DAMA de ROȘU – Femeia Acasă

dama de rosu

Dacă, în societate, imaginea femeii e complexă, aceasta se datorează faptului că ea are în spate toată viața și experiența personală, tot evantaiul de roluri pe care femeia le îndeplinește în viața de familie.

Cine sunt eu pentru familia mea?
Ce roluri am în familie?

De obicei, spunem că acasă renunțăm la măști. Oare? Rolurile pe care le avem în familie nu sunt și ele niște măști? Cât ne confundăm cu ele, lăsându-le să ne definească, să vorbească despre noi, despre visurile noastre, despre identintatea noastră?

Rolurile din familie sunt primele roluri pe care le învățăm în această existență și, deci, ne sunt cele mai apropiate. De mici ne asumăm (pe lângă rolurile ce derivă din relațiile de rudenie: fiică, soră, mamă ș.a.m.d.) roluri ca ‘lider’, ‘mediator’ sau ‘servitor’.  Avem capacitatea de a le distinge pe fiecare în parte și de a observa diferența dintre ele?

Cât din responsabilitatea căminului stă pe umerii femeii, de fapt?

Ce ar trebui să își asume și ce nu?

Femeia are dreptul sau capacitatea de a-și alege ce rol vrea să joace în viața de familie sau este datoare să se achite de toate sarcinile pe care societatea le consideră a fi obligatorii?

Poate femeia să fie completă dacă nu-și întemeiază o familie (în sensul tradițional al cuvântului)? Cât ne dorim o familie și cât trăim după programele moștenite?

În a doua întâlnire din cadrul Atelierului de Dame ne vom concentra pe viața de familie, pe rolul femeii în casă (cămin) și pe puterea ei de a (se) crea în acest spațiu.

Vom descoperi și înțelege ce rol ni se potrivește cel mai bine, ce să ne asumăm și ce nu, de unde încep responsabilitățile femeii în legătură cu familia și în ce fel ne putem manifesta cu adevărat liber și autentic acasă.

Când: 25 și 26 Noiembrie 2017
De la 11:00 la 17:00 (ora de final depinde de dvs.)

Unde: Kara Therapy – Str. Licurg nr. 6, București

Cât: 270 lei – pentru persoanele care se înscriu până în 19 nov.
300 lei – pentru persoanele care se înscriu după această dată.

Înscrieri și alte detalii la:
workshop.dardedaria@gmail.com

Design grafic: Irina Maria Ganescu

Reclame

Colivia

În colivia în care mă ţin e bine şi cald.
O hrănesc uneori, să nu se ofilească.
În colivia în care mă ţin, soarele apune regulat şi răsare de fiecare dată.
Când deschide ferestrele.
Între două răsărituri e linişte.
Uneori plec, lăsând în urmă puţină iubire. Să nu se simtă părăsită.
S-a mai şubrezit în ultima vreme, dar îmi serveşte la fel de bine.
Nu are rost s-o repar, că nu am nevoie de ea mereu.
Asta nu-i prea place ei, coliviei.
Ştie că nu vom fi împreună pentru totdeauna şi, uneori, la plecare se agaţă de mine, încercând să mă urmeze.
Asta mă face greoi.
Chiar şi iubirea ce i-o las ca zălog, mă ţine din zbor. Nu pot pleca prea departe.
Când va veni timpul, îi voi spune poveşti, s-o adorm.
Şi va dormi destul. Atât cât voi avea nevoie să-mi pregătesc părăsirea.
Până atunci vieţuim împreună: ea caldă, eu blând.

fatacolivia

sursa imagine: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/8e/83/06/8e8306099b3b245362b402c820ff2b2c.jpg

LUMINAŢIA

Nu-i o sărbătoare naţională, cu fast şi cu fanfară. E o sărbătoare blândă, caldă, plină de iubire, înţelegere şi lumină. O sărbătoare care i-a unit pe toţi, indiferent de religie sau etnie.
Ca o dovadă că iubirea nu ţine cont nici de religie, nici de timpuri, nici de status social.
Luminaţie – 1 noiembrie
Cimitirele deveneau cele mai populate locuri din oraş.
Oamenii curăţau şi împodobeau cu crizanteme albe toate mormintele. Se rugau împreună, cântau, povesteau despre sau cu cei plecaţi. Ba mai aveau grijă şi de mormintele “fără familie”. Ştiau că sufletele lor nu sunt acolo, în morminte, dar cimitirul era locul de întâlnire. Ca un parc unde se întâlneau prieteni vechi.
Seara se aprindeau lumânări pe morminte şi cimitirul devenea cel mai frumos rai pe care ochii mei de copil şi-l puteau imagina.
Plecam spre casă şi, pe drum, vedeam cum se aprind câte două lumânări în ferestrele caselor. “Să vadă morţii, drumul”, zicea bunica.
Aprindeam şi noi cele două lumânări. Şi stăteam acolo, pironită între ele şi le spuneam “bun venit” celor duşi. Şi îi primeam în inima mea, de parcă i-aş fi cunoscut de-o veşnicie pe cei plecaţi înainte să vin eu pe lumea asta.
Şi-ntr-o seară ca asta, ascultând poveştile bunicii despre cei ce-au fost, la fereastra noastră s-a oprit “un îngerel”. Aşa l-am numit eu, după mintea mea de prunc. Nu ştiam cum altfel să numesc lumina diafană, imaterială ce-a zăbovit câteva clipe deasupra ferestrei, în cameră. Da, era în casă, nu afară. A tremurat puţin, ca o bucurie şi-a dispărut. Am văzut-o amândouă şi ne-am minunat.
Am mulţumit Cerului pentru vizită şi ne-am culcat, ascultând poveştile focului.
Simplă. Fără tam-tam. Fără fiţe. Aşa era Luminaţia.
O mare de flori albe şi lumânări, călăuzind spre iubire, sufletele celor plecaţi.
foto-dealuri-de-flori-si-lumina.zeci-de-mii-de-clujeni-au-continuat-traditia-luminatiei1351796606

DRAPEL / LIBERTATE

Poate vă întrebaţi ce caută un articol de lege pe blogul meu.
De mai mult timp observ o oarecare efervescenţă crescândă în legătură cu subiecte ca patriotism, drapel, autonomie, unitate ş.a.m.d.
Am observat, am tăcut, am mai spus una-alta, delicat, aproape monosilabic.
Dar, ce sa-i faci? Firea mea dă pe-afară şi trebuie să se exprime.
Voi, cei care luaţi un drapel şi-l aninaţi de grinzi, de pari, de porţi… îl purtaţi şi în inimă? Dacă e doar un motiv de mândrie “patriotică”, e degeaba. Drapelele nu sunt un simbol al naţionalismului (fie el şi decent), sunt un simbol al iubirii, al uniunii cu o palmă de pământ, adică o bucată din carnea Mamei. Un drapel mărturiseşte doar care parte din corpul mamei îţi este acasa. Va spune doar că eşti o celulă din mâna, din umărul sau din coapsa Mamei. Nu va spune nici că eşti mai deştept, nici mai muncitor, nici mai frumos decât altcineva.
“Ei” vor să îngrădească această declaraţie de apartenenţă a voastră. Aşa, şi? Vă vor face mai puţin aparţinători? Vă vor înstrăina de Mama voastră?
Tatăl v-a dat un suflet, Mama v-a dat un trup.
Astfel unirea dintre ei este continuă, permanentă.
Purtaţi drapelul în voi şi pe voi! Purtaţi-l la gât, purtaţi-l în păr, purtaţi-l în vorbă şi-n gând! Nimeni nu vă poate îngrădi, decât atunci când vă e frică, decât atunci când acceptaţi zăbala.
Ciudat cum câteva rânduri scrise de unii într-un articol de lege, pot să descătuşeze frica din oameni. V-aţi şi speriat că vă vor lua ceva din ce vă e drag! Ce să vă ia? Iubirea? Identitatea?
Dacă vi se fură buletinul sau certificatul de naştere, înseamnă că nu mai existaţi? O să-mi spuneţi: “ba da, că am un CNP înscris undeva într-un computer al statului”. Şi? Acea înşiruire de cifre vă defineşte? La atât se reduce fiinţa voastră?
Nu vă judec pentru că vă doriţi să arborati un drapel sau un altul, chiar mi-e drag să le văd fluturând. Vă rog doar să lăsaţi deoparte panica şi văicăreala şi să găsiţi soluţiile la îndemână.
Vi se pare că v-au îngrădit libertatea?
Credeaţi că sunteţi liberi?
Liber e doar sufletul.
Taică-meu mi-a spus demult un mare adevăr: “am fost cu adevărat liber doar în cei opt ani de puşcărie” (politică). Întelegeţi ce vreti şi ce puteţi din asta.
Un lucru e cert: ei interzic doar lucrurile de care le e frică. Dacă le frică de o bucată de cârpă
Nici acum nu au înţeles că un drapel se poartă în inimă, nu în varful unui par!
Ei n-au înţeles, dar voi?
Decât să vă plângeţi, mai bine vă distraţi punându-le mintea “pe moaţe”! Aţi primit în dar ocazia de a demonstra cât de mult înseamnă un drapel pentru voi şi cât întelegeţi din existenţa şi mesajul lui. Aveţi ocazia de a fi inventivi, adică de a lăsa sufletul să se exprime!

 

 

 

11870879_953933337963084_591240058439779222_n

DE-UN ZECE MAI

Nu îşi atribuia nici măcar ziua ei de naştere. Nu putea fi “ziua ei” dacă era “ziua Regelui”. Parcă nimic nu era al ei. Nici măcar numele, atât de frumos şi sonor, pe care nu îl purta, preferând un diminutiv într-o altă limbă. Parcă îşi ascundea identitatea. Parcă era “undercover” în propria-i viaţă. N-ar fi acceptat în ruptul capului să iasă în faţă, deşi ar fi putut, ar fi avut de ce şi s-ar fi descurcat de minune.
“De-un zece mai” venea lume să o felicite. Se pregătea delicat şi decent, totul era fără cusur, dar fără prea mare fast.
Veneau în două etape. Şi musafirii ştiau că aşa trebuie să vină: fiecare în etapa care se potrivea statutului lui. Prietenele veneau dimineata, pe la zece – unsprezece. Se servea o cafea (cicoare, că n-aveam cafea adevărată), cu prăjiturele şi biscuiţei făcuţi în casă. El ieşea să le salute, după care se retrăgea. Nu stătea niciodată la această întâlnire, deşi se ştiau de o viaţă şi erau prieteni. Era “momentul ei cu fetele”. Eu mă pregăteam din timp, învăţasem ce şi cum, doar s-o văd că îşi face timp să stea cu “fetele”. Îmi plăcea să le observ: decente, frumoase, elegante fără ostentaţie. Înviind o lume pe care alţii au găsit-o doar în romane.
Foştii elevi veneau după-masa, între patru şi sase; nu mai devreme, nu mai târziu. Primeau un lichior sau o tărie, un aperitiv şi o prăjitură. El era mereu acolo. “Domnii-nvăţători” erau ca un cuplu regal.
Iar mă întorc la “regalul” ăsta…
Da… Atunci n-am ştiut cum să-i spun că ea e regina vieţii ei, … şi a lui, şi a mea! Că ea ţinea în palma ei, tot sufletul casei, că iubirea şi fiinţarea ei între noi, dădeau echilibrul şi armonia existenţei. Era panicoasă şi asta îi dădea lui puterea de a fi calm şi echilibrat. Era puternică şi asta îi dădea lui şansa de a fi liber. Ea m-a învăţat să iubesc durerea care curăţă, suferinţa care clădeşte şi greul care întăreşte. De la ea am învăţat diferenţa dintre ţară şi patrie, grija pentru ceilalţi şi bucuria jocului.
Prinsă în lanţurile mentalităţii vechi, a ştiut cum să dea frâu liber urmaşilor ei şi să se bucure în tăcere că ei au rupt zăgazul.
Nu puteam atunci înţelege de ce se retrăgea mereu în umbră, împingând în faţă pe alţii.
Acum înţeleg.
O văd cum ne ţinea pe toţi, ca o matcă. Nu avea cum să iasă în faţă! Ea ne continea pe toţi, ne susţinea, ne hrănea cu iubire. Acum înţeleg: EA ERA FEMEIA/MAMA/MATCA
Noi – părţi ale ei, frânturi de armonie, cioburi de iubire, împrăştiate în colţurile lumii. De câte ori ne amintim unii de alţii, ne vorbim sau ne întâlnim, ea se întregeşte în noi. Fiinţează peste tot pe unde fiinţăm noi, se manifestă prin noi, fiind în sfârşit liberă!
Cred că fiecare familie are un spirit-matcă. El fiinţează la început într-un singur corp şi, Doamne, greu i-o fi să-l conţină! Apoi se propagă în membrii acelei familii, putând să se extindă şi să scape de barierele acelui singur corp. Şi nu mă mir că acea persoană, care susţine spiritul-matcă, e atât de contrară, trecând de la bucurie ludică la profundă tristeţe şi de la echilibrata putere la fremătânda panică. Îi conţine pe toti, cu toate ale lor, înţelegându-i şi trăindu-i pe fiecare în parte şi pe toţi la grămadă!
Matca noastră se numea Hortensia Irina şi nu şi-a spus niciodată pe nume.

poze_daria0015

Fotografie din arhiva personala

O NOAPTE

Puteam să îmi aprind lumânarea, scăpărând un chibrit.
N-am vrut.
M-am îmbrăcat frumos şi am pornit spre biserică.
Păsări negre şi coioţi străjuiau gardurile casei Tale, Doamne. I-am lăsat să fie, că doar ne-ai îngăduit pe toţi, pe lumea asta.
Mă gândeam: ce frumos ar fi să treacă şi pe-aci lumina aceea albastră, de care povestesc unii… Oare ar schimba ceva? Ar fi măcar văzută, băgată-n seamă?
Adună-te, Darie! Ce? Ridici pretenţii la Dumnezeu? Doar fumul de tămâie, smerenia şi iubirea ajung Sus, la El!
M-am adunat şi mi-am găsit un loc, mai deoparte, lângă treptele construite mai nou, lipite stupid de faţa bisericii, strivindu-i frumuseţea.
Slujba începuse, de fapt, dar oamenii nu o băgau în seamă, că doar era cam întuneric, fără candelabre şi nici startul nu fusese dat cu “veniţi de luaţi…”. Considerau că e un fel de antreu, un aperitiv.
Ascultam ce spunea preotul acela, puţin plictisit. Ascultam cuvintele care îi ieşeau pe gură. El ştia că nu-l ascultă nimeni şi de aceea zicea acele cuvinte “de serviciu”, să fie.
Dar eu îl ascultam. Şi Dumnezeu îl asculta.
În urechi îmi răsuna Cuvântul, iar ochii mei se uitau în jur, negăsind legătura!
Doamne! Unde e legătura???
Aud ce-mi spui şi mă uit la fraţii mei: îmbrăcaţi frumos, adunaţi în curtea casei Tale, să te aştepte să Te arăţi în ei… dar… vorbesc şi se hlizesc între ei, mai se-mbrâncesc, încercând să facă rost de un loc mai bun la “show”. E bine că sunt veseli.
Ei nu Te aşteaptă pe Tine! Ei îl aşteaptă pe preot, să iasă cu lumânările alea. Nici lumina nu vor s-o-mpartă între ei: toti vor “de la preot”.
Cu cine vorbeşti, Tată?!
Ce aud şi ce simt nu are nici o legătură cu ce văd!
Mi-am luat frântura mea de lumină şi m-am strecurat spre casă.
Încercam să fiu cât mai invizibilă, deşi cred că nu era nevoie de atâta strădanie: chiar eram.
Bine c-a venit dimineaţa, cu Lumina Ta, Doamne!
Lumina Ta şi-a Mamei, ce ne luminează inima şi mintea, carnea şi conştiinţa.
Lumina-m-aş şi n-am cui.

inviere

Lansare pentru NOI, cei visători, ÎN SECOLUL XXI

„NOI in secolul XXI” – vol. 2 a ajuns si la Baia Mare.
Am revazut in sala, parti distincte din copilaria si adolescenta mea. Parca se vorbisera intre ei si au venit special pentru a fi reprezentanti ai momentelor din viata mea de atunci. A fost ca si cum as fi primit permisiunea de a-mi revedea viata!
Peste asta, ca bonus, am cunoscut oameni minunati, cum e Mihai Cotea: Omul din Coltul Cultural 
Inca nu stiu ce-am facut sa merit toate minunile si bucuriile din ultimii doi ani.Imi ajunge sa ma bucur si sa fiu recunoscatoare.
Multumesc, Tata!

Colțul Cultural

La Baia Mare a avut loc ieri un event fain la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”. Daria Gănescu s-a reîntors la origini cu un vraf de cărți la sub braț, pe care le-a împărțit tuturor celor prezenți, pe feliuțe de gânduri. De meserie artist păpușar, născută și crescută la Baia Mare și Baia Sprie, Daria a luat drumul Capitalei, după Revoluție, pentru a studia meseria părinților săi la UNATC. În decursul anilor a colaborat cu Teatrul Țăndărică, urmând ca de aproximativ 19 ani să se implice și să dezvolte un program UNITER importat la noi în țară, denumit: CliniClown ( clovni care lucreaza numai in spitale sau la copiii cu nevoi speciale.) Grație acestui proiect, a decis să meargă mai departe și în prezent se numără printre membrii fondatori ai Asociației ClowniMed.

”Noi în secolul XXI” face parte din colecția Noua Paradigmă a editurii Cartea Daath. Este vorba de două volume…

Vezi articolul original 441 de cuvinte mai mult