D(i)ary. marti, 26 iunie ’18

De ce-i e teamă omului cel mai mult? Cred că de libertate. De orice fel de libertate. Până la urmă și moartea e o formă de libertate. Avem aceeași reacție atunci când cineva ne spune că ne e frică de moarte, ca atunci când ni se spune că ne e teamă de libertate: “mmmm… nuuuuu! ăăă… păi, nuuuu… căăă…”.

Unii refuză clar ideea, găsind instant motive pentru care ‘nu-i așa’. Alții acceptă doar din gură, dar ochii și poziția corpului lor spun o cu totul altă poveste. Alții se îmbată cu apă rece, găsind surogate de libertate în atitudini împrumutate, strângându-și zgarda și mai mult, până ce sufocarea le dă senzația de euforie. Ce să-i faci? Până la urmă, masochismul e o realitate.

Omul va căuta mereu și mereu libertatea și o va pierde mereu și mereu în favoarea dorinței de a-i fi bine, de a-i fi comod.

La 25 de ani am ales pasiunea cu tot greul pe care îl aducea, în detrimentul confortului. Nu era o libertate totală, era doar libertatea de a crea și de a trăi frumos. După zece ani, greul a încetat să mai fie topit în frumos, așa că am renunțat la pasiune în avantajul confortului. După foarte scurt timp, confortul a devenit de nesuportat. Zgarda strângea atât de tare, încât abia mai vedeam în fața ochilor. Am tăiat-o. Atunci am pășit “în gol”. Tălpile mele nu erau susținute de absolut nici o garanție umană/socială. Nu aveam nimic, în afara aceluiași apartament și aceluiași copil, care cereau de la mine ‘responsabilitate’. Am riscat și mi-am oferit o lună de odihnă și liniște. După un asemenea salt aveam nevoie de o mică pauză, să mă adun. Apoi am ieșit în lumină și am declarant ‘asta sunt!’. Miracolul nu a fost că munceam maxim 20 de ore pe săptămână, în loc de 14 ore pe zi și câștigam aceeași bani, ci că pasiunea și bucuria au reapărut  în viața mea.

Bineînțeles că a fost un ciclu, peste câțiva ani am simțit că am nevoie să schimb. Îmi era din ce în ce mai greu să colind orașul în lung și-n lat. Atunci am decis să mă opresc, să las să vină către mine. Asta a fost și mai greu. Pentru o persoană cu atâta energie de foc era aproape insuportabil să stea în așteptare! Perioada de ajustare a durat puțin mai mult, dar ajutoarele nu au întârziat să apară. Am realizat că, de fapt, omul tinde ‘să facă’ atunci când e nesigur, atunci când îi lipsește credința. A face nu e altceva decât exprimarea lui A fi. Atunci când ‘faci pentru că’, ești departe de tine, de cine ești și, mai devreme sau mai târziu, te vei trezi nefericit. Atunci când faci pentru că asta vine din tine, pentru că așa se exprimă Eu sunt-ul tău, fără să ai altă motivație, fără așteptări (nici măcar de ordin moral), totul curge lin și se aranjează cărămidă după cărămidă sub tălpile tale, pe măsură ce înaintezi prin viață.

În acest punct realizezi că eliberarea pornește cu fiecare condiție exterioară ție și e musai să continue cu fiecare condiție interioară. Nu e destul să te eliberezi doar de chingile exterioare, ci e nevoie să te eliberezi de tine, de tot ceea ce te face să te consideri unic, altfel, deosebit, de tot ceea ce te face să te consideri tu însuți. Ne grăbim să ne descotorosim de defecte, uitând să ne eliberăm de calități. Ne grăbim să scăpăm de greu, uitând să renunțăm la ușor. Libertatea nu înseamnă nici ușor, nici greu, nici bine, nici rău. Libertatea înseamnă renunțarea la tot ce te face să te crezi pe cuvânt, la tot ce te face să vrei într-un fel sau în altul, uitând că ești aici tocmai pentru acest mic amănunt: să înveți să nu mai vrei într-un fel anume, ci să accepți tot ceea ce vine cu detașare și încredere.

Reclame

D(i)ary. luni, 25 iunie ’18

Mai poți să mergi pe brânci, ferindu-te de lumină?

Mai poți să te târăști prin colb, doar-doar nu-ți voi simți mirosul?

Mai poți să te prefaci, să te schimonosești?

Mai poți?

Cât?

Până la urmă nu ‘cât’ e interesant, ci ‘de ce’?

Te observ și mă străduiesc să înțeleg. Doamne, cum mă mai străduiesc! Încerc din răsputeri să găsesc o noimă în toată povestea asta și, în afară de “frică” și “meschin” nu îmi vine în cap nici o altă explicație. E drept, n-am eu conștiința cea mai înaltă și nici mari “skills-uri” de viață-de-succes nu posed. Eu doar observ cum îmi dai târcoale ca o șopârliță, încercând mereu să mai ciupești ceva, fără ca eu să te văd. Eh, dacă asta îți dorești, uite! Ziceam că nu te văd. Na! Ești mulțumit? Acu’ e mai bine?

Și? Ce-ai rezolvat? Tu chiar nu înțelegi că nu te poți construi din resturi? Că Nosferatul nu e ceva plăcut? Asta vrei să devii? O făcătură de neprivit? E chiar atât de greu să te accepți? E chiar atât de puțin și de nasol ce vezi în tine?

Da, am greșit și eu, încercând să îți arăt câtă minune porți. N-a ieșit bine, c-ai luat-o cum ai vrut și cum ți s-a părut mai “chique”. Na, acu’ desfă și-ncearcă să te găsești printre ciucuri și fundițe! Ai luat de la unul ceva, de la altul altceva, fără să te gândești că nu ți se potrivesc și ai creat o struțo-cămilă cu accese de taragot. Până la urmă, dacă ție ți-e bine și ești mulțumit, Doamne ajută! Mai știi? Poate prin tine, Dumnezeu va creea o rasă nouă!

Minciuna are picioare scurte, zicea bunica.

Nu, minciuna nu are picioare. Ea nu merge nicăieri, rămâne credincioasă lângă stăpânul ei, lângă cel care a creat-o. Când crezi o minciună, nu faci altceva decât să creezi și tu alta, aidoma celei pe care o crezi, și cari acea minciună cu tine, prin viață.

Minciunile sunt ca bubele. Bube care nu se pot vindeca de la sine, iar tratamentul e destul de neplăcut: e nevoie de o doză strașnică de adevăr și încă una de smerenie. Această mixtură trebuie aplicată pe față, în lumină zilei, s-o vadă toată lumea.

 

 

 

 

D(i)ary. duminica, 24 iunie ’18

Oare ce e atât de dificil pe drumul către tine?

Uneori pare simplu, totul se aliniază și se îmbucă perfect. Apoi, inevitabil, vine iar o perioadă în care bâjbâi, te-mpiedici, cazi, dai cu gura de asfalt și ești aproape convins că ai greșit direcția. Și când această convingere tinde să atingă un proces alarmant de certitudine, puff! Totul se clarifică și te trezești iar pe calea ta, sigur și liniștit, de parcă toată perioada ce-a trecut a fost un vis urât. Mie așa mi se întâmplă. Altora nu. Altora le e și mai nasol, trebuind să sape șanțuri mai lungi și mai adânci, trăind mai mult în tranșeele propriei minți, având mult mai puține momente de pace între bătălii. Și totuși continuă. Alții consideră că, dacă nu ți-e ușor, înseamnă că sigur te-ai rătăcit, sigur nu e calea ta. Că totul ar trebui să fie ușor și simplu. Păi, totul este ușor și simplu, atunci când îți dai seama din ce cauză ți-e greu, care este reala cauză a perioadelor grele.

Da, o să îmi spui că greul vine doar din faptul că opunem rezistență. Corect. De acolo vine starea de greu, starea de suferință. Dificultățile (că nu știu cum altfel să le numesc generic), în schimb, nu vin întotdeauna din faptul că opui rezistență la schimbare.  Vin pentru că e nevoie să vină. Sigur că știm deja că problemele de sănătate sunt rezultatul dizarmoniilor emoționale, al convingerilor greșite despre noi, de fapt, despre relația noastră cu Dumnezeu, dar există anumite disfuncții, anumite ‘probleme’, care n-au o legătură vizibilă cu toate astea, cărora nu reușim să le găsim o logică sau o cauză evidentă, oricât ne-am strădui. Ei, cauza există. Nimic nu există fără o cauză. Numai că această cauză e adânc îngropată în noianul de existențe și experiențe din acest plan (sau din altul). Acelor cauze le spunem ‘karmice’. Karma is a bitch! De ce? Pentru că nu stă să-ți explice, doar îți întoarce favoarea, când nici nu te aștepți. Biata karmă! Tot ea e de vină!? Dacă vrei să o personalizezi, îi poți atribui identitatea de contor: tu faci o alegere, iei o decizie, iar în momentul acela contorul începe să ticăie. Când îi vine sorocul, întrerupătorul face ‘clic!’ și generează un efect. Ăsta-i mecanismul. E doar un mecanism! Dai vina pe mecanism? Na, poți și așa! Nu știu la ce te ajută, dar cu siguranță poți s-o faci. Doar că exact atitudinea asta îți provoacă suferință.

Terapia DAR sau Reflexo Energetic

Ideea a venit prin Ghidul meu, ca o confirmare la o problemă/întrebare cu care mă confruntam de vreo 10 ani: cum aș putea aprofunda tehnica reflexoterapiei, în așa fel încât să ajung mai aproape de cauza afecțiunilor și cum aș putea elimina disconfortul pacientului, pentru ca mintea lui să nu mai blocheze procesul tămăduirii?

Dar să îți spun povestea de la început.

În 2007 am terminat cursurile unei școli de masaj, axându-mă pe partea terapeutică (reflexoterapie și masaj terapeutic). De la început m-am gândit că sunt anumite aspecte pe care aș simți să le elimin: durerea în anumite puncte; disconfortul reacțiilor de curățare ale organismului, de după anumite ședințe; îndepărtarea efectului, dar nu și a cauzei. Știu că s-au scris o sumedenie de cărți despre asta, dar pentru mine, singura valabilă este experiența directă, personală.

Am continuat să practic, dar cu intermitențe. Mă sâcâia mereu gândul că, în momentul în care pacientul simte durere, mintea lui se agață de acest aspect neplăcut, blocând acceptarea tămăduirii. Pe lângă asta, vedeam clar că, degeaba amelioram sau chiar înlăturam o problemă fiziologică, ea reapărea.

Încurajată de fratele meu, am ales să caut mai profund, să încerc să simt, să înțeleg care sunt problemele, de fapt, de unde vin ele și cum aș putea ajuta cu adevărat. Bineînțeles că primele încercări au fost un fiasco. Mă bazam pe ce știam din anatomie și fiziologie și îmi pusesem în cap ‘să văd cu mâinile’. Mi se părea o chestie ‘uau!’ și aproape că îmi făcusem un țel din asta. Pe fratele meu îl bombardam cu întrebări de genul ‘cum?’ sau ‘ce trebuie să fac?’. Eram convinsă că el, fiind tămăduitor, mă va putea învăța ‘cum să văd energia’. Pe scurt, voiam să fiu ca el, să fac ce face el.

Am muncit mult cu încăpățânarea mea până m-am lămurit: fiecare cu drumul lui. Grația Divină se manifestă altfel prin fiecare, iar capacitatea de a tămădui este o consecință a evoluției personale, dacă ți-e dat și acest aspect, dacă ființa ta are în ‘program’ asta, nu un țel în sine.

A tămădui vine în ungurescul ‘támasztani’, care înseamnă ‘a sprijini’, ‘a ajuta’, deci nu ‘a vindeca’. Poți ajuta atunci când tu nu mai ești (atât de) neajutorat. Altfel, orbul îl conduce pe orb.

Așa că, am lăsat de-o parte tot ce am învățat în legătură cu terapia și m-am concentrat pe cunoașterea omului.

În copilărie, un medic bătrân mi-a spus: ‘dacă nu poți diagnostica pacientul, măcar în linii mari, de când intră în cabinet până ajunge la scaun, atunci nu ești medic’. Eu nu sunt medic, dar am înțeles cât de important este să cunoști omul care vine la terapie.

Toate problemele și disfuncțiile fiziologice își au rădăcina în planul emoțional. Toate dizarmoniile din planul emoțional își au rădăcina într-un punct dizarmonic din planul mental. De aceea, tămăduirea nu poate fi doar responsabilitatea terapeutului. E un  proces în care se angajează atât el, cât și pacientul.

Am acumulat experiență în numerologie, astrologie, consiliere și am cerut ghidare Sus. Am trecut prin câteva perioade de curățare, pe care, la început, nu le-am înțeles. După fiecare astfel de perioadă, primeam încă un ajutor, mai multă înțelegere și claritate. Ședințele de terapie s-au modificat în timp și continuă să se modifice, devenind mult mai mult și mai frumos decat mi-am propus la început.

Acum nu mă mai încred doar în ce am învățat, în ce știu eu, nici măcar în înțelegerea dobândită până acum, pentru că, oricând Ghizii pot aduce cunoștințe noi, pot oferi noi înțelegeri. Mă las călăuzită, punând în folosul pacientului tot ceea ce sunt.

Îi spun Terapie DAR pentru că e mai mult decât o terapie. E un dar pe care Cerul ni-l face și ție, și mie.

O întâlnire cu mine este, de fapt, o întâlnire cu tine. Eu sunt doar un mijlocitor, un canal de comunicare. Cine cu cine comunică? Păi, organele și sistemele din organismul tău îmi pot atrage atenția asupra unor nemulțumiri de-ale lor (ce? credeai că n-au personalitate?), Ghizii tăi sau ai mei îmi pot oferi informații despre aspecte asupra cărora e nevoie să îți pui atenția, poți să ai și tu înțelegeri, să primești mesaje sau să trăiești anumite experiențe emoționale pe care le-ai blocat în trecut. Pe scurt, orice e posibil pentru că nu îngrădim nimic. Primim tot ce este și tot ce putem fi, cu recunoștință.

Ce ofer eu:

–              Consiliere

–              Informații și mesaje din partea Ghizilor și a Îngerilor (dacă ei decid asta)

–              Terapie energetică – subtilă, profundă, fără contraindicații sau reacții adverse

–              Stabilesc o punte de comunicare cu organismul tău pentru ca el să îmi poată spune de unde vin problemele și disfuncțiile pe care le întâmpină

–              Un spațiu curat și sigur d.p.d.v. energetic, în care mă voi strădui să îți creez toate condițiile pentru ca tu să te poți relaxa și deschide

Ce am nevoie de la tine:

–              Dorința autentică de a permite această experiență

–              Curiozitate și minte deschisă

–              Să te programezi și să îți respecți programarea

–              Să-ți dai voie să te relaxezi și să primești toată Dragostea și Adevărul, cu Recunoștință (D.A.R.)

 

Pentru programări și alte amănunte, mă poți suna:

0744996576 / 0722196606

Pace și Lumină!

logo-mama-redesign

D(i)ary. marți, 17 aprilie ’18

Unii prieteni mă întreabă ‘ce-mi doresc de ziua mea’.

Ce să-mi doresc? Ca tot omul: sârme noi pentru uscatul rufelor, un aragaz cu un cuptor mai bun, colac nou la wc, un preș nou la intrare… să zugrăvesc la vară… să… mna… ca omul.

Despre asta vrei să vorbim? Ce-mi doresc?

Mai bine vorbim despre ce este. Despre starea de fapt. Anul trecut a fost special. Anul ăsta e special. Fiecare aniversare e specială. Nu pentru că ‘e ziua mea’, că nu-i a mea. N-am dobândit-o în nici un fel. Ce e cu ziua asta, de fapt? Oamenii își sărbătoresc nașterea, adică venirea în existența asta materială. Așa, și? Care-i treaba? Chiar ai de sărbătorit momentul în care ai venit să îți plătești ‘facturile’? Chiar ai de sărbătorit coborârea din Rai? Nu comentez. Știu că nu-ți place ce spun. Nu-ți cade bine.

Ce e ziua nașterii? Ne obișnuim să sărbătorim începutul, ca la revelion, dar ziua de naștere e, mai întâi, o încheiere. Abia a doua zi poți sărbători începutul. Ziua de naștere semnifică încheierea unui an, a unui ciclu. De aia se spune că ‘ai implinit’. Adică l-ai împlinit/întregit/încheiat. Dacă ești atent, copilul împlinește 1 an de la naștere. Adică s-a scurs un an de când a venit aici. Deci, ziua asta semnifică încheierea unor ani de când am venit în manifestare aici. Abia de mâine încep un nou an.

Ziua de naștere e o perioadă – punte, o zonă de trecere. Dacă nu îți acorzi șansa de a sorta și deșerta bagajul adunat, ai toate șansele să îl cari cu tine peste punte și, în anul ce vine n-o să înțelegi ce-i cu atâta greutate pe capul tău.

Eu consider ziua de naștere un bun prilej de auto-observare și auto-redefinire, reafirmare a propriei persoane.

Așa că, de ziua mea, îmi doresc de fapt, o sită. Să cern tot ce e de cernut, să las în urmă tot ce e de lăsat, să pot trece podul cu un bagaj mai ușor (că, deh, de la o vârstă e mai greu cu căratul). Și îmi mai doresc ceva: curaj să fiu ce sunt, încredere în Cei de Sus și 1000 de ani pace.

Pace și Lumină!

 

Puterea Clipei Conştiente

Viaţa este alcătuită din momente. Uneori considerăm că importanţa unui moment este determinată de anumite situaţii, dar gândind astfel, cedăm puterea asupra propriei noastre vieţi altor persoane sau unor factori exteriori. În consecinţă, ajungem să trăim o viaţă de împrumut, o viaţă aflată sub semnul dependenţei. Ne plângem că viaţa este monotonă, că nu ne aduce nici un fel de satisfacţie, dând vina pe sistem, profesie, serviciu, familie şi câte şi mai câte.

Pentru a deveni din nou stăpâni ai propriei vieţi, este necesar să conştientizăm existenţa propriei persoane, a propriei perspective în fiecare clipă şi a mecanismelor ce ne îndepărtează de noi înşine.
Aduc
ând conştienţîn fiecare moment al zilei, suntem mai prezenti şi astfel, ne recâştigăm puterea asupra propriei persoane, a propriilor decizii, a propriei vieţi!

În acest workshop vom parcurge momentele importante ale zilei, descoperind împreună acele şabloane care ne îndepărtează de propria putere şi vom învăţa cum să folosim conştienţa, cum să devenim pe de-a-ntregul prezenţîn fiecare clipăîn orice loc şîn orice situaţie ne-am afla.
Astfel vom fi c
ât mai mult în contact cu propria noastră esenţă, trăind ca suverani ai propriei vieţi.
Din toat
ă experienţa mea am adunat un set de tehnici simple, uşor de pus în practică, pentru a veni în ajutorul celor care îşi doresc să fie prezenţîn viaţa lor, puternici şi independenţi.

Stă în puterea noastră să aducem sclipire fiecărei zile, să înnobilăm fiecare moment din viaţa noastră. Devenind observatori conştienţi ai propriei persoane şi ai perspectivei din care privim tot ce ne înconjoară, putem descoperi această mare putere de a modela realitatea, de a fi co-creatori. Suntem mereu la distanţă de o decizie de povestea minunată a propriei vieţi.
Ce-ar fi s
ă facem acest pas? Cum ar fi dacă am şti că putem transforma absolut totul în viaţa noastră, pornind de la o decizie simplă: prezenţa conştientă?
V
ă aştept să petrecem o zi în Prezent!

Când?
Duminică, 22 Aprilie 2018

11:00 – 19:00
(cu pauze de cafea 
şi pauză de prânz)

Unde?
Bucure
şti
Kara Therapy

Cât?
240 lei – pentru cei ce se 
înscriu până  în 10 Aprilie (inclusiv)
300 lei – pentru cei ce se 
înscriu după această dată

Înscrieri şi alte detalii la: workshop.dardedaria@gmail.com

Notă importantă: LOCURI LIMITATE!

 

Foto: Christian Lung Photography

AfişIrina Maria Ganescu