13. 10. 2018

question mark

Cui și cât a ajutat faptul că „ai dreptate”? 

Reclame

D(i)ary. vineri, 13 iul ’18

Nu mai știu dacă m-a trezit eclipsa, Luna sau motanul. Crezi că e important? La 5:40 dimineața e o liniște superbă, chiar și pe strada mea. La 6:00, două mașini devin patru, intervalul dintre două tramvaie se scurtează. La 6:30 mă bucur dacă pot număra până la 20 între două mașini. Dacă aș rămâne agățată de zgomotul străzii, mintea mea nu și-ar mai găsi odihna. Am învățat să mă agățat de razele de soare printre ramuri, de sunetele din interiorul meu. Am învățat să aleg lumea interioară. Ai spune că fug. Nu, doar mă retrag. E mult mai ușor să privești din interior spre exterior decât invers. Cel puțin, atunci când ai înțeles că nu ești decât în interior.

Lună, Lună Nouă
Taie pâinea-n două
Și ne dă și nouă!
Ție jumătate
Mie jumătate
La vară – bucate!

Așa ne-a învățat bunica să (des)cântăm la Lună Nouă.

O fi despre generozitate? Despre legătura femeii cu lumea asta? Dacă femeia e rodnică și lumea e rodnică. Dacă femeia de darnică și lumea e darnică.

Lumea – Lunea – Luna

Cine-i Lumea? “Natura”, o să zici. Și Natura cine-i? E ceva sau cineva? Unii o văd ca pe o bucată de lut, alții ca pe o piatră. Unii o consideră Maică/Zeiță, alții nici nu se gândesc la ea. Pentru unii, Lumea e Terra, pentru alții e omenirea. Da, acuma știu că ești deștept; o să sari: “și una – și alta!”.

Când spui cuvântul ăsta, ‘lumea’, care e prima imagine pe care o vezi, care e prima senzație pe care o simți în corp? Ce simte ființa ta când aude “LUMEA”?

Probabil că azi, pentru că e unul dintre acele momente în care Luna are tupeul să se înnoiască exact când iubitul ei, Soarele e puțin eclipsat, femeile au o mică șansă să fie mai blânde cu ele, mai sincere atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară. (Păzea!)

Și da, e o zi de vineri-13. Vineri e ziua zeiței Venus, cea care ne învață să ne valorizăm. 13 e un număr absolut fabulos, dacă știi că reprezintă manifestarea Trinității în materie, manifestarea Voinței Divine în dimensiunea asta (3D). Această zi de vineri-13 e cu dedicație specială pentru cei ce acceptă să primească cu recunoștință și curaj, orice dar le oferă subconștientul lor. Deschide-ți inima și mintea, să te auzi ce-ți spui!

Sfatul terapeutului? Beți apă.

 

D(i)ary. marți, 13 martie ’18

Afară e o vreme de parcă ar fi seara, pe la nouă. Cum să ai o stare bună în astfel de condiții meteo?

Doamne, îți mulțumesc că nu am de plecat nicăieri, că mi-ai permis să nu am ‘un servici stabil’, să fiu fiica ploii, să n-am nici un căpătâi, să nu am nici o garanție a zilei de mâine, nici un plan de pensii (nici gândul că mă voi pensiona), nici o ‘asigurare a viitorului’! Îți mulțumesc, Tată, că nu mă lași să dorm bine și liniștit, trăind o zi la fel ca alta, că ai sădit în mine acea fire păcătoasă a inconstantului, a nemulțumitului, a nerăbdătorului și descreieratului care fuge de rutină! Că nu m-ai lăsat pradă ‘siguranței’, confortului și ‘bunăstării’, că m-ai mânat de la spate (cu biciul când a fost nevoie) să fug mereu, nu de ceva – ci spre ceva, nu din cauza cuiva – ci spre brațele cuiva.

Am o viață total incomodă și inconfortabilă, trăiesc cu această persoană interioară care e veșnic în alertă (să nu ne plictisim), veșnic în căutare și în așteptare. Zice că așteptările te vor răni. Sunt toată numai răni și cicatrici de atâta viață! Ți-amintești, când eram adolescenți ce ‘cool’ era să ai cicatrici? Ce sexi ni se păreau băieții cu cicatrici! Și acum ți se mai par, dar nu mai ești de acord ca o femeie să își poarte cicatricile la vedere. Dă-i cu laser, dă-i cu botox, dă-i cu ce-i dai, numai acoperă-le! De ceeee??? Ridurile mele sunt cicatricile emoțiilor pe care le-am izbit de trupul ăsta! Părul cărunt e cicatricea lucrării cu mine și cu tine (de când s-au întețit terapiile s-au înmulțit și firele albe). Cum să nu mă bucur de el? Sunt mândră chiar! Fiecare iubire, fiecare bucurie, tristețe, frică, încredere, reușită sau eșec, au lăsat dâre adânci în trupul ăsta. Și vrei să-l modific, să-l ajustez? Nici vorbă! Să-l ascund? Cum? Când el îmi spune povestea mai bine decât aș putea s-o fac eu?

Singura diferență este în ochii celor ce citesc povestea. În inima și mintea lor. Dacă vrei să citești o poveste, citește-o cu totul, nu lăsa pasaje pe dinafară. Ai să pierzi tâlcul. Făt-Frumos n-a fost singur pe cale, Prințesele nu rămân mirese toată viața, iar dovlecii nu rămân calești. Alea sunt frânturi de povești pe care le înghițim de niște ani. Povestea întreagă e printre așternuturile murdare, greul nopților cu febră, durerea serii și disperarea dimineții.

Se spune că trebuie să îți respecți părinții. Ăsta e singurul motiv pentru care ar trebui să îi respecți: că au reușit să rămână bipezi după câteva zeci de ani de tăvăleală în plus și au reușit să-ți mai și zâmbească după asta. Nu-s nici mai deștepți, nici mai înțelepți, nici mai cu moț decât tine. Sunt doar mai izbiți în inimă și-n trup și, cu toate astea, le mai strălucesc ochii a iubire când se uită la mutra ta. Nu c-ai fi făcut ceva s-o meriți.

Gracias a la vida!