DESPRE POVEŞTI

Îmi spui că refuz să mă ancorez în realitate. Că trăiesc o fantasmagorie, că în lume nu e totul aşa bun şi frumos cum cred eu.
Că mor copii de foame, iar eu spun poveşti într-o librărie şi-i învăţ pe copii să creadă în dragoni, prinţese şi pietre fermecate.
Că oamenii-s pierduţi în lupta pentru putere, iar eu le zambesc şi-i îmbrăţisez cu drag.
Că lumea e plină de războaie, boală şi suferinţă, iar eu refuz să văd asta.
Te intreb:
Cu ce e mai reală realitatea ta decât a mea?
Lumea ta e creată de credinţele tale, aşa cum lumea mea e creată de ale mele.
Sunt la fel de false, iluzorii şi la fel de reale amândouă.
Tu alegi să vezi, să trăieşti o realitate bolnavă şi suferindă, în care trebuie să fii vigilent, atent la fiecare pas şi să lupţi cu toţi şi cu toate.
Eu aleg o realitate în care povestile sunt aici, printre noi, o realitate cu dragoni, unicorni şi oameni perfecţi.
Fiecare e liber să-şi trăiască alegerea.
Singura diferenţă este că tu confunzi realitatea ta cu adevărul, iar eu ştiu că, la fel cu a mea, şi a ta e o poveste care se va încheia atunci când nu va mai fi cine s-o povestească.
De aceea eu aleg să spun o poveste diferită de a ta. Nu-mi doresc să fiu un personaj în povestea ta. Prefer să scriu această poveste.
La final voi încheia cu:
“Şi-am incălecat pe-o stea,
Şi v-am spus povestea mea!”

7dcpKH5