7.11. 2018

question mark

A duce grija înseamnă a iubi? 

Reclame

D(i)ary. marți, 13 martie ’18

Afară e o vreme de parcă ar fi seara, pe la nouă. Cum să ai o stare bună în astfel de condiții meteo?

Doamne, îți mulțumesc că nu am de plecat nicăieri, că mi-ai permis să nu am ‘un servici stabil’, să fiu fiica ploii, să n-am nici un căpătâi, să nu am nici o garanție a zilei de mâine, nici un plan de pensii (nici gândul că mă voi pensiona), nici o ‘asigurare a viitorului’! Îți mulțumesc, Tată, că nu mă lași să dorm bine și liniștit, trăind o zi la fel ca alta, că ai sădit în mine acea fire păcătoasă a inconstantului, a nemulțumitului, a nerăbdătorului și descreieratului care fuge de rutină! Că nu m-ai lăsat pradă ‘siguranței’, confortului și ‘bunăstării’, că m-ai mânat de la spate (cu biciul când a fost nevoie) să fug mereu, nu de ceva – ci spre ceva, nu din cauza cuiva – ci spre brațele cuiva.

Am o viață total incomodă și inconfortabilă, trăiesc cu această persoană interioară care e veșnic în alertă (să nu ne plictisim), veșnic în căutare și în așteptare. Zice că așteptările te vor răni. Sunt toată numai răni și cicatrici de atâta viață! Ți-amintești, când eram adolescenți ce ‘cool’ era să ai cicatrici? Ce sexi ni se păreau băieții cu cicatrici! Și acum ți se mai par, dar nu mai ești de acord ca o femeie să își poarte cicatricile la vedere. Dă-i cu laser, dă-i cu botox, dă-i cu ce-i dai, numai acoperă-le! De ceeee??? Ridurile mele sunt cicatricile emoțiilor pe care le-am izbit de trupul ăsta! Părul cărunt e cicatricea lucrării cu mine și cu tine (de când s-au întețit terapiile s-au înmulțit și firele albe). Cum să nu mă bucur de el? Sunt mândră chiar! Fiecare iubire, fiecare bucurie, tristețe, frică, încredere, reușită sau eșec, au lăsat dâre adânci în trupul ăsta. Și vrei să-l modific, să-l ajustez? Nici vorbă! Să-l ascund? Cum? Când el îmi spune povestea mai bine decât aș putea s-o fac eu?

Singura diferență este în ochii celor ce citesc povestea. În inima și mintea lor. Dacă vrei să citești o poveste, citește-o cu totul, nu lăsa pasaje pe dinafară. Ai să pierzi tâlcul. Făt-Frumos n-a fost singur pe cale, Prințesele nu rămân mirese toată viața, iar dovlecii nu rămân calești. Alea sunt frânturi de povești pe care le înghițim de niște ani. Povestea întreagă e printre așternuturile murdare, greul nopților cu febră, durerea serii și disperarea dimineții.

Se spune că trebuie să îți respecți părinții. Ăsta e singurul motiv pentru care ar trebui să îi respecți: că au reușit să rămână bipezi după câteva zeci de ani de tăvăleală în plus și au reușit să-ți mai și zâmbească după asta. Nu-s nici mai deștepți, nici mai înțelepți, nici mai cu moț decât tine. Sunt doar mai izbiți în inimă și-n trup și, cu toate astea, le mai strălucesc ochii a iubire când se uită la mutra ta. Nu c-ai fi făcut ceva s-o meriți.

Gracias a la vida!

 

D(i)ary. vineri, 9 martie 2018

De două zile admir declarații de amor. De la bărbați către femei, de la femei către bărbați, de la femei către femei, de la femei către copii și viceversa. Totul, minunat și încântător! Zice că e foarte sănătos să îți exprimi sentimentele. Oricum, decât animale moarte și tranșate, ca de Crăciun, mai bine flori kitch cu ‘la mulți ani’. Departe de mine gândul de a fi insensibilă! Pe bune! Am ajuns să accept pozele cu inimioare scânteietoare și flori cu coadă albastră! Da, îmi scârțâie puțin nisipul între dinți, dar, apoi mă gândesc că e venită din drag și din dorință de frumos. Nu-i cere omului ce n-are, zice o vorbă de la noi. Așa, că, de ce să fiu cârcotașă?

Am deviat. Ziceam de declarațiile de amor. Alunecând printre și peste ele, m-a străfulgerat un gând. O întrebare (ce putea să fie, dacă nu întrebare): când știi că ‘iubești prea mult’? Sunt sigură că ai întâlnit (poate chiar ai folosit) și tu expresia asta: ‘te/îl/o iubesc prea mult’. De fapt, în general e folosită la un timp trecut, că îți pică fisa după. De genul “ce mult te-am iubit, Paraschivo!”. Adică vine ca reproș sau ca explicație a unor alegeri complet idioate. Îi dai cheile de la casă și el/ea te lasă sportiv – ai iubit prea mult. Îți dă o smetie peste ochi și tu stai ca proasta și înduri – îl iubeai prea mult. Și exemplele ar putea continua.

Există așa ceva? A iubi prea mult? Hai, că nu o să încep cu filozofiile și cu scrisu’ adânc. Am înțeles că nu poți să pătrunzi printre prea multe figuri de stil. O luăm de-a dreptul, simplu, uman. Nici măcar nu voi pronunța cuvântul ‘atașament’. Ups! Hahaha!

Acuma, serios. Atâta iubire cât s-a drapelat zilele astea, putea să instaureze pacea mondială. Și totuși, nu. Cum așa? Oare cum de, după ce și-au lipit-o pe ziduri, acu’ o lasă la uscat? Păi n-o mai iubești tu sincer pe Mar’cica? Nu mai e Gicu, nambăr uan? Nu mai e copilu’ tău, ăl mai perfect și minunat? Cum se-ntâmplă de se-ntâmplă, că, dacă ieși acu’ pe stradă, vezi numa’ cadavre de iubiri, uscate. Oare din prea multul ăla li se trage?

Păi, nu zicea ‘Nea sfântu’ Pavel că iubirea poate orice și așa mai departe? Păi, dacă poate orice, de ce vă moare a doua zi? Când să mai poată, dacă se ofilește în 36 ore? Mai pompați o țâră de gaz, poate mai rezistă măcar o zi! Vorba cântecului: “un an măcar, atât, un singur an, iubire bibelou de porțelan!”. Hai, că ăsta e chiar nesătul, vreau un an întreg!

Oh! De-ar rezista de la un 8 Martie la celalalt… pfoaiiii! Ce minune de întreprindere ar fi!

Hai, că poate anul ăsta rezistă până la Paști, că pică devreme. Ținem pumnii!

 

D(i)ary. joi, 15 februarie ’18

Azi e o zi mai deosebită. Azi sărbătoresc în gândul și inima mea, câțiva oameni-bornă. Tu ai așa ceva? Sigur că ai, doar că nu știi despre ce vorbesc. Poate nu i-ai numit așa.

Oamenii-bornă sunt acei oameni care ți-au consolidat sau modificat traseul în viață. Unii îți arată că ești pe calea ta, alții, din contră, te obligă să schimbi macazul. Nu e întotdeauna ușor sau plăcut cu oamenii ăștia. Adică relațiile cu ei nu sunt întotdeauna cele mai ușoare, dar cu siguranță rămân ca o… bornă în existența ta. Știi clar că întâlnirea cu ei nu a fost degeaba, că dacă ți-a plăcut sau nu, chiar nu contează pentru că, de fapt, e o întâlnire importantă.

Și relațiile astea pot dura de la 5 minute la ani de zile. Nu știi niciodată și nici nu contează. Da, nici durata nu contează. Oamenii-bornă sunt și vor fi mereu importanți pentru tine pentru că asta sunt. Dacă ai înțeles o relație-bornă, îi vei fi mereu recunoscător. Eu, una le sunt. Și după zeci de ani poți să mai tragi învățăminte de pe urma unei relații-bornă.

Probabil vrei să știi cine sunt acele persoane pe care le sărbătoresc azi. Ha! Curiozitatea a omorât pisica!

Unul dintre ei este o profesoară de-a mea, din facultate, care mi-a devenit prietenă, mamă, colegă, soră, bunică, pavăză, exact atunci când aveam nevoie mai mult. Viața ne-a depărtat, dar recunoștința mea va lumina mereu relația cu acel om-bornă. Nu-ți voi povesti mai multe pentru că nu implic și viețile altora în jurnalul meu, fără consimțământul lor. Am vrut doar să spun că-i mulțumesc cu inima.

Cealaltă persoană e primul bărbat pe care l-am iubit. Da’ iubit așa, cu toată ființa și iubirea ce pot fi. Adică de-adevăratelea. A fost și îndrăgostire, și iubire, și sacrificiu, și libertate și … tot.

Nu cred că o femeie poate învăța ceva din viața asta fără să își piardă prima dată mințile, că să își regăsească inima, apoi să se piardă pe sine, ca pe urmă să își poată regăsi puterea și măreția ce e.

Ai să zici că iar încep un articol din ăla greu și serios, dar nu. Nu prea pot să vorbesc despre Adevărata Creație a Tatălui decât în cuvinte mari și frumoase. Și până la urmă, e jurnalul meu imaginar și dacă nu-ți plac imaginile și cuvintele de aici, n-ai decât să te duci în altă parte. La mine așa se vorbește despre Tata și Maica.

Îți dai seama cum e iubirea dintre Tata și Maica???

Ți-ai pus vreodată problema? Cum e aia?

Cerul și Pământul,

Cerul și Pământul

În cântec răsună!

Așa arată iubirea dintre Ei. Și dacă iubirea noastră nu arată la fel, atunci e ce vrei tu, numai iubire nu. Na, că am făcut și versuri.

Nu, nu spun că tre’ să fie cu surle și trâmbițe. Dar îți auzi inima cântând când iubești cu adevărat. Și dacă ai iubit o dată, se va întâmpla de fiecare dată când te îndrăgostești. Ca și cum aduni părți din iubirea cea mare, cu fiecare persoană pe care o iubești. Și se întâmplă după mulți ani să poți iubi pur și simplu, fără ardoare, fără patimă, fără sacrificiu. Doar pur și simplu. Și simplu, și pur. Și pentru asta mulțumesc Sus și omului-bornă ce s-a născut azi.