D(i)ary. duminică, 11 martie ’18

Vorbeam ieri cu o prietenă despre ‘parveniți’. Nu, nu-i bârfeam, doar observam felul de a reacționa în diverse situații, mentalitatea și stereotipiile. Fiecare e tributar condiției sale, oricât ne-ar plăcea să mascăm sau să negăm asta. Crezi că ‘a-ți depăși condiția’ se referă la statut socio-financiar? Asta e rețeta clasică a parvenitismului. A-ți depăși condiția ar însemna o reală evoluție, adică o transformare profundă interioară. Condiția este ceea ce te condiționează. Logic, nu? Nu poți crede că, învățând să te îmbraci altfel, învățând să folosești o cremă sau un fard, învățând să mergi pe tocuri, devii o doamnă. Nu poți crede că, îmbrăcând costum, punându-ți un ceas scump, șofând o mașină bună, te va transforma instant într-un domn (nici măcar într-un bărbat).

Sigur că tot efortul pe care l-ai depus pentru a te cizela, se vede și este de lăudat. Ce ai nevoie să înțelegi, însă, este că ceea ce înseamnă cultură, ștaif, se moștenesc, nu se acumulează ca la școală. E foarte bine că ai muncit în sensul ăsta. Copiii și nepoții tăi vor moșteni tot ce ai reușit tu să înveți. Da, la ei se va vedea acea trăsătură naturală. Dacă pentru ei o faci, e bine. Dacă o faci pentru tine…

Nu vreau să înțelegi că am ceva cu parveniții. Doamne ferește! Nici vorbă. Nu ne puteam naște toți sub un blazon, iar dorința de transformare, de evoluție a omului mi se pare salutară. Lipsa de autenticitate este deranjanta, e drept, dar de unde să știe omul că nu e autentic, când el nu știe ce-i aia autenticitate? Dacă el crede că a fi o făcătură, e frumos? Ăla e (h)autenticul lui, na! Pentru că, oricât s-ar strădui cineva să pară ceea ce nu este, adevărata lui esență (și aici nu mă refer la cea divină), va transpare prin orice fard, prin orice diplomă și orice costum.

Frumusestea este în ochii privitorului, e drept, dar adevărul nu este condiționat de acesta. Adevărata natură nu e influențată de nici un artificiu uman, de nici o diferență de percepție. Adevărul este adevărat, indiferent de  părerea ta sau a mea.

A fi autentic înseamnă a fi confortabil cu adevărul.

Reclame

11.

Pot atât de multe.
Pot să iubesc un culcuş prăfuit în mijlocul vacarmului, unde mirosurile aduc cu groapa de gunoi, unde aerul e sălciu şi tulbure, apa e galbenă şi puturoasă, oamenii – agresivi chiar şi-atunci când se bucură.
Pot să iubesc acest loc, unde copacii se sufocă gemând, cu frunze chircite, unde păsările abia-şi mai amintesc trilul, animalele arată toate parcă-s bolnave – fragile.
Pot să iubesc acest loc unde eşti considerat ciudat doar pentru că se poate, unde oamenii cred când e la modă, iubesc când e la modă şi ajută doar când trendul o cere. Şi pe ei pot să-i iubesc.
Chiar dacă inima ştie ce-i dorul, a-nvăţat să tânjeasca în şoaptă şi să iubească acest purgatoriu, fără dorinţa de-al înţelege sau de-a se explica pe sine.
Ne-am pricopsit unul cu altul şi-nvăţăm să ne iubim aşa cum suntem, în fiecare zi: el jegos şi eu ciudată.
Mulţumesc, Tată.