună.
Nu votez pentru că am ferma convingere că acest sistem este greşit fundamental. Nu pot să îl aplic. Îmi asum consecinţele şi nu mă vei auzi comentând. Doar mă rog.
Nu poţi trăi decât aşa cum îţi spune sufletul. Altfel nu trăieşti, ci faci, adică te faci. Am încercat să fac compromisuri, să fac în aşa fel încât să mă vadă că fac. Nu e bine. Nu trăieşti, faci.
E de ajuns, deocamdată.
Sper că am lămurit nelămuritele.
Dacă nu eşti de acord, poţi să te rogi pentru mine.
Mulţumesc!