18. 3. 2018

question mark

Cât oferi din tot ceea ce ești?

Reclame

D(i)ary. duminică, 18 februarie ’18

Am găsit două modele de cusătură în cruci, din Țara Lăpușului și m-am gândit c-ar arăta foarte fain ca zgărdane. Așa că m-am apucat și le-am trecut în catastiful cu modele (nu îi pot spune caiet, că e cât o evanghelie).

Lucrând la asta, mi-am văzut mâinile și m-a fulgerat: Doamne, câte le-ai dat să știe și să facă!

Știu să mângâie, să țină acul, să curețe, să lovească, să modeleze, dar cel mai bine știu să vorbească. Din suflet.

Am învățat de copilă să observ și să înțeleg mâinile oamenilor. Pentru mine, fața nu prea contează. Mâinile sunt cele care îmi povestesc despre omul din fața mea. Chiar și atunci când sunt aranjate, dichisite sau, din contră, trudite la fel ca țarina. Mâinile nu pornesc din umeri, ci din suflet. Când te uiți la mâinile unui om, îi vezi sufletul. Când știi ce face un om cu mâinile, știi cine e sufletul ce locuiește acel trup. Când mângâi pe cineva, l-ai atins cu sufletul tău. Când îl ții de mână, sufletele voastre se ating într-un fel profund și subtil.

Recunosc că am o relație specială cu mâinile mele. Nu-ți imagina că le îngrijesc într-un mod special. Sunt la fel ca mine: cum le-a lăsat Dumnezeu. Doar că sunt atentă la ele, la fel cum sunt atentă și la mâinile altora, și observ cum se transformă în funcție de starea mea, de omul din fața mea, de treaba pe care o au de făcut. De cele mai multe ori, ele știu mai bine ca mine. De aceea știu că tot ce ating, e atins de aripa sufletului meu.