D(i)ary. marți, 27 martie ’18

În ultima săptămâna, mai multe persoane au venit spre mine, purtând aceeași povară: rătăcire de cale / destin neîmplinit. Asta poate pentru că eu m-am obișnuit ca, din timp în timp să îmi fac o evaluare, un bilanț. Nu de altceva, dar mă cunosc și știu cât de mult îmi place s-o iau pe arătură.

Să fii lângă un om care își recunoaște menirea, visul, destinul, fără să îi spună cineva ‘tu ești bun pentru’ sau ‘ție ți-e menit să’, e cam frumos. E ca atunci când asiști la o naștere. Durere, sânge, risc, plâns, ca apoi să treci la acea bucurie ușoară și liniștită pe care noi o numim ‘împlinire’. Împlinirea nu e ‘unflarea în pene’, nu e un sentiment arogant și fudul, ci o așezare în matcă, o liniștire și o armonizare a minții cu sufletul. E atunci când, în sfârșit, mintea începe să înțeleagă cântecul sufletului și îl fredonează și ea.

Să fii moașa unui astfel de moment, înseamnă un risc, pe care ți-l asumi. Spun asta pentru că știu cazuri în care curajul a dispărut curând, omul s-a întors din drum, ascunzându-se sub pietrele sub care a trăit înainte și a aruncat și cu … spre mine, susținând că sunt nebună, că mi s-a părut, iar atunci când a realizat că, de fapt eu nu îi pusesem decât întrebări, că toate răspunsurile au fost ale lui(ei) și decizia i-a aparținut, mi-a spus că sunt vrăjitoare. Hahaha! Mda, mi-ar fi plăcut. Mulțumesc pentru compliment.

Să ai curaj, nu e complicat. Ce e complicat, e să ai încredere în curajul tău, să îl menții, să te ții de el ca și cum ar fi felinarul din mâna ta. Să te entuziasmezi pe moment, e simplu și, în același timp, o minciună frumoasă pe care ți-o spui. Să îți păstrezi entuziasmul este aproape imposibil și consider ca e tot o minciună pentru că entuziasmul este, prin definiție, ceva trecător. E ca și cum te-ai droga. Singurul lucru pe care ți-l poți păstra e încrederea. Ea va fi combustibilul care îți va alimenta și curajul și tenacitatea, și entuziasmul.

Atunci când decizi să îți urmezi calea, multe schimbări se petrec, iar unele nu sunt tocmai comode. Întreabă-te dacă merită. Dacă ești pe calea ta, răspunsul va fi mereu afirmativ.

Unii vor să le fie doar ‘bine’. Altă capcană. Cei mai iubiți și cunoscuți salahori sunt artiștii. ‘Arta cere sacrificii’, nu? Dacă viața ta e opera ta de artă, fii pregătit să sacrifici toate fricile, comoditatea, realțiile de complezență și miciunile plăcute.

 

Reclame

27. APA

Un maestru într-ale artelor marţiale spunea că trebuie să fii ca apa.
Să curgi, să te aşezi, să iei fiecare obstacol aşa cum e, fără să-l judeci, doar să treci prin, pe lângă, pe sub sau peste el. Cum poţi, cum îţi iese pe moment.
Să fii incolor, inodor.
Fără personalitate? Nu, fără ambiţii, fărăîntr-un fel sau în altul”. Să fii transparent şi permeabil. Să fii fluid şi fluent.
Să îţi asculti apa din tine, să afli dacă e curată sau nu, dacă e liniştită sau nu, învolburată sau limpede… Să laşi apa din tine să vorbească, să se exprime pe sine, nu pe tine. Să spună despre tine ceea ce tu habar nu ai.
Apa e ca energia: nici bună, nici rea; nici folositoare, nici distructivă.
Apa este.
Apa e exemplul cel mai palpabil, cel mai vizibil al divinităţii.
Este primul element despre care învăţăm că, deşi îşi schimbă felul în care se prezintă, rămâne acelaşi lucru: apă.
Doi Hidrogeni, împreună cu un Oxigen = 3 entităţi = Trinitatea = Viaţa.
Să fii ca apa. Să fii echilibrul celor Trei, fără ambiţii, doar să fii.
O considerăm murdară sau curată, sănătoasă sau nu, importantă sau nu. Şi ea se supune, cu smerenie şi fără resentimente, voinţei noastre. Ne oferă acea manifestare a ei pe care noi o afirmăm.
Să fii ca apa. Să fii acel ceva/cineva de care cel din faţa ta are nevoie, pe care cel din faţa ta îl cere. Să răspunzi întotdeauna afirmativ cererii Întregului. Fără întrebări, fără comentarii, fără dorinţe personale.
Să fii ca apa. Să fii îndestulare şi distrugere, viaţă şi moarte.
Să fii întreg. Să fii totul, cu pretenţii de nimic.