20. 9. 2018

question mark

Preferi să trăiești sub cerul liber sau într-o colivie aurită? 

Reclame

D(i)ary. marți, 20 februarie ’18

Ce să-ți scriu în dimineața asta?

Sunt foarte multe subiecte pe care am putea să le abordăm, disecăm, măcinăm…

Totuși, în momentul ăsta mi-e bine așa, în liniște. Chiar și sunetul tastelor e în plus. Și tastele de la laptop nu fac ca cele de la mașinile de scris pe care am învățat eu dactilografie, în liceu. Alea – lucru sănătos! Habar n-am ce marcă erau, dar le văd și acum în fața mea: mari, sănătoase, rezistente. Stilul sovietic! Mamăăă! Trebuia să lovești sănătos și îți intrau degetele până la a doua încheietură!

asdf șlkj asdf șlkj asdf șlkj …

Mda. Recunosc, am ieșit din liceu cu o calificare mai acătării decât alți tineri de vârsta mea: secretar steno-dactilograf. Îmi pare rău că nu mai țin minte stenografia. Spre deosebire de dactilografie, n-am mai folosit-o și am uitat. Dar e atât de frumoasă! Semnele alea sunt atât de frumoase! Seamănă, întru câtva, cu scrierea arăbească. Poate doar în capul meu. Dar seamănă.

Și ne preda Dna Rogojan, care ne era și diriginta. (Bine, era profesoară de latină, dar nouă ne preda steno-dactilo.) Pffff… ce profesoară! Exemplară! Era exact cum mă  învățase bunica mea că trebuie să fie ‘o dăscăliță’. Nu îi lipsea nimic: decentă, elegantă, sobră, corectă, severă exact cât și când era nevoie, cu simțul umorului, deșteaptă. O iubesc și o respect și azi. Când am văzut-o la lansarea cărții în Baia Mare, mi-a stat inima! De emoție, de bucurie, de onoare ce mi se făcea. Și când te gândești că n-am apucat niciodată să îi mulțumesc, doar am strâns-o în brațe și am privit-o în ochi. Atâta bucurie și viață e în ochii ăia!

De câte ori mă gândesc la Dna Rogojan, nu pot să nu-mi amintesc de bunica și nu pot să nu mă gândesc la sutele (poate miile) de dăscălițe care ar fi trebui să le ia ca exemplu. Și mai bine nu mă gândesc că, de la starea plăcută și pufoasă a amintirii, ajung instant la furie și-mi vine să dau cu dascălii de pereți. Mai bine rămân în starea de reverență față de Doamnele mele.

Plecăciune, Doamnelor Dăscălițe, Hortensia Irina Alboiu și Doina Rogojan! Voi mi-ați demonstrat / confirmat ca dascăl perfect există.

Azi e 20 2. E o zi perfectă pentru a sărbători iubirea sădită în ochii și inima copilului ce-am fost, încrederea și curajul, etica și responsabilitatea pe care le-am învățat de la voi!

Mulțumesc!