D(i)ary. marți, 6 martie ’18

Nu știu cum e pentru tine ziua de marți, dar eu am decis acum câțiva ani, că cele ‘trei ceasuri rele’ îmi vor fi benefice. Da, din cauza Dlui Marte, ziua de marți are niște momente cam speciale sau interesante, cum spun unii. Eu zic doar că are niște faze nasoale, pe care, dacă nu știi și nu vrei să le consideri ‘bune la ceva’, sfârșești prin a-ți bate singur cuie în talpă și a înjura de mama focului. Și de ce să ne facem păcate? Hihihihi!

Păi, ce face Marte? Război, o să-mi spui. Mda, se cam războiește și, în timp ce se războiește consumă o grămadă de energie. De unde? De la tine, fraiere, că doar nu de la el! Ce-i prost? El e un zeu, noi, bieți muritori! Recunosc, eu mă simt bine în compania acestui domn războinic, că doar mi-e patron.

Mai întâi, am învățat să folosesc furia ca și scut. O scoteam în față, să nu se apropie nimeni! Cum, de ce? Pentru că eu, de fapt, eram o bleagă moale, care se emoționa din cauza fiecărui fir de iarbă. Aveam nevoie de cineva să mă apere, nu? Ți-amintești că scriam deunăzi despre Golem? Ei, furia este Golem-ul meu. Da, acum pot s-o spun. După ce l-am creat (mare, verde, de neoprit), am observant că începe să mă controleze el pe mine. Ei…. Asta nu prea mi-a convenit. Ce facem acum? Ne batem în orgolii? Păi, io te-am făcut, io te omor! Vrând să scap de el, am realizat că nefiind altceva decât furia mea, o pot folosi ca energie când am nevoie. Și uite-așa mă înfuriam la comandă pentru a putea face curat sau alte treburi care necesitau o cantitate de energie mai mare decât aveam (eu cu energia fizică nu stau prea bine – talasemie, chestii). Și asta a funcționat până în momentul în care am realizat că îmi furam singură căciula. Da, pe moment aveam energia necesară, dar după un timp mi-am dat seama că, de fapt, consumam mai mult decât aveam. Era ca un credit la bancă: tu poți să iei cât vrei, dar e cu dobândă.

Trecând anii, nu mi-a mai convenit sistemul ăsta. Așa că, am concluzionat că voi renunța la serviciile ‘monstrulețului verde’ și l-am închis bine-merci într-un străfund de ființă.

Da, da! Să crezi tu, asta! Au venit momentele în care aveam din nou nevoie de serviciile lui! Păi, ce facem? Ori albă, ori neagră!  N-am zis că nu-i frumos, că nu e benefic și constructiv? Ba, am zis. Dar ce te faci cu nevoia? Și-am avut așa, o perioadă de discursuri interioare, în care mă certam eu cu mine, dacă da sau ba. Până în momentul în care mi s-a revelat un mic adevăr; o scânteie, un ciob minuscul din Adevăr. Atunci am văzut care era întreaga lui capacitate. Atunci am înțeles și de ce era verde, și de ce s-a manifestat încă din copilărie (numai în momente absolut necesare) și de ce și-a schimbat nuanța de verde, pe măsură ce învățam să comunic cu el, să îi folosesc valențele.

Următorul pas a fost să văd / înțeleg cine este această ființă / creație.

Ești curios, ai vrea să știi, nu? Ha! Nu, asta nu ți-o voi spune acum. Uită-te în ochii furiei tale și vezi ce afli.

Până atunci, bate-n lemn, scuipă-n sân, fă trei pași în spate și roagă-te să nu vezi vreo mâță neagră, că de cele 3 ceasuri rele nu scapi! 😀

 

Related image

Anunțuri