D(i)ary. luni, 12 martie ’18

Am văzut o pagină pe Facebook, cu numele ‘The masculine soul’. Mi s-a părut un nume foarte frumos! Și unde mai pui că postaseră chiar fața unui cal roib superb. Perfectă alăturare! Ce stare mi-a dat imaginea aceea! Pfff…

Mulți cred că pasărea e simbolul sufletului. E o confuzie ușoară între suflet și Sfântul Duh, care e reprezentat prin porumbel (nu discutăm legătura dintre porumbelul lui Noe și imaginea Sfântului Duh, deși ea există). Sufletul e ilustrat de multe ori având aripi. Poți considera pasărea ca simbol al sufletului, dar ea e simbol al Spiritului. (diferența nu există decât pentru ca mintea să înțeleagă ‘organigrama’ Cerului, o găsești explicată pe înțeles de Aivanhov)

În culturile șamanice, din orice parte a Terrei, găsești calul ca simbol al sufletului. Acea fărâmă întrupată, care acționează în trup. Și ce trup, Doamne! Ce-ai putut crea! Ce minunăție, ce maestuos și totodată, cât de fragil și delicat! Te uiți la toată forța emanată de creatura asta și simți în el tot ce ar trebui să simți când vorbești despre suflet!

O să îmi spui că văd bărbatul perfect ca fiind un armăsar. Nici vorbă! Ferească Dumnezeu, că armăsarul e cel mai prost dintre cai! Știi care e asemănarea dintre un neuron și un spermatozoid? Ambii dau din coadă, ambii au o singură funcție și un singur ‘gând’, ambii sunt vitali pentru sistem, deși sunt cele mai proaste celule din organism. Ăsta e armăsarul.

Simbolul sufletului nu e armăsarul, nici iapa. Simbolul sufletului e Calul. Acea creație care însumează în ea forța, frumusețea, libertatea, candoarea, fragilitatea, măreția și inteligența.

De ce crezi că ți se taie respirația când vezi (chiar și numai pe un ecran) cai alergând? E sufletul tău care strigă ‘Da! Acesta sunt eu! Asta e existența pe care sunt menit să o trăiesc!’

“Caii liberi, fără șei!”

Singura problemă este că ne-am obișnuit prea mult cu grajdul, cu ieslea, cu zăbala și ne e teamă de libertate.

Cerem de la parteneri să fie cuminți, stabili, casnici pentru că ne e teamă că-i vom pierde, că dacă vor alerga liberi, noi nu vom fi capabili să îi urmăm. Vrem ca femeia să fie ‘acasă’, iar bărbatul să fie ‘provider’. De ce naiba nu ne ajunge să ne iubim, fără să mai cerem nimic de la parteneri în afara libertății și a onestității?

Pentru că atunci când cerem ‘doar’ atât, cerem prea mult.  Le cerem să își asume tot ce înseamnă libertatea, să se asume pe ei cu tot ceea ce sunt.

Caii sunt liberi mereu. Grajdul și ieslea, și zăbala sunt iluzia pe care o acceptăm din frica de libertate.

 

Anunțuri

12.

Am atâtea să-ţi spun.
Cuvintele se bulucesc în gură şi nu iese nici unul.
Gânduri. Imagini. Emoţii.
Gură săracă, trup prea mic!
Multe, prea rapide, toate vor să fie exprimate, date afară!
Ies!
Se sparg ca baloanele de săpun. N-au formă. N-au consistenţă. Au doar „o idee despre”. Nu sunt adevăr. Sunt cuvinte despre.
Ce vrei să-ţi spun? Ce mai rămâne de spus? Pot totul într-o secundă sau nimic într-o viaţă. Alege!
De ce vorbim? De ce pierdem timpul? E mai bună atingerea.
Dă-mi mâna.
Ştiu. Ştii.
E mai important să faci un ceai decât să spui.
Cât timp şi energie mi-a luat să spun asta şi tot nu înţelegi. N-ai ce.
N-ai ce să le spui. N-ai cum. Ţine-i în braţe. E de ajuns.
Când nimic nu mai merge, ţine-i în braţe. Nu au nevoie de nimic altceva. Nimic nu le e mai de folos.
Ţine-i în braţe, pentru Dumnezeu! Nu-i lăsa să cadă! Măcar să alunece, să nu se rănească… prea tare.
Ţine-i în braţe.