D(i)ary. marți, 17 aprilie ’18

Unii prieteni mă întreabă ‘ce-mi doresc de ziua mea’.

Ce să-mi doresc? Ca tot omul: sârme noi pentru uscatul rufelor, un aragaz cu un cuptor mai bun, colac nou la wc, un preș nou la intrare… să zugrăvesc la vară… să… mna… ca omul.

Despre asta vrei să vorbim? Ce-mi doresc?

Mai bine vorbim despre ce este. Despre starea de fapt. Anul trecut a fost special. Anul ăsta e special. Fiecare aniversare e specială. Nu pentru că ‘e ziua mea’, că nu-i a mea. N-am dobândit-o în nici un fel. Ce e cu ziua asta, de fapt? Oamenii își sărbătoresc nașterea, adică venirea în existența asta materială. Așa, și? Care-i treaba? Chiar ai de sărbătorit momentul în care ai venit să îți plătești ‘facturile’? Chiar ai de sărbătorit coborârea din Rai? Nu comentez. Știu că nu-ți place ce spun. Nu-ți cade bine.

Ce e ziua nașterii? Ne obișnuim să sărbătorim începutul, ca la revelion, dar ziua de naștere e, mai întâi, o încheiere. Abia a doua zi poți sărbători începutul. Ziua de naștere semnifică încheierea unui an, a unui ciclu. De aia se spune că ‘ai implinit’. Adică l-ai împlinit/întregit/încheiat. Dacă ești atent, copilul împlinește 1 an de la naștere. Adică s-a scurs un an de când a venit aici. Deci, ziua asta semnifică încheierea unor ani de când am venit în manifestare aici. Abia de mâine încep un nou an.

Ziua de naștere e o perioadă – punte, o zonă de trecere. Dacă nu îți acorzi șansa de a sorta și deșerta bagajul adunat, ai toate șansele să îl cari cu tine peste punte și, în anul ce vine n-o să înțelegi ce-i cu atâta greutate pe capul tău.

Eu consider ziua de naștere un bun prilej de auto-observare și auto-redefinire, reafirmare a propriei persoane.

Așa că, de ziua mea, îmi doresc de fapt, o sită. Să cern tot ce e de cernut, să las în urmă tot ce e de lăsat, să pot trece podul cu un bagaj mai ușor (că, deh, de la o vârstă e mai greu cu căratul). Și îmi mai doresc ceva: curaj să fiu ce sunt, încredere în Cei de Sus și 1000 de ani pace.

Pace și Lumină!

 

Reclame

3 gânduri despre „D(i)ary. marți, 17 aprilie ’18

  1. Daniela Marin spune:

    La Multi Ani asa cum ti-i doresti! ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s