D(i)ary. marti, 17 septembrie ’19

Mâinile nu mint. Nici forma lor, nici lucrul care iese din ele. 
De copil, bătrânii m-au învățat să fiu atentă la mâinile și la “călcătura” omului. Am fost un copil cuminte, așa că am învățat să observ și să înțeleg mâinile oamenilor. Cu timpul am învățat legătura dintre mâini și suflet, dintre mâini și caracterul (firea) celor cu care veneam în contact. Bineînțeles că, ori de câte ori vorbesc despre asta, primesc întrebarea: ‘și mâinile mele ce îți spun?’. Îmi spun ce-mi spun. Multe dintre informațiile pe care mi le oferă mâinile oamenilor le țin pentru mine. Nu sunt pentru a pune la zid, pentru a judeca, ci îmi folosesc la a ști cum să mă raportez la persoana în cauză, cum să vorbesc, ce să cer și ce să nu cer de la acea persoană. De fapt, îmi spun cum percepe viața și care e atitudinea generală a acelei persoane. Și asta mi se pare cel mai important. 
În ultima vreme am realizat că nu doar despre asta îmi spun mâinile, ci și despre abilitățile persoanei. Voi ști dacă are aplecare spre lucrarea mâinii sau nu și cam către ce fel de lucrare ar fi înclinată. Voi ști dacă are ‘atingerea bună’, adică dacă îi e dat să aline prin mângâiere, dacă e îndemânatică și în ce sens sau dacă mâna aceea e ‘dibace’ la scris. Sunt extrem de multe informațiile pe care le poți primi din partea mâinilor. 
Îmi amintesc cum spunea maestrul Aivanhov: ‘sufletul are două porți: gura și mâinile’. Așa este. Poți cunoaște cine este sufletul din fața ta, doar uitându-te la mâini și ascultând ce cuvinte folosește, felul în care se adresează. Și să nu crezi că un limbaj cultivat, studiat poate ‘fenta’. Nu. Printre vorbele alese și învățate, se vor strecura mereu cuvintele sufletului. Exact așa cum de sub o manichiură profesionistă va transpare mereu adevărata esență a persoanei. 

D(i)ary. duminică, 18 februarie ’18

Am găsit două modele de cusătură în cruci, din Țara Lăpușului și m-am gândit c-ar arăta foarte fain ca zgărdane. Așa că m-am apucat și le-am trecut în catastiful cu modele (nu îi pot spune caiet, că e cât o evanghelie).

Lucrând la asta, mi-am văzut mâinile și m-a fulgerat: Doamne, câte le-ai dat să știe și să facă!

Știu să mângâie, să țină acul, să curețe, să lovească, să modeleze, dar cel mai bine știu să vorbească. Din suflet.

Am învățat de copilă să observ și să înțeleg mâinile oamenilor. Pentru mine, fața nu prea contează. Mâinile sunt cele care îmi povestesc despre omul din fața mea. Chiar și atunci când sunt aranjate, dichisite sau, din contră, trudite la fel ca țarina. Mâinile nu pornesc din umeri, ci din suflet. Când te uiți la mâinile unui om, îi vezi sufletul. Când știi ce face un om cu mâinile, știi cine e sufletul ce locuiește acel trup. Când mângâi pe cineva, l-ai atins cu sufletul tău. Când îl ții de mână, sufletele voastre se ating într-un fel profund și subtil.

Recunosc că am o relație specială cu mâinile mele. Nu-ți imagina că le îngrijesc într-un mod special. Sunt la fel ca mine: cum le-a lăsat Dumnezeu. Doar că sunt atentă la ele, la fel cum sunt atentă și la mâinile altora, și observ cum se transformă în funcție de starea mea, de omul din fața mea, de treaba pe care o au de făcut. De cele mai multe ori, ele știu mai bine ca mine. De aceea știu că tot ce ating, e atins de aripa sufletului meu.